Dintre toate dimensiunile personalităţii, temperamentul este cea mai accesibilă şi uşor de identintificat latura, deoarece ne oferă informaţii în legătură cu cantitatea de energie de care dispune o persoană.
Astfel, în funcţie de temperamentul pe care îl are, un copil poate fi mai liniştit, retras, calm, echilibrat sau dimpotrivă poate fi energic, agitat, impulsiv. Aceste trăsături pot fi vizibile atât în mişcări, cât şi în vorbire sau gândire.
Clasificarea temperamentelor se face în funcţie de gradul de stabilitate/ instabilitate emoţională şi gradul de extravertire /introvertire (orientare predominantă înspre lumea exterioară sau spre cea interioară). Astfel, din îmbinarea celor doi parametri, rezultă patru tipuri temperamentale fundamentale : melancolicul (instabil şi introvertit), flegmaticul (stabil şi introvertit), sangvinicul (stabil şi extravertit), colericul (instabil şi extravertit).
- Melancolicul (instabil şi introvertit) – Verbul care îl defineşte: A GÂNDI.
Acest tip temperamental e considerat ca aparţinând geniilor. Instabilitatea îi face să fie mereu nemulţumiţi, să reia acţiunile, devenind perfecţionişti. Ei sunt foarte analitici, nu se mulţumesc cu „ambalajul”, ci caută „miezul” problemei cu care se confruntă.
Melancolicii au foarte multă răbdare, fiind în stare să facă munci pe care unii le-ar considera plictisitoare (de migală), dacă prevăd un rezultat concret în viitor. In general, sunt retraşi în sine, preferă să lucreze individual, deoarece consideră că munca în echipă antrenează după sine discuţii, care nu fac altceva decât să încetinească ritmul de lucru. Pentru ei seriozitatea şi decenţa reprezintă calităţi cu care se mândresc, în timp ce pentru alţii aceste trăsături reprezintă defecte. Din această cauză, se întâmplă ca sobrietatea de care dau dovadă să fie considerată plictisitoare de către sangvinici sau de către colerici.Melancolicii gândesc foarte ordonat, precis, sunt înclinaţi să catalogheze, să clasifice să alcătuiască scheme. De asemenea, pot fi extrem de atenţi la detalii şi îşi fixează standarde aproape de perfecţiune, isi aleg prietenii cu multă precauţie. Insă, odată ce şi-au ales un prieten, ei sunt în stare să manifeste faţă de el sentimente de lungă durată. In plus, sensibilitatea crescută a melancolicilor îi face să fie foarte atenţi la nevoile celorlalţi şi să manifeste o mare capacitate empatică.
Pe de altă parte, melancolicii au o capacitate de lucru redusă în condiţii de suprasolicitare şi sunt în general puternic afectaţi de insuccese (se descurajează). Ritmul acţiunilor, gândurilor sau al cuvintelor este foarte lent, fapt care îi va dezavantaja în condiţii de competiţie şi îi va determina să se închidă în sine (să se refugieze în imaginar).Melancolicii sunt, în general, înclinaţi spre pesimism, prevăzând „probleme” înainte ca acestea să apară. Le face plăcere să se lamenteze, aşteptând să fie compătimiţi.
- Flegmaticul (stabil şi introvertit) – Verbul care îl defineşte: A LINIŞTI
Temperamentul flegmatic se caracterizează prin stabilitate şi echilibru. Persoanele care se înscriu în această categorie, sunt firi puternice, au multă încredere în sine, încât manifestă multă toleranţă faţă de ceea ce se întâmplă în jur, dând impresia că nimic nu îi deranjează. Au multă răbdare, manifestă siguranţă în tot ceea ce fac şi dau dovadă de o mare capacitate de muncă.
Asemeni melancolicilor, flegmaticii sunt foarte conştiincioşi şi serioşi, petrecând mult timp în singurătate. Ei sunt buni ascultători, discreţi, inofensivi, având mari calităţi de mediatori în rezolvarea conflictelor.Faptul că nu au aspiraţii foarte înalte, îi face să se mulţumească cu puţin şi să nu fie orgolioşi. Echilibrul emoţional le permite să aibă sentimente durabile care cu greu se schimbă în timp.Din cauza ritmului lent de lucru şi apatiei pe care o degajă, flegmaticii pot fi consideraţi leneşi şi dezinteresaţi. Pe ei pare că nu îi entuziasmează nimic şi te lasă să înţelegi că de fapt „nimic nu e nou sub soare”. Flegmaticilor nu le place să-şi asume responsabilitatea, nu le place să fie în centrul atenţiei deoarece nu au nevoie de aprecierea celor din jur. De obicei ei sunt împotriva schimbărilor, manifestând încăpăţânare, rigiditate şi înclinaţie spre rutină.
- Sangvinicul (stabil şi extravertit) – Verbul care îl defineşte: A VORBI
Sangvinicii sunt persoane foarte sociabile, populare, care îşi fac simţită prezenţa de îndată ce intră într-o colectivitate. De altfel, ei adoră să fie admiraţi, simţindu-se minunat în mijlocul mulţimii, atunci când au toate privirile aţintite asupra lor. Le place tot ceea ce este nou, inedit, de aceea apariţia situaţiilor nemaiîntâlnite până atunci îi stimulează, îi face să se simtă provocaţi. Sangvinicii au o mare abilitate de a face cunoştinţă rapid cu persoane necunoscute, iar după câteva momente petrecute împreună, îţi lasă impresia că se cunosc de o veşnicie.
