Viata este plina de surprize dar si de neprevazut. Acesta este, fara doar si poate, farmecul ei. Este un joc permanent de care nu ne saturam niciodata. Pierdem, castigam, cadem in corzi, ne ridicam, dar intotdeauna continuam.
Este, daca vrei, un labirint, un hatis, in care niciodata nu stim ce ne pandeste. Si totusi mergem inainte. Nu putem sti ce se va intampla in secunda urmatoare dar suntem increzatori, ne facem planuri pe termen lung, visam, speram si mai mult decat atat – luptam. Specific naturii umane…
Nu credem in nemurire si totusi ne comportam ca si cum am fi nemuritori. Deseori uitam sa traim momentul, clipa, sa savuram micile placeri si bucurii ale vietii.
Nu ne permitem sa pierdem timpul, contempland un rasarit de soare. In acele cateva minute este mai practic sa ne gandim la noi solutii pentru cresterea profitului. Nu ne oprim din mers pentru a admira o floare si pentru a ne bucura de parfumul ei. Ne grabim sa ajungem la firma. Reprosurile pe care le avem de facut nu suporta amanare. Cum sa pierdem timpul cu astfel de ” nimicuri ” ?
Si iata cum ne abrutizam de la o zi la alta ! Uitam sa traim, sa simtim, sa iubim, sa fim noi insine…
Consideram ca acestea sunt momente de slabiciune, ce trebuie evitate in lumea dura si nemiloasa pe care o construim cu fiecare clipa ce trece. Asa sa fie oare ?
Putin cate putin vom deveni, doar, niste robotei educati, disciplinati, cu o mare putere de munca si un pragmatism molipsitor. Aceasta va fi marea categorie in care ne vom imbulzi, cu disperare, pentru a nu ramane de partea cealalta a liniei.
Va mai exista si o categorie insignifianta, a celor ” neadaptati ”, pentru care verbul ” a simti ” isi pastreaza sensul nealterat, pentru care farmecul si bucuriile vietii nu vor disparea niciodata.
Ei vor trai, cu maxima intensitate, fiecare moment al vietii. Vor rade si vor plange cu acelasi curaj si sinceritate. Se vor bucura enorm la vederea primului fulg de zapada, la fel ca atunci cand vor gasi, sub bradut, cadoul adus de Mos Craciun.
Cand ploua primul lor gand este acela de-a admira cerul. Cand ninge sunt primii care ies sa faca oameni de zapada. Sunt ei altfel decat ceilalti ? Cu siguranta, nu. Sunt oameni ce nu se lasa incatusati de viata, ce nu se sperie de asprimea si duritatea acesteia.
Ei au inteles ca un avion nu poate zbura cu o singura aripa. Este nevoie de ambele pentru ca, doar, in felul acesta echilibrul sau poate fi asigurat. Da, echilibrul ! Despre el este vorba…
Foarte greu sa ni-l gasim dar si mai greu este sa-l pastram. Echilibrul este pilonul central al vietii.
Imperfectiunea naturii noastre ne arunca, cu usurinta, in ” placerea ” extremelor.
Si alergam cu tenacitate si entuziasm, pe oricare dintre extreme, pana cand simtim ca nu mai merge, ca nu mai putem inainta. Realizam ca ceva lipseste…
Talerul balantei este inclinat la maximum intr-una dintre parti. Nu conteaza, il vom echilibra ! Ne vom spune…
Si trecem pe culoarul opus, incercand sa recuperam. Consumam aceeasi cantitate de energie iar pierderea de timp nu poate fi recuperata.
Avem impresia ca mergand pe extreme, facem pasii mai mari si ajungem mai repede. Este doar o iluzie. Ce castigam pe-o extrema, pierdem pe cealalta.
In concluzie, cand lucram la tabloul vietii, este bine sa folosim toata paleta de culori, inclusiv cele complementare. Niciuna nu poate fi inlocuita, de aceea nu trebuie sa lipseasca.
In viata reala lucrurile nu difera cu nimic. Nu poti, de exemplu, sa faci educatie unui copil folosind extremele (exagerat de aspru sau exagerat de bland). Trebuie sa alegi, cu intelepciune, calea de mijloc, singura ce duce la un echilibru sanatos si durabil.Orice extrema, mai devreme sau mai tarziu, ne impinge pe un drum infundat. Singura cale ce ne duce la destinatie este cea de mijloc, a echilibrului.
Dar nu uita ! Echilibrul NU este o himera, ci DOAR rezultatul firesc al intelepciunii …