Acest articol este un semnal de alarma pentru parintii, care, din cauza stresului sau a istoriei personale, au dezvoltat nevroze in diverse stadii, iar copiii acestora cresc intr-un mediu rigid, care faciliteaza dezvoltarea unor tulburari, cu repercursiuni majore asupra comportamentului lor.
CE ESTE NEVROZA?
Nevroza este o tulburare de care persoana este in mod dureros constienta si care desi poate determina tulburari permanente,dar nu atinge functiile esentiale ale personalitatii.
Nevroza familiala se refera la faptul ca intr-o anumita familie, nevrozele individuale se completeaza reciproc, punand in evidenta influenta patogena pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala si in primul rand, cea a cuplului parental.
Tulburarile Obsesiv- compulsive se manifesta prin ganduri obsesive si ritualuri recunoscute ca absurde . Obsesia este o traire care se impune fara voia ei si pe care individul nu o poate indeparta. Aceasta tulburare apare la persoanele hiperordonate si perfectioniste, rigide, care vor sa faca totul cat mai bine.
Preocuparea excesivă şi perfecţionistă faţă de activitate şi faţă de ordine sunt şi ele aspect cu totul specific obsesionalităţii. Obsesivul e ataşat de muncă şi acţiune, el nu poate sta nici un moment fără a face ceva. Activitatea, exprimând funcţiile executive, aduce în prim plan o preocupare crescută faţă de ordine. Mai precis faţă de ordinea succesiunii etapelor ce conduc spre finalul acţiunii. Preocuparea continuă faţă de planificarea şi organizarea acţiunii făcute de obsesiv, exprimă această înclinaţie. Dar preocuparea faţă de ordine se exprimă şi în grija sa faţă de spaţiul proxim, al casei, camerei şi obiectelor personale. Toate trebuiesc să fie într-o ordine fixă, “la locul lor”. La acest nivel nevoia de ordine se conjugă cu cea de control şi de curăţenie, pentru evitarea contaminării. Hiperordinea din ambianţă proximă se poate corela cu intoleranţa la schimbare. El simte nevoia de a menţine o ordine rigidă în relaţiile sale sociale.
De ce este contagioasa si cum se ia?
– Este un termen impropriu , dar trebuie sa fim constienti ca int-un mediu rigid, copilul trebuie sa isi infraneze pornirile prin acte de refulare, in spatele carora se dezvolta o stare de anxietate, astfel copilul dezvolta un sentiment de autodepreciere ce rezulta din neîmplinirea sarcinilor propuse de catre parinti .
Atitudinea noastra , a parintilor , fata de acest proces de crestere ar trebui sa se orienteze dupa exemplul unui educator intelept, care nu se opune in fata transformarii in care se afla.
Cele mai frecvente tulburari care apar ca urmare a convietuirii langa parinti nevrotici sunt:
Tulburarea anxioasa este printre cele mai frecvente forme de nevroza. Aceasta tulburare apare la copiii nesiguri, cu dificultati sau incapacitate de a controla situatiile stresante sau noi. Copilul anxios poate fi hiperemotiv, cu imaginatie bogata, cu tendinta de neliniste si asteptarea unor eventuale evenimente nefavorabile.
Atacul de panica este o alta forma de nevroza anxioasa. Se caracterizeaza prin episoade de anxietate de scurta durata, cu aspect dramatic, mimand infarctul de miocard . Se manifesta prin lipsa de aer, palpitatii, cefalee.
Atacurile de panică se pot asocia cu agorafobia – teama da a se afla în locuri deschise, singur în afara locuinţei sau într-o mulţime, care poate să apară şi izolat, dar de regulă pacienţii au şi atacuri de panică asociate.
FOBIA este o frica anormala, foarte intensa .
La copil, fenomenul se poate manifesta ca şi fobie de şcoală, mai ales dacă în clasă a fost primit nefavorabil sau a avut evenimente în care s-a făcut de ruşine.
Poate fi afectată plecare în excursii, în tabere sau pur şi simplu deplasarea în alte localităti, mai ales cu trenul sau avionul, cazuri în care se adaugă fobii spaţiale.
