Un profesor lipsit de înţelegere poate zdruncina pentru mult timp consideraţia de sine a unui copil. Pe vreme când eram la şcoală, am avut o profesoară de matematică, pentru care umilirea celor care erau mai slabi la materia ei era o mare plăcere. Şi acum îmi amintesc panica în care a intrat o colega , când a chemat-o la tablă şi i-a dat un exercitiu, încurajând întreaga clasă să râdă de greşelile ei.
Profesorii care îşi ridiculizează elevii poartă o mare vină. Adesea, cauza o constituie propria lor nesiguranţă; ei ştiu că pot provoca râsul ieftin al celorlalţi, pe socoteala unui copil gâtuit de emoţie.
Dacă timiditatea ţi-a fost provocată de un asemenea tratament, este o alinare să-ţi reaminteşti că nu mai eşti un scolar aflat la cheremul unui profesor nechibzuit sau sadic, ci un adult în toată firea şi independent, care nu mai poate fi jignit de asemenea observaţii răutăcioase. Nu trebuie să suferim veşnic pentru că am fost umiliţi când eram copii. De îndată ce vom accepta acest fapt (şi este un fapt) vom fi pe cale de a obţine acea încredere în sine care constituie un drept al nostru câştigat prin nastere.
Ultimele descoperiri ştiinţifice ne arată că engramele creierului, care înregistrează traumele din copilărie şi care erau considerate a fi permanente, pot fi, în realitate, schimbate în bine de deprinderile mentale prezente. Atunci când trecem printr-o anumită experienţă, se stabileşte pe ţesutul creierului o dispunere („pattern”) extrem de complexă a neuronilor. Aceste dispuneri, sau „engrame” sunt înmagazinate şi puse deoparte, pentru o întrebuinţare ulterioară şi sunt reactivate ori de câte ori ne reamintim o experienţă din trecut. Pentru că am avut experienţe nefericite în copilărie, care au lăsat în urma lor engrame, nu înseamnă că suntem la discreţia acestor engrame… Modul în care gândim în prezent, deprinderile noastre mentale prezente, atitudinea noastră faţă de experienţele din trecut şi atitudinea noastră faţă de viitor toate au influenţă asupra engramelor înregistrate.
Istoria abundă în exemple de femei şi bărbaţi curajoşi, care au trecut peste influenţele dureroase suferite odinioară, în multe cazuri, aceştia au învăţat şi au profitat de pe urma necazurilor suferite, ajutând şi pe alţii să învingă dificultăţi similare.
Astfel, dacă ţi-a fost răpită încrederea în tine în anii copilăriei, trebuie să lupţi să ţi-o recâştigi. „Să lupt?” ai putea spune, „dar eu nu sunt luptător !”
Poate că nu, dar în mod sigur o luptă hotărâtă pentru recăpătarea forţei, echilibrului şi seninătăţii este dreaptă şi necesară oricui. De fiecare data cand apeleaza la mine o persoana a cărei încredere în sine a fost distrusă în copilărie de o rudă sau de vreun profesor lipsit de înţelegere, o ajut, ii ofer suport si o îndemn să muncească din greu pentru a învinge acele influenţe negative.
Următoarea mare problemă este distrugerea consideraţiei de sine de către un soţ sau un iubit care îşi exercită influenţa aici şi acum. Este mult mai greu să facem faţă unei astfel de provocări, dar dificultatea trebuie să fie înfruntată şi sunt multe moduri în care o femeie aflată într-o asemenea situaţie poate dobândi o mai mare forţă şi independenţă.
Pot adauga si o metafora care te va ajuta sa treci la actiune:
Știi povestea puiului de elefant?
Într-o zi un om a găsit un pui de elefant, pe jumătate mort de foame, la marginea junglei, după ce mama lui fusese ucisă de braconieri. Și, pentru că nu putea să aibă grijă de el, iar puiul era prea mic ca să se descurce singur, omul a luat puiul și l-a adus la un circ.
Dresorul circului a legat puiul de elefant cu o sfoară slabă și a legat sfoara de un copac, chiar lângă intrarea în circ. Puiul de elefant era atât de slăbit încât oricât s-a străduit să rupă sfoara aceea, nu a reușit. Au trecut ani și ani, iar puiul de elefant a ajuns cel mai frumos și mai puternic elefant al circului. Dresorul îl ținea legat tot cu aceeași sfoară fragilă și putrezită de vreme, însă elefantul știa că nu poate să rupă sfoara, așa că nu a mai încercat niciodată.
Morala o știi singur, nu e nevoie să ți-o spun eu.