Spre deosebire de flegmatici, ei au un ritm alert manifestat atât activităţile pe care le iniţiază, cât şi în vorbire şi gândire. Ei îşi etalează repede posibilităţile şi trec cu uşurinţă peste insuccese. Mai mult decât atât, sangvinicii au talentul de a transforma munca în distracţie, degajând optimism şi înveselind viaţa celor care îi înconjoară. Ei sunt foarte energici şi entuziaşti aproape de orice „nimic”. Le place să exagereze atunci când povestesc, aducând în acest fel un plus de culoare şi vitalitate conversaţiei. Pe de altă parte, sangvinicii sunt persoane pe care nu întotdeauna te poţi baza (aşa cum te poţi baza pe flegmatici sau pe melancolici). Promit cu uşurinţă şi se angajează de multe ori în diferite activităţi, dar rareori se ţin de promisiune. De multe ori ei doar vorbesc, nu fac. Uşurinţa cu care abordează viaţa, îi face să fie consideraţi imaturi. Sangvinicii nu au nevoie de prieteni adevăraţi, ci mai degrabă de admiratori. De aceea, se poate întâmpla să constatăm că pentru ei sunt mai importante nevoile celorlalţi, decât cele ale familiei sau ale prietenilor. In plus, faptul că ei se pun întotdeauna în mijlocul evenimentelor, îi face să nu fie disponibili pentru a asculta necazul cuiva, să nu aibă răbdare pentru problemele celorlalţi şi să nu se implice în nici o situaţie tragică. Faptul că trec cu uşurinţă peste problemele care apar, le diminuează foarte mult spiritul autocritic, ei considerându-se aproape fără defecte. Dacă viaţa afectivă a sangvinicilor este dominată de trăiri emoţionale puternice, sentimentele pe care ei le au faţă de anumite persoane sunt superficiale, deoarece simt întotdeauna nevoia de variaţie.
- Colericul (instabil şi extravertit) – Verbul care îl defineşte: A FACE
Temperamentul coleric este temperamentul liderilor, al oamenilor de acţiune. Pentru persoanele cu acest temperament nu se pune problema dacă îşi vor atinge scopul, ci când se va întâmpla aceasta. Colericii sunt foarte ambiţioşi, orgolioşi şi puternic orientaţi spre scop; de multe ori, pentru ei nu contează mijloacele prin care îşi ating ceea ce şi-au propus atâta timp cât vor fi câştigători.Colericii sunt foarte impulsivi, energici, agitaţi, manifestând totodată mult curaj atunci când se pune problema asumării de riscuri. Pot lua decizii eficiente şi prompte în cazuri de criză, pot rezolva problemele apărute şi pot să economisească timp. Le face plăcere atunci când li se opune rezistenţă şi savurează situaţiile combatante cu cea mai mare plăcere. De aceea, ei sunt născuţi pentru competiţii.
Din cauză că sunt firi instabile, colericii resimt în permanenţă nevoia de schimbare; ei sunt optimişti, creativi, eficienţi în activitate, interesaţi de tot ceea ce e nou, inedit.Trăiesc atât de intens prezentul încât, pentru colerici nu contează foarte mult faptul că cineva ar putea suferi de pe urma acţiunilor lor, de aceea ei riscă să rămână fără prieteni; relaţiile pe care ei le consideră a fi de „prietenie” sunt în realitate doar relaţii profesionale, „de afaceri”. Potenţiala lipsă de popularitate a colericilor mai rezultă şi din stilul despotic de a conduce, din faptul că foarte rar îşi asumă vina („Eu am dreptate”) şi că nu acceptă sfaturi. Colericii sunt dependenţi de muncă („candidaţi la infarct”) şi îi presează pe ceilalţi să fie ca şi ei. Nu au răbdare, capacitatea empatică este foarte scăzută. Totodată, ei sunt incapabili de a realiza munci de migală şi se plictisesc repede de ceea ce fac. Asemeni sangvinicilor, colericii au trăiri emoţionale puternice, dar care nu durează prea mult în timp. Aceste explozii emoţionale sunt alternate cu perioadă de delăsare, de inactivitate (dovadă a instabilităţii). În plus colericii au o înclinaţie deosebită spre dramatizări, exagerări, spre declanşarea stărilor de alarmă.
Este important de stiut ca nu există tipuri temperamentale pure. Prin urmare, putem regăsi în structura personalităţii unui coleric şi trăsături specifice sangvinicului (echilibru emoţional sau capacitate de lucru îndelungată).
– Nu există temperamente bune sau rele.
De exemplu, deşi melancolicul are trăsături care îl dezavantajează (capacitate redusă de lucru în condiţii de suprasolicitare, sensibilitate crescută etc), în schimb posedă o capacitate de autocunoaştere mai mare decât colericul sau sangvinicul (care sunt mai superficiali în ceea ce fac şi în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei persoane). De asemenea, melancolicii sunt mai atenţi la detalii decât colericii sau sangvinicii, iar, atunci când îndeplinesc o sarcină, deşi au un ritm de lucru mai lent, produsul final va fi mai reuşit decât al celorlalţi; ei sunt perfecţionişti şi rareori se întâmplă să facă vreo greşeală (datorită numeroaselor verificări). In plus, o dată ce i-ai câştigat încrederea unui melancolic, îl poţi considera o persoană pe care te poţi baza, fidelă şi ale cărei sentimente durează în timp.
– Temperamentele nu se schimbă. La naştere, fiecare dintre noi dobândim anumite trăsături temperamentale, care nu se modifică pe parcursul vieţii. Temperamentul este o latură a personalităţii, asupra căreia cu greu se poate interveni prin educaţie. Rareori un sangvinic ar putea fi învăţat să devină la fel de meticulos ca şi un melancolic.
Prin urmare, fiecare temperament are avantajele şi dezavantajele sale, părţile sale bune şi pe cele mai puţin bune.