Este bine să ne pedepsim copiii?
Dacă vi s-ar pune întrebarea „ Sunteţi de acord cu folosirea pedepsei în educarea copiilor d-voastră?” cum aţi răspunde? Probabil unii ar zice un DA hotărât, susţinând ideea că „Bătaia este ruptă din rai”. Alţii, dimpotrivă, ar afirma „Eu nu voi da niciodată în copilul meu.”Este bine să ne pedepsim copiii? Ce înseamnă să-i pedepseşti? A-i pedepsi este echivalent cu a-i lovi? Ce alte mijloace putem folosi în afară de pedeapsa fizică? Ce poate să i se întâmple rău copilului meu dacă îi mai dau o palmă din când în când?
Pentru a găsi răspunsuri adecvate acestor întrebări, e bine să facem întâi distincţia între pedeapsă ca tehnică de modificare a comportamentului şi pedeapsa ca reacţie la comportamentul nedorit al copilului, ca „răzbunare”. Dacă prima este o metodă psihoterapeutică ce garantează ameliorarea comportamentului în cazul în care este folosită corect, cealaltă reprezintă un răspuns negativ la un stimul neplacut, ceea ce nu oferă garanţia că în viitor stimulul va dispărea. De aceea, citind cele ce urmează, vom putea afla când şi cum este bine să folosim pedeapsa, ce tipuri de pedepse pot fi folosite şi cum putem folosi eficient acest mijloc de modificare a comportamentului.
Ce este pedeapsa?
Ca tehnică de modificare a comportamentului, pedeapsa reprezintă un eveniment care, dacă este prezentat imediat după un comportament nedorit, provoacă o descreştere în frecvenţă şi intensitate a comportamentului respectiv.
- Dezaprobarea – atunci când copilul a făcut ceva nepotrivit, e bine ca părintele să se manifeste în concordanţă cu ceea ce simte (atitudine de dezaprobare respingere, din care copilul poate înţelege mesajul „ nu îmi place /nu sunt de acord cu, ceea ce ai făcut”). încruntarea sprâncenelor, întoarcerea cu spatele, absenţa zâmbetului, privirea rece, toate acestea sunt semnale pentru copil că părintele nu este de acord cu ceea ce a făcut. Desigur că, dacă părintele are tot timpul o atitudine distantă,rece faţă de copil, această metodă îşi pierde din valoare. Pe de altă parte, dacă
părintele îi spune zâmbind copilului că nu a procedat bine şi că nu este de acord cu ce a făcut, şansele ca acel copil să înţeleagă corect mesajul transmis, sunt foarte mici.
- Mustrarea – dacă copilul nu înţelege din semnele dezaprobatoare ale adultului că ceea ce a făcut nu este bine, atunci adultul poate folosi cuvintele pentru a-şi exprima nemulţumirea.
- Privarea de un obiect drag / o activitate plăcută – când copilul se comportă
neadecvat la masă, părintele poate decide că acesta nu mai primeşte desert. Alte metode de privare pot constitui neacordarea permisiunii de a privi la televizor o perioadă de timp, de a se juca cu prietenii sau cu jucăriile preferate etc.
- „Time-out” ( „scoaterea afară” pentru un timp) – această expresie, folosită frecvent şi în jocurile sportive, se referă la izolarea copilului într-un loc plictisitor,departe de orice stimul care i-ar putea face plăcere. Astfel, exemple de time-out pot constitui „scaunul neastâmpăratului”, trimiterea „la colţ” sau într-o cameră goală etc. Pentru folosirea eficientă a acestei tehnici trebuie respectate anumite condiţii:
- timpul „de pedeapsă” trebuie să fie dinainte foarte clar stabilit. în general, acesta este cuprins între 5 şi 15 minute, în funcţie de vârsta copilului;
- eficienţa folosirii acestei tehnici este mai mare dacă se aplică imediat ce apare comportamentul nedorit;
- locul în care este trimis copilul nu trebuie să-i ofere satisfacţii (de exemplu „ce bine, că mai scap de gura mamei câteva minute ” sau „ acum mă pot juca şi eu liniştit câteva minute în camera mea ” sau „ dacă m-a trimis la colţ, toată lumea poate vedea ce rochiţă nouă am pe mine”);
- scopul acestei tehnici este de a-1 plictisi nu de a-1 înfricoşa pe copil de aceea este contraindicat a folosi locurile întunecoase (debara, cămară, beci) ca loc de pedeapsă.
- „Repararea greşelilor” – prin această metodă, copilul va trebui să îşi
răscumpere greşeala prin activităţi sau atitudini reparatoare (să-şi ceară iertare, să-şi
recunoască greşelile, să se angajeze că nu va mai face asemenea fapte etc).
Factori care influenţează eficienţa pedepsei
Asemeni întăririi pozitive şi stingerii, pedeapsa poate fi mai eficientă dacă se respectă anumite condiţii:
- promptitudinea cu care se acţionează
La fel ca şi în cazul recompensei, cu cât pedeapsa este mai apropiată în timp de acţiunea care a provocat-o, cu atât e mai eficientă.
- semnificaţia pedepsei şi a persoanei care pedepseşte
„Părintele îşi ameninţă copilul:
- Dacă nu înveţi, te trimit la oi!
- Mă trimiţi la oi? Uraa!”
Există copii pentru care o privire încruntată este suficientă pentru a-i face să izbucnească în lacrimi, în timp ce pe alţii nu-i impresionează nici ameninţarea cu nuiaua. Aceasta se întâmplă deoarece cei din urmă sunt obişnuiţi să fie loviţi, şi nu mai sunt atât de „sensibili” la lovituri.
Pe de altă parte, dacă copilul pedepsit are pentru persoana care îl pedepseşte o doză mare de respect, atunci va fi foarte afectat de pedeapsă. Dacă manifestă doar frică, atunci va aştepta să se sfârşească pedeapsa pentru a o lua de la capat.
- precizarea motivului
De fiecare dată când este pedepsit, copilul trebuie să ştie motivul precis pentru care merită asemenea tratament.
Se întâmplă uneori ca părinţii să-şi pedepsească copiii pentru o faptă iar copilul să creadă că altul este motivul pentru care a primit pedeapsa.
De exemplu, copilul vine târziu de la joacă, cu pantalonii murdari. Părintele îl pedepseşte pentru ora târzie la care se întoarce acasă, în schimb copilul crede că a primit pedeapsa pentru murdărirea pantalonilor.
- consecvenţa aplicării
Dacă o pedeapsă este aplicată intermitent, fără a respecta o regulă bine precizată, atunci eficienţa ei va scădea.
- existenţa răspunsurilor alternative
Atunci când încercăm să modificăm un comportament cu ajutorul pedepsei, este necesar să precizăm şi ce comportament am prefera în locul celui nedorit.
Este util ca atunci când, de exemplu, un copil este pedepsit pentru că vorbeşte nepoliticos, să i se poată oferi nişte variante de comunicare politicoasă, deoarece s-ar putea ca el să nu le cunoască.
- minimizarea cauzei care duce la comportamentul nedorit
Dacă dorim ca evenimentul neplăcut să nu se mai întâmple din nou, nu e indicat să insistăm cu întrebările: „ De ce ai făcut asta ? Spune-mi! Nu auzi? „. E mai bine să ne focalizăm asupra soluţiilor care ar putea duce la rezolvarea problemei şi a evitării acesteia în viitor.