In ultimul timp, tot mai des, suntem supusi agresiunilor de toate felurile, de la cele fizice, verbale, pana la cele de natura energetica. Viata ne obliga, insa, sa le facem fata. Nu intotdeauna reusim dar, de cele mai multe ori, scutul nostru functioneaza.
Ne-am obisnuit sa traim cu ” raul ”. Am invatat sa ripostam, sa ranim, sa lovim, mai exact sa platim ” cu aceeasi moneda ”. Suntem chiar mandri de atitudinea si comportamentul nostru.
Ne spunem ca daca altii o fac, ne este permis si noua. Pornim de la prima ora hotarati ” sa nu toleram ” nimic, sa nu acceptam nicio greseala celor din jurul nostru, sa fim cu un pas inaintea lor, chiar daca trebuie sa-i impingem sau sa-i calcam pe picioare, iar daca situatia o impune, tinem garda sus intreaga zi.
Doar noi contam, ceilalti fiind personaje secundare sau simpli figuranti in filmul nostru. Ne spunem ca viata ne obliga sa devenim astfel. ” Daca nu lovesc, voi fi lovit…” vor afirma unii.
Suntem ca niste bile de biliard. Ne ciocnim, ne lovim, de cele mai multe ori fara sa ne cunoastem. Ne consolam cu ideea ca viata-i dura si doar in felul acesta ii putem rezista. Nimic mai gresit. Ce-i drept, viata nu-i usoara, dar cine, oare, ar trebui sa ne-o schimbe ? FIECARE ESTE RESPONSABIL PENTRU PROPRIA VIATA.
Daca ne-ar preocupa acest aspect si am face tot posibilul ca drumul urmat sa coincida cu acela ce ne-a fost destinat, relatiile dintre noi s-ar putea schimba radical. Pentru ca aceste frictiuni isi au cauzele in profunzimea fiintei noastre.
Probleme nerezolvate, capitole neterminate, dusmanii ce mocnesc, nerealizari, esecuri, toate acestea ne creeaza stari de spirit (adevarati vulcani ce erup), care se transmit cu o usurinta, de neimaginat, celor din jurul nostru (intocmai ca undele ce iau nastere, pe suprafata apei, in urma aruncarii unei pietre). Acestia le primesc in plin si le transmit mai departe, adaugand ” in bagajul lor ” si propriile frustrari. Nu este greu sa intuim ce se intampla si unde se ajunge.
Dar asa cum spuneam, zidul nostru protector functioneaza. Oamenii au inteles ca adevaratul pericol nu vine din jurul nostru ci din noi insine.
Orice efect, ca rezultat al unei sugestii negative, poate fi evitat, diminuat sau inlaturat in intregime. Ce facem, insa, daca sugestia nu-si are sursa in exterior ? Daca noi suntem cei ce o cream si o ajutam sa se dezvolte ? Aceasta poate fi, intr-adevar, o mare problema…
Esecuri, mai mici sau mai mari, din perioada copilariei, vorbe nepotrivite, aruncate de cei apropiati, in momente la fel de nepotrivite, umiliri, jigniri repetate, toate acestea creeaza un cadru propice deformarilor de personalitate, devierilor de comportament, aparitiei unor complexe de inferioritate, a unor pareri eronate si total gresite despre propria persoana.
In timp, acestea capata contur, se dezvolta si castiga teren ca o infectie perfida, ajungand sa ne schimonoseasca interiorul, intr-un mod pe care nu intotdeauna il intelegem.
Purtand acest ” balast ” din copilarie, ajungem sa ne obisnuim atat de mult cu el, incat il ” integram ” in natura noastra. Vom spune cu nonsalanta dar si cu sinceritate…” asa sunt eu, ce pot face ? ” sau ” nu sunt indraznet, asa este firea mea…”
Evident ca un copil crescut cu o severitate excesiva, controlat cu maxima rigurozitate, privat de dreptul de-a avea pareri personale, de a lua singur decizii, nu va fi familiarizat, de exemplu, cu notiunile de ” curaj ” sau ” indrazneala ”. El isi va accepta ” felul de-a fi ”, considerandu-l firesc, si isi va alimenta subconstientul cu aceeasi hrana nociva, cu care a fost obisnuit de cei din jurul sau, considerand ca aceasta este cea mai potrivita.
Va transforma, in felul acesta, o sugestie negativa, plantata in copilarie, intr-o perpetua autosugestie, din pacate tot negativa.
DE ACEASTA DATA PERICOLUL NU VINE DIN EXTERIOR…iar lupta se da pe terenul nostru. Nu avem voie s-o pierdem…
In concluzie: “ Învață să-ți scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă “
Pe curand
Roxana Rohan