Există tendinţa de a cataloga un copil ca fiind „prost” din cauză că „nu ţine minte ceea ce-i spui”.
În ce măsură e adevărată această afirmaţie? Cât de mult este influenţat succesul şcolar de o memorie bună/slabă ? Este oare memoria principala sau singura vinovată din cauza căreia elevul nu reţine ceea ce citeşte sau i se spune?
Deşi, luată global, afirmaţia are o anumită valoare de adevăr, ar fi nedrept să ne limităm la aceste constatări. De aceea problema trebuie privită mai în profunzime.
Să analizăm şi alţi factori care pot determina ca performanţele să fie bune sau slabe:
a. modul de organizare a materialului de învăţat (dacă este bine structurat,
clar, concis, sau nu). Inainte de a da vina pe copil, că nu poate
reţine ceea ce i se spune sau ceea ce are de învăţat, părintele ar trebui să se asigure întâi de calitatea materialului prezentat.
b. dacă materialul este bine înţeles.
Un material, chiar dacă este lung, se memorează mai uşor atunci când înţelegi despre ce e vorba şi îţi formezi o schemă mintală, sau creezi un scenariu al conţinutului.
De exemplu, mulţi părinţi exclamă mândri: „Uite ce poezie lungă ştie copilul meu!” sau „Uite câte cântece a învăţat!”. În entuziasmul lor, determinat de performanţele cantitative ale copiilor, ei omit uneori să se asigure dacă copilul lor înţelege bine ceea ce reproduce.
De aceea, timpul alocat memorării unor materiale care nu au fost înţelese este foarte mare, iar memorarea lor se face uneori cu mare efort.
c. familiaritatea materialului.
Dacă ceea ce i se cere copilului iese din sfera lui de preocupări, cu siguranţă că vor fi mari şanse ca efortul său să nu aibă rezultatele scontate.
De multe ori, învăţătorii au fost surprinşi să constate că unii elevi (pe care ei îi considerau incapabili să facă faţă solicitărilor şcolare şi care nu reuşeau să înveţe pe de rost o poezie de 4 strofe), cunoşteau toţi jucătorii (inclusiv rezervele) unor echipe de fotbal mai mult sau mai puţin celebre. Aveau acei copii o memorie deficitară ? Cu siguranţă, nu. Doar că ceea ce li se cerea să înveţe le era nefamiliar. In plus, nu erau suficient de motivaţi să memoreze poezia.
d. gradul de motivare.
Motivaţia joacă un rol esenţial în orice formă de activitate. O motivare optimă poate determina individul să-şi aloce energiile de care dispune la maxim, pentru a putea finaliza activitatea începută.
Efortul pe care-l depun părinţii pentru a-i ajuta pe copii să memoreze bine anumite sarcini, ar fi mai folositor dacă ar fi depus pentru a-i convinge pe copii de utilitatea a ceea ce fac.
e. condiţiile în care are Ioc memorarea.
– ambianţa (condiţiile externe).
Evident, toată lumea ştie că reţii mai bine atunci când nu este gălăgie în jurul tău, când nu eşti deranjat. Insă, ceea ce puţini ştiu, este faptul că dacă înveţi într-o anumită ambianţă (acasă sau la munte), atunci când va trebui să reproduci ceea ce ai memorat, vei avea o performanţă mai scăzută cu 30% dacă ambianţa nu mai este aceeaşi (Sdorow L., 1993).
f. dispoziţia copilului (condiţiile interne).
Cu toţii ştim că în momente de oboseală, de boală, de indispoziţie etc. nu obţinem aceleaşi performanţe ca atunci când ne simţim bine şi, cu siguranţă, nici un părinte nu are pretenţia de la copilul său să înveţe când, de exemplu, are gripă. Totuşi, ceea ce puţină lume cunoaşte e faptul că, dacă am memorat ceva în timp ce ne aflam într-o anumită dispoziţie, putem reactualiza mai bine atunci când ne aflăm în aceeaşi dispoziţie.
Atunci când solicităm copilului să memoreze ceva, trebuie să ţinem seama şi de dispoziţia în care se află.
Sigur că ar fi prea mult să cred că veţi ţine cont de toţi factorii prezentaţi mai sus înainte de a-1 certa pe copil că a făcut o greşeală din cauză că „a uitat”; însă sperăm că măcar anumite aspecte dintre cele amintite au reuşit să vă capteze atenţia şi să vă determine să înţelegeţi mai bine „ce e în mintea” copilului dumneavoastră.
Dar putem afirma că „a memora” înseamnă „a învăţa”!
Chiar dacă în unele situaţii se pare că cele două noţiuni sunt identice, totuşi activitatea de învăţare nu se reduce la simpla memorare. Activitatea de învăţare reprezintă o experienţă prin care trece copilul, experienţă ce poate fi realizată prin mai multe modalităţi. Memoria are rol doar în culegerea, stocarea şi reactualizarea informaţiilor obţinute, însă învăţarea reprezintă un proces mult mai amplu.