Suntem imperfecţi prin însăşi natura noastră umană. Dacă am fi perfecţi, nu am mai avea nevoie unii de alţii. Nu ne-am iubi, nu ne-am urî, nu am interacţiona, nu am lega relaţii. Nu am conta unul pentru altul. Ar fi monoton. Şi trist. Şi cenuşiu. Existăm însă în polaritate, în diversitate, în rău şi bine, în diferenţe, în contradicţii, în relaţii, în tot ceea ce face natura umană să fie atât de specială şi interesantă. Suntem imperfecţi. Şi diferiţi. Ceea ce reprezintă un lucru pozitiv, minunat. Viu. Şi colorat….Evident că naştem în jurul nostru simpatii şi antipatii.Uneori fără să vrem. Ne place o anumită persoană. Ne repugnă o alta. Există adesea în jurul nostru persoane pe care le caracterizăm drept “nesuferite”, “imposibile”, “enervante”,” de neînteles”, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urâm, le evităm, le respingem. De ce? Din cauza că au anumite trăsături comportamentale sau de caracter care ne determină să îi catalogăm astfel. Pe de altă parte, există adesea în jurul nostru persoane pentru care simţim, încă de când le-am cunoscut, o atracţie şi o simpatie instantă. Chiar dacă ne rănesc sau ne greşesc, simpatia pentru aceste persoane va persista în timp.
Oricât de absurd, de nerealist sau respingător de adevărat ar părea, în personalitatea acestor oameni regăsim anumite trăsături proprii pe care, la nivel subconştient, încercăm să le reprimăm sau să le ignorăm. Respingem la ceilalţi anumite aspecte ale propriei personalităţi pe care poate nu le conştientizăm sau nu dorim să le conştientizăm. Dezvoltăm deseori o atitudine negativă faţă de o persoană pentru că acea persoană reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înşine. Îi judecăm pe ceilalţi în funcţie de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă sau nu, de aşteptările pe care le avem de la noi înşine. Ne alegem partenerul de viaţă şi căutăm iubirea în funcţie de aceste criterii. Pentru că suntem subiectivi în alegerile noastre…
Suntem de fapt o oglindă în care se reflectă ceilalţi. Ceilalţi sunt o oglindă în care ne reflectăm la rândul nostru. Relaţiile pe care le stabilim cu ceilalţi reprezintă oglinda a ceea ce avem nevoie. Când ne uităm la ceilalţi ne uităm într-o oglindă. Această oglindă ne arată realitatea proprie a necesităţilor şi nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem în oglindă contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem. Acceptăm reflexia oglinzii. Alteori respingem. Fără să vedem prea obiectiv reflexia. De fapt, suntem cu toţii oglinda cuiva. Atragem şi respingem oameni. Iar oglinzile ne arată imperfecţiunea relaţiilor noastre.
Putem folosi oamenii, lumea din jurul nostru, relaţiile pe care le stabilim cu aceşti oameni ca pe o oglindă. Oglinda ne poate ajuta sa identificăm acele aspecte care au nevoie de vindecare. Relaţiile noastre cu ceilalţi (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viaţă) reflectă anumite părţi din noi. Felul în care te simţi cu o anumită persoană este de obicei un indiciu a ceea ce simţi vizavi de partea din tine pe care celalălt o oglindeşte. Atragem oglinzile în realitatea noastră pentru a ne arăta care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta şi îmbunătăţi la noi înşine. Acele aspecte ale personalităţii celuilalt sunt aspecte ale propriei personalităţi. Ele trebuie conştientizate, acceptate, integrate.
Se întâmplă însă să atragem şi oameni cu trăsături total opuse nouă. Aceste persoane sunt reflexia sinelui pe care încercăm să-l renegăm, să-l reducem la tăcere. Persoana care se află în faţa oglinzii alimentează o anumită nevoie a personalităţii tale şi îţi procură ceea ce îţi lipseşte. Cu cât sentimentele de ură sau iubire faţă de o persoană sunt mai puternice şi mai intense cu atât probabilitatea ca acea persoană să fie o reflexie puternică şi fidelă de-a ta este mai mare.
Există şi relaţii pozitive şi relaţii negative. Există şi oglinzi binefăcătoare şi oglinzi distrugătoare. Cu toate că drumul lor e diferit şi suferinţa cauzată de oglinda distrugătoare nu este deloc similară binefacerii dată de oglinda benefică, ambele duc în punctul cunoaşterii de sine, al conştientizării nevoilor şi al afirmării identităţii. Putem arunca o privire asupra relaţiilor noastre cu ceilalţi, fie ele pozitive sau negative, pentru a descoperi mai multe despre noi înşine. Putem face acest lucru aplicând oricând principiul oglinzii.
Avem nevoie de mult curaj şi iubire de sine pentru a accepta oglinzile existente în interiorul relaţiilor noastre de iubire. Avem nevoie de curaj pentru a ne accepta chiar şi părţile de neacceptat , fără a le proiecta în ceilalţi.
Oamenii pe care îi iubim sau îi admirăm au anumite trăsături ale personalităţii lor care stârnesc aceste sentimente în noi. Ele există şi în noi înşine. Poate nu dezvoltate într-un procent atât de mare, însă există. În mod inconştient suntem atraşi de aceste persoane, considerând că, într-un fel, am putea căpăta acele trăsături pe care le admirăm la ei.
Dacă suntem în general caracterizaţi ca având o personalitate puternică şi suntem atraşi de de un partener sensibil şi vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoaştere şi de acceptare a propriei vulnerabilităţi. Dacă suntem în schimb sensibili şi ne aflăm într-o relaţie cu o persoană puternică este foarte posibil să ne simţim victimizaţi, controlaţi, copleşiţi de ei până vom putea la rândul nostru să ne conştientizăm şi să ne acceptăm puterea proprie.
Cu părţile ei negative şi pozitive, lumea pe care o experimentăm este o proiecţie a conştiinţei noastre. Şi cu ce te poate ajută această teorie a oglinzilor? Te poate ajuta în a te accepta pe tine aşa cum eşti şi în a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt. Chiar dacă nu eşti de acord cu ceea ce face o persoană, poţi ajunge să o urăşti nu din cauza comportamentului său, ci a personalităţii sale. Accceptarea celor din jurul tău aşa cum sunt îţi poate aduce mai multă linişte şi impăcare de sine. Îţi poate aduce acceptarea de sine, în toată diversitatea, splendoarea şi contradicţia existentă în tine.
Pe curând,
Roxana Rohan