Încă de la apariţia sa, televiziunea a năvălit în viaţa oamenilor, invadând-o cu programele sale variate. Unii s-au acomodat atât de bine cu existenţa ei, încât astăzi nici măcar nu şi-ar putea concepe existenţa fără accesul la televiziune; au devenit dependenţi. Copiilor, asemenea adulţilor, le face plăcere să îşi petreacă timpul în faţa televizorului, încă de la cele mai fragede vârste. Dacă pe parcursul primului an de viaţă se uită la „cutia luminoasă” doar sporadic, o dată cu trecerea timpului ei încep să fie din ce în ce mai preocupaţi de aceasta. La început, copilul este fascinat de televizor, la fel cum este fascinat şi de maşina de spălat rufe sau de acvariul cu peşti. Timpul petrecut de către copii în faţa televizorului este variabil în funcţie de vârstă, de interesul manifestat, de calitatea programului etc. Totuşi, în unele familii, prezenţa acestuia a devenit o afacere „profitabilă”: copiii sunt lăsaţi în faţa televizorului, ca şi cum ar fi în grija unui baby-sitter. Astfel, în urma investigaţiilor făcute în rândul copiilor şi al părinţilor, s-a putut constata faptul că timpul liber de care beneficiază copiii este ocupat în foarte mare măsură de vizionarea programelor T.V.
Ce înţeleg copiii din programele vizionate?
Un studiu arată că 40% din programele T. V. destinate în special adulţilor sunt vizionate şi de copiii până la 6 ani, iar 80% dintre acestea au spectatori cu vârsta de l2 ani (Pitzer R., 2007).
Este clar pentru oricine că mesajul transmis de programele T. V. este înţeles diferit de către telespectatori, în funcţie de diverşi factori (dintre care vârsta reprezintă unul dintre factorii de bază), însă mai puţin clar este cum receptează copiii mesajele şi ce înţeleg ei din acestea.
Atenţia copiilor cunoaşte numeroase îmbunătăţiri, pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă. însă, atunci când sunt mici, copiii întâmpină greutăţi, în special din cauza capacităţii scăzute de a-şi concentra atenţia în mod selectiv şi pe o perioadă lungă de timp. De aceea, le este greu să ignore ceea ce nu îi interesează şi nu reuşesc să surprindă esenţialul dintr-un scenariu.
În urma unui studiu efectuat pe preşcolari, s-a observat că în timpul vizionării unui program T.V., aceştia îşi mută privirea de la ecran şi înapoi la ecran, de 150 de ori pe parcursul unei ore de emisie (Levin & Anderson). Numărul de mişcări poate varia şi în funcţie de prezenţa sau absenţa altor stimuli în cameră care le-ar putea distrage atenţia (în special jucării), de conţinutul programului, de accesibilitatea mesajelor transmise etc.
Prin urmare, chiar dacă ar avea capacitatea de înţelegere la fel de dezvoltată ca şi a unui adult, copilul aflat în primii ani din viaţă nu ar înţelege foarte bine informaţiile T.V. receptate deoarece nu este capabil încă să-şi concentreze atenţia un timp îndelungat.
Interpretarea pe care o fac copiii asupra programelor T.V. este de cele mai multe ori ambiguă.
În plus, până la vârsta premergătoare intrării în şcoală, copiii disting cu greutate între realitate şi ficţiune. Ei văd televizorul ca fiind o fereastră magică prin care pot urmări întâmplări diferite. Pentru unii dintre ei, personajele de la T.V. nu sunt altceva decât oameni care trăiesc toată viaţa în nişte cutii pătrate.
Televizorul – un „prieten” periculos
Dacă părintele ar veni acasă şi ar găsi un străin care i-ar învăţa copilul cum să îl lovească pe altul sau ar încerca să îi vândă un produs comercial, cu siguranţă că l-ar expedia rapid afară; însă, atunci când vine acasă şi îşi găseşte copilul uitându-se la televizor, nu spune nimic.
Crearea de „nevoi” necunoscute până atunci
Expunerea prelungită a copiilor la spoturi publicitare, care îi îmbie să cumpere diferite produse, creează stări de frustrare şi nemulţumire, deoarece de multe ori părinţii nu le pot satisface cerinţele astfel apărute.
Este oare părintele de vină că nu poate să-i ofere copilului tot ceea ce acesta îşi doreşte?
Parintii trebuie să se comporte aşa cum le-ar plăcea să se comporte copilul.
Copiii au tendinţa de a-i imita pe adulţi. Dacă părinţii stau zilnic în faţa televizorului, atunci copiii vor înţelege că aşa trebuie să te comporţi când vei fi mare. În schimb, dacă îşi văd părinţii făcând excursii la sfârşit de săptămână sau citind o carte în loc să se uite la televizor, probabilitatea ca ei să îşi petreacă timpul vizionând programele T.V. va fi mai mică.
Concluzionand cele scrise mai sus, inchei aceste cateva randuri exact asa cum le-am inceput -„Meseria” de părinte nu este deloc una uşoară. Indiferent de specializarea pe care o are, acesta este nevoit să înveţe ABC-ul psihologiei copilului, la fel de util ca şi un manual de instrucţiuni pentru folosirea unei maşini de spălat.
A realiza o educaţie şi o abordare a copilului „după ureche” poate duce la rezultate pe măsură. De aceea considerăm deosebit de importantă consultarea specialiştilor în psihologia copilului, ori de câte ori situaţia o cere.