Fobiile se referă la un grup de simptome cauzate de obiecte sau situaţii care provoacă frica. Fobia este teama specifică, intensă, declanşată de un obiect sau o situaţie, care nu au prin ele însele un caracter periculos, ci au un caracter iraţional, recunoscut ca atare şi care nu poate fi controlat. De obicei, persoana isi da seama ca teama sa este irationala, dar totusi este anxios, stare ce poate fi eliminata doar prin evitarea obiectului sau a situatiei care a generat teama.
Alte fobii sunt fobia socială şi fobiile specifice. În fobia socială apare frica iraţională de situaţii publice în care subiectul ar putea fi pus în condiţii de subestimare, jenante sau umilitoare (de a vorbi, de a mânca în public, de a folosi toaletele publice, etc.). Situaţiile sociale vor fi evitate de către subiect, care va oscila între evitare şi izolare. În această tulburare apar sentimente de insecuritate, de incapacitate cu diminuarea performanţelor şcolare şi profesionale. Evoluţia tulburării este continuă, pe tot parcursul vieţii, cu fluctuaţii corelate cu evenimentele vitale, sau episodică la copii şi adolescenţi.
ANXIETATEA DE SEPARARE- Copilul cu anxietate de separare este ingrijorat si nelinistit cand anticipeaza despartirea, apoi urmeaza proteste prin plans, tipat, apatie. Unii copii au un somn nelinistit cu vise terifiante , au acuze somatice diverse, uneori foarte importante (dureri de cap, de stomac, febra, varsaturi si scaune diareice). Copilul mai mare, care a avut deja experienta primei separari, poate avea “ganduri negre” ca s-a intamplat ceva rau parintilor, poate refuza sa se mai duca la scoala de teama ca li se poate intampla ceva rau celor dragi, refuza sa mai plece de acasa.
Copiii cu o varsta mai mica de 8 ani prezinta mai des teama ca s-ar putea intampla ceva rau parintilor in lipsa lor si atunci refuza sa doarma singuri sau sa plece fara ei in alta parte sau sa fie lasati singuri. Ei au mai des cosmaruri si tulburari de somn sau tulburari neurovegetative.
Copiii de 9-12 ani isi exprima cel mai des teama si nelinistea in momentul despartirii, iar cei de 13-16 ani refuza sa plece de acasa si sa mearga la scoala de teama de a nu pleca de langa parinti si prezinta acuze somatice.
MUTISMUL SELECTIV-Mutismul selectiv este specific copilului intre 6 si 9 ani si se descrie ca un refuz al copilului de a mai vorbi in anumite situatii, desi ei au achizitionat limbajul. Acesti copii aleg sa nu mai vorbeasca, ei par a selectiona situatiile sociale in care vor sa vorbeasca.
Mutismul selectiv este o severa selectivitate in vorbire, determinata emotional. Copiii care sufera de mutism selectiv, au dobandit si dezvoltat capacitatea de comunicare prin limbajul expresiv si, deodata sau treptat, in jurul varstei de 5-6 ani, incep sa vorbeasca numai in anumite conditii sau numai cu anumite persoane. Exista si situatii in care refuzul copilului de a vorbi este total, sau acesta comunica doar prin silabe.
Am enumerat doar cateva, dintre tulburarile pe care le-ar putea dezvolta copiii nostri , traind alaturi de parinti nevrotici. Este adevarat, intr-o societate nesigura, cand nu avem certitudinea ca ceea ce le putem oferi azi , le va aduce bucurie si maine, stresul foarte puternic si alti factori interni si externi , influenteaza starea noastra de confort si stabilitate. Astfel , foarte usor putem dezvolta diverse forme ale nevrozelor, ducand la instabilitatea noastra emotionala, iar acest lucru afecteaza viata persoanelor atat de dragi noua. E bine de stiut, ca nevrozele nu sunt boli organice si sunt tratabile. Cu cat ne vom adresa mai repede specialistilor, cu atat viata noastra de familie va fi mai armonioasa.
Nevrozele pot fi tratate cu ajutorul psihoterapiei, prin aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate.