Viata ne loveste cand ne asteptam cel mai putin. Si-o face fara niciun pic de mila. Iar pentru a ne arata acest lucru, pluseaza si ne demonstreaza ca un necaz nu vine niciodata singur ci insotit de altele.
Suntem ca niste corabii ce plutim intr-un imens ocean. Rezistam la vreme urata, la vanturi, ploi, valuri, dar o furtuna puternica ne poate rasturna sau chiar scufunda.
Doar in astfel de momente realizam cat suntem de firavi, slabi, fragili si neajutorati. Aceasta slabiciune are, totusi, rolul ei. Ne ajuta sa realizam valoarea incomensurabila dar si importanta vietii. Este pretiosul ” DAR ” ce ne-a fost oferit si de care suntem responsabili pana la sfarsit.
Sensul cuvantului ” responsabil ” este strict legat de frumusetea si calitatea vietii pe care-o traim (sau pe care ar trebui s-o traim). Avem aceasta obligatie pe care nu intotdeauna o constientizam.
Doar anumite evenimente nefericite reusesc sa ne rascoleasca si sa provoace o analizare serioasa sau chiar o redimensionare a propriei existente. Altele, de-o gravitate mai mica, ce nu-si lasa amprenta asupra vietii noastre, sunt incluse, cu multa usurinta, in categoria ” ghinioane ”.
Multe dintre loviturile primite pot fi anticipate. O minima atentie la filmul existentei noastre (din postura de actor si nu de spectator) ne ajuta enorm la evitarea problemelor ce ne pot devia traseul.
Ce facem, insa, cand ne ciocnim cu ” adevarate forte ”, ale caror efecte lasa asupra noastra urme, ce cu greu mai pot fi sterse ? Din fericire astfel de evenimente ne ofera ocazia de a realiza POZITIA pe care ne aflam, atunci cand ne raportam la ” scara vietii ”.
Dar indiferent in ce categorie le incadram sau ce denumiri le dam, aceste ” palme primite ” ne macina in timp, ne erodeaza spiritul, ajungand sa dea nastere unui ” gol ” ce poate fi umplut, doar, cu mari eforturi. Ca vrem sau nu vrem, ca acceptam sau nu, viata ne pune in astfel de situatii si apoi asteapta, de la noi, rezolvarea…
Pentru unii dintre noi un astfel de ” gol ” reprezinta o cotitura dramatica in cursul vietii. Pentru altii inseamna scufundarea corabiei, dar pentru majoritatea reprezinta semnalul ca apele au crescut si trebuie gasit colacul de salvare.
Dupa o vreme, in care plutim in deriva, dupa o perioada de timp ce nu poate fi recuperata, reusim sa gasim un punct de sprijin ce ne asigura un echilibru relativ. Ne punem toate sperantele in el si credem din tot sufletul ca, in sfarsit, am gasit ” insula vindecarii ”. Dar, surpriza ! In scurt timp ea devine doar… ” insula dezamagirii ”.
Pornim, din nou, in cautare, ce-i drept cu un pesimism mai accentuat, raniti, cu dureri mai mari si intr-un final reusim sa umplem golul.
Din pacate nu intelegem ca materialul cu care-l umplem este 100% ILUZIE. Este materialul pe care, cu usurinta, il achizitionam din exteriorul ” turnului ” nostru.
Iata greseala pe care-o facem frecvent ! Avem impresia ca este mai bun din punct de vedere calitativ, ca este mai durabil si chiar mai estetic. Eroare ! In interiorul turnului avem tot ce ne trebuie pentru a umple golul. Dar cati dintre noi cautam acolo ? Aceasta ar insemna responsabilitate, independenta, forta interioara.
Este mai comod si mai convenabil sa dam vina pe altii, sa fim dependenti, sa stam sub umbrela. Din pacate aceste rezolvari sunt, doar, temporare. Ele duc invariabil la marirea golului…
Iar noi continuam sa ne intrebam, cum este posibil asa ceva ? Este. Atata timp cat cheia se afla in usa de la intrarea in turn, iar noi nu indraznim s-o folosim, cum am putea sa infruntam si sa depasim problemele vietii ? Bazandu-ne pe alte chei, oferite cu generozitate de cei din jur ?
Chiar daca exista sinceritate si bune intentii, acestea nu se vor potrivi. Fiecare cheie este UNICA. Cand vom deveni constienti de acest adevar, vom realiza ca solutiile pentru umplerea golului se gasesc la discretie, doar, in interiorul propriului turn. Cat priveste cheia, nu trebuie decat S-O FOLOSIM…
Solutiile tuturor problemelor cu care ne confruntam pe parcursul vietii, se gasesc in interiorul nostru. Este pierdere de timp sa le cautam in alta parte. Si totusi, nu de putine ori, o facem…
Asa se explica faptul ca problemele ne acapareaza tot mai mult, se dezvolta ca o boala necrutatoare, se ramifica, devin mai puternice si mai greu de invins.
Ne cuprinde panica, gandul neputintei prinde tot mai mult contur si intr-un final clacam. Cum este posibil sa ni se intample asa ceva ? Unde gresim ? Doar am urmat aceiasi pasi pe care i-au facut si altii ? Este adevarat, dar…
Dar ce uitam, cu o usurinta revoltatoare, este faptul ca doua drumuri nu sunt niciodata identice (oricat de mult ne-am dori acest lucru), ritmul de mers este intotdeauna diferit, iar in ceea ce priveste marimea pasilor…
Si sa retinem ca…” Nimic nu e permanent în lumea asta – nici măcar problemele noastre. ” Charlie Chaplin
Referitor la… golul din noi…stim unde gasim cheia…
Sa auzim de bine,
Roxana Rohan