copil-stresat

Nu mă mai stresa atâta! „, „ Vai ce zi stresantă am avut azi! „, „ Mă tot stresează copilul cu întrebările lui! „

Aceste expresii le auzim zi de zi. Ele fac parte din limbajul activ al adulţilor şi exprimă epuizarea, enervarea, irascibilitatea, starea de indispoziţie etc. însă, pe cât de normale ni se par atunci când le auzim spuse de către adulţi, pe atât de amuzante sau lipsite de sens ni se par când sunt exprimate de către un copil.

Ce înseamnă a fi stresat? De câte feluri este stresul? Cine „are voie” să fie stresat? E bine să stresăm copiii?

Aşa cum probabil mulţi dintre cititori cunosc, stresul reprezintă o stare de încordare nervoasă sau o reacţie care este declanşată de un anumit eveniment. în limbajul uzual, obişnuim să asociem noţiunea de „stres” cu cea de „indispoziţie”, însă, probabil, puţini cunosc faptul că aceasta poate exprima:

– de o stare de activare, de tonifiere a organismului, indispensabilă funcţionării sale adecvate, care are drept consecinţă creşterea performanţei (eustres); 

sau

– o stare de supraîncărcare, tensionare, dezadaptare a organismului, care are o intensitate crescută şi care duce la scăderea performanţei individului (distres)

In acest articol vom lua în discuţie influenţa distresului asupra performanţelor şcolare ale elevului.

Distresul poate apărea în anumite situaţii particulare (examene, concursuri sportive, în general evenimente care sunt percepute ca fiind importante) sau poate constitui o trăsătură a personalităţii individului .

Dacă, în primul caz, acest tip de stres (acut) este firesc şi poate copleşi pe oricine, în a doua situaţie (stresul cronic) lucrurile sunt mai grave, iar părinţii ar trebui să ia măsuri pentru prevenirea, ameliorarea sau eliminarea stării respective.

Este normal şi caracteristic speciei umane să îşi dorească să evolueze, să atingă noi obiective, să progreseze din ce în ce mai mult. Dar cu ce costuri?

Această întrebare este bine să fie formulată de către toţi părinţii care aşteaptă foarte mult de la copiii lor şi le cer să realizeze în permanenţă activităţi solicitante.

Astfel, se pot întâlni cazuri de părinţi care, de fiecare dată când copilul lor a realizat o performanţă, se grăbesc să formuleze alte pretenţii, fără a-i da copilului ocazia să se bucure de reuşită.

De exemplu, au existat situaţii în care copilul a venit fericit la părinte şi i-a spus că a terminat de citit cartea pe care o avea ca temă însă, părintele, în loc să aprecieze cum se cuvine efortul depus, s-a grăbit să spună: „Acum, să citeşti şi celelalte două cărţi de pe raft! „

E ca şi cum ar zice: „Ai învăţat limba engleză? Oh, dar asta nu e nimic! Să vedem dacă poţi să înveţi pakistaneza!”

În mod incontestabil, trebuie apreciat interesul şi efortul părinţilor care solicită ore suplimentare (meditaţii) pentru activitatea şcolară a copiilor lor, cu scopul ca aceştia să-şi poată dezvolta orizontul academic. Cu toate acestea, nu putem trece cu vederea numeroasele situaţii în care acest efort nu este încununat de succes, din cauza necunoaşterii capacităţii reale de efort de care dispune copilul şi a ignorării dorinţelor şi preocupărilor acestuia.

Dacă un adult, întorcăndu-se de la locul de muncă, ar fi pus în situaţia de a presta aceeaşi activitate în mod suplimentar, la un moment dat aceasta ar duce la suprasolicitare, epuizare, distres, deci, implicit, la scăderea productivităţii.

Dacă solicităm unui copil ca, după orele de la şcoală, pe lângă temele de casă ce trebuie efectuate până a doua zi, să mai participe la ore suplimentare (meditaţii), oare efectul nu va fi acelaşi?

„Sigur, vor zice unii, dar capacitatea de efort a copiilor este mai mare decât a adulţilor, în plus, acum trebuie să înveţe.”

„Sigur, vom zicem noi, dar trebuie să avem în vedere dozarea efortului pentru a putea fi făcut în momentele cele mai importante ale vieţii, deoarece resursele energetice ale copiilor sunt şi ele limitate.”

Vi s-a întâmplat să întâlniţi vreodată juniori cu performanţe excepţionale în competiţiile sportive, însă pe care nu i-aţi mai întâlnit la seniori? Aţi cunoscut elevi premianţi pe tot parcursul vieţii de şcolar care au fost îndemnaţi de părinţi să ia numai note maxime la toate disciplinele, iar în momentul în care au fost puşi in situatia de a-si continua studiile la nivel universitar au cedat, epuizati?