20

Fiecare isi organizeaza viata cum considera ca este mai bine pentru el si familia sa. Exista, ce-i drept, niste tipare, pe care le avem in vedere, dar detaliile ne apartin in totalitate.

Ne place sa afirmam ca ne controlam viata, ca suntem niste navigatori priceputi, ca stim sa manuim, cu dibacie, corabia, in apele involburate si pline de neprevazut ale vietii.

Unii se dovedesc a fi, intr-adevar, iscusiti si reusesc, fara mari probleme, sa treaca peste furtuni, valuri uriase si vanturi neprielnice.

Altii, insa, se impotmolesc. Fie nu-si aleg corabia potrivita, sau vantul nu-i ajuta, cert este ca la primul val urias se scufunda.

Exista si o categorie care pluteste in deriva. Aceasta se multumeste, doar, sa se mentina la suprafata si nimic mai mult.

Nu conteaza in ce directie se indreapta sau cand vor ajunge. Nu-i deranjeaza faptul ca se invartesc in cerc. Atata timp cat furtunile ii ocolesc, se simt in siguranta.

Starea lor de spirit este apatia. Au renuntat sa mai actioneze, si-au pierdut interesul. Sunt purtati de curent. Unde ? Nici macar ei nu vor sa stie…

Scenariul vietii lor a fost, poate, altul, dar cel dupa care-si joaca rolul, in prezent, a suferit modificari semnificative.

Ce mutari gresite au facut acestia pe parcursul existentei lor ? Cat de mari au fost problemele ce i-au determinat sa abandoneze ? Cu ce obstacole, de netrecut, le-a fost presarat drumul vietii ?

Ca sa dam un raspuns corect, ar trebui spus ca adevarata cauza nu este, nici pe departe, obstacolul in sine ci doar modul in care ne raportam la el, sau altfel spus, felul in care il percepem.

In weekend-ul care tocmai a trecut, m-am intalnit cu o veche cunostinta. Bucuria revederii a fost foarte mare. Ultima data ne-am vazut la sfarsitul anului 2012.

Am stat de vorba, aproximativ o ora, timp in care am putut observa uriasele schimbari survenite in modul sau de-a vedea lucrurile si in general viata.

Nu mai era persoana pe care-o stiam. Trata viata cu o indiferenta totala. Si cand afirm acest lucru, ma refer la toate aspectele sale. Neglijenta, legata de aspectul sau exterior, era de-a dreptul izbitoare, nu avea obiective pentru perioada imediat urmatoare si nu reusea sa isi contureze o imagine la intrebarea  – “cum se vede peste 10 ani?”

La intrebarea pe care i-am pus-o, legata de serviciu, mi-a dat un raspuns sec, de genul: ” lucrez dar sa nu ma intrebi ce anume pentru ca nu ma intereseaza…”

Mi-a spus, de asemenea, ca in ultimul timp avusese esecuri pe toate planurile, ca lucrurile nu-i mergeau asa cum isi dorea, ca viata este o loterie, ca nu-l mai intereseaza absolut nimic si a decis sa lase totul la voia intamplarii…

Un mod distructiv de a vedea lucrurile, in conditiile in care varsta lui nu depaseste 44 ani, are o familie care-l iubeste si un serviciu ce-i aduce un venit mai mult decat consistent.

Aceasta stare de spirit se intinde ca o adevarata molima. Zilnic intalnim oameni deprimati, apatici, pentru care viata reprezinta doar o insiruire de evenimente, dureroase sau mai putin dureroase, pentru care lupta se da la un nivel scazut si pentru care singurul obiectiv este acela al supravietuirii.

La o analiza superficiala, s-ar putea spune ca principala cauza o reprezinta situatia materiala precara. Nimic mai fals. In primul rand ca aceasta este un efect si nicidecum o cauza.

Cauza majora, a instalarii acestei stari de renuntare si indiferenta, o constituie, fara doar si poate, stabilirea unor obiective RUPTE DE REALITATE.

Nu constientizam ca sunt intangibile si ne inarmam cu vointa, perseverenta, dar mai presus de toate cu dorinta.

Cand bagajul este pregatit, pornim la drum si mergem si mergem cu incapatanare, dar obiectivul pe care visam sa-l atingem, se indeparteaza tot mai mult, devenind din ce in ce mai mic, pana dispare complet. Si atunci nu ne ramane decat gustul amar al esecului, greu de suportat si acceptat.

Cautam cauzele acestui esec peste tot, mai putin acolo unde se ascund. Dam vina pe altele, incercam sa le indreptam si pornim, din nou, la drum. Din pacate rezultatul va fi acelasi.

Nu putem concepe ca obiectivele, stabilite de noi, sunt imposibil de atins. Avem toate atuurile, detinem toate mijloacele si cu toate acestea nu le putem indeplini. De ce ?

Pentru ca ne lipseste o piesa din puzzle. La o atenta cautare realizam ca acest element este, de fapt, cea mai importanta rotita din angrenaj.

Am uitat sa ne facem o dimensionare sincera si corecta la momentul  pornirii. Am omis sa ne punem cele doua intrebari fundamentale, ce nu trebuie sa lipseasca din agenda nimanui. Iata-le :

  1. exista o compatibilitate intre chemarea noastra si obiectivele propuse ? Sau altfel spus talentul pe care-l avem si obiectivele stabilite se afla pe acelasi culoar ?
  2. avem pregatirea specifica, necesara realizarii acestui demers ?

Daca raspunsul este ” nu ”, la oricare dintre cele doua intrebari, obiectivele stabilite sunt de neatins.

Viata a demonstrat ca deseori sarim peste acest pas, cu adevarat, important, stabilindu-ne obiective indraznete, pe care, din pacate, nu le atingem niciodata.

In felul acesta starea noastra de spirit sufera mari transformari, capatand culoarea cenusie ” a renuntarii ”, culoare ce cu greu mai poate fi stearsa…

Si astfel, fara voia noastra, devenim… doar umbre pe strazile pustii ale vietii…