despartieDacă ai învăţat ceva din fiecare experienţă neplacută pe care ai avut-o până acum, dacă ţi-ai asumat responsabilitatea asupra sentimentelor şi emoţiilor tale, înseamnă că te-ai hotărât în mod cât se poate de conştient să îţi schimbi concret viaţa şi sunt şanse mai mici să ajungi în situaţii neplăcute care să ţi se repete.

Se spune că viaţa este un joc. Dar unii jucători au uitat totuşi, că, deşi poţi face greşeli, orice joc presupune reguli.  Şi jocul numit viaţă presupune reguli. Scrise sau nescrise.  Unele ne plac, altele nu.  Pe unele le putem schimba, pe altele le putem negocia. Dar împreună, nu separat, putem lua hotărâri în privinţa regulilor dintre noi….

Abordând cu mai multă luciditate şi cu bucurie viaţa şi fiecare persoană care îţi intră în viaţă, vei putea să iei decizii sănătoase în ceea ce priveşte relaţiile tale actuale, dar şi următoarele relaţii şi situaţii de viaţă. Şi, mai ales, poţi evita următoarele stări depresive şi următoarele cascade de lacrimi.

Pentru că sunt anumite lucruri care nu ţi-au plăcut nici în alte relaţii, încă de la începutul acestora, lucruri neplăcute ţie pe care poate le-ai tolerat când nu ar fi fost cazul să faci asta – nu s-au schimbat în relaţiile anterioare şi este cel mai probabil ca aceleaşi lucruri te vor deranja şi în alte relaţii, de acum încolo.

Un om care va înţelege că modul în care se poartă nu este unul sănătos pentru relaţia voastră, va avea tendinţa naturală să renunţe la acele comportamente deranjante şi va remedia ceea ce tocmai i-ai spus că te afectează. Este tendinţa naturală a omului care se simte vinovat, să repare. Nu doar să îşi ceară iertare şi apoi să o ia de la capăt.  Acesta este tiparul clasic al abuzatorului emoţional şi te invit să fii foarte atentă în ce ai intrat.

Ştiu că îţi trebuie putere să rezişti abuzurilor emoţionale, mai ales când sunt atât de bine mascate şi tu nu ştii cum să decodifici un astfel de comportament, dar mai ştiu şi că îţi trebuie curaj, mult curaj, să pleci dintr-o astfel de relaţie. Câtă energie investeşti pentru a rezista neplăcerilor şi abuzurilor? Cam multă, ştiu. S-ar putea să ai nevoie de această energie pentru a-ţi regăsi curajul de a pleca dintr-o astfel de relaţie. Şi s-ar putea să nu mai ai aceasta energie – pentru că deja ai cheltuit-o greşit, în altă direcţie.

Dacă tot nu se schimbă nimic în comportamentul lui şi ţie nu îţi place ce se întâmplă, dacă tot nu poţi să îl iubeşti aşa cum este, dacă el se amuză de faptul că tu continui să îi spui ce nu îţi place fără să iei nicio altă decizie, dacă tot nu îţi reuseşte jocul de-a ”iubirea necondiţionată” deşi încerci tot felul de exerciţii spirituale recomandate poate chiar de el, în speranţa că te mai manipuleaza puţin, totuşi ai libertatea să pleci de acolo, fără prea multe explicaţii, fără reproşuri.

Nimeni nu se schimbă pentru nimeni De ce? Pentru că viaţa trece repede şi, în cazul în care nu mai ai 20 de ani, tu nu mai ai timp ca cineva să te adauge la portofoliul său de experienţe, să îşi facă şcoala vieţii pe timpul tău şi uneori chiar pe sănătatea ta. Învaţă să detectezi semnalele unei relaţii toxice şi ieşi dintr-o astfel de relaţie nu repede, ci foarte repede.

Observă cu atenţie care sunt diferenţele dintre tine şi partenerul tău şi, dacă eşti la începutul unei relaţii, gândeşte-te bine la ce te deranjează (nu doar la ce nu îţi place). Pentru că acele lucruri care sunt vizibile de la început (ridicarea ”întâmplătoare” a vocii, dependenţele, lipsa de afecţiune etc.) nu se vor schimba prea curând, iar tu vei încerca să gaseşti modalităţi temporare de escaladare a unor discuţii.

Vei ajunge să te mulţumeşti însă cu firimituri, cu jumătăţi de suflet, după ce ai încercat să înveţi cum să manipulezi frumos omul de lângă tine, doar-doar se va schimba pentru tine, doar-doar va fi aşa cum ai tu nevoie să fie. Vei ajunge să te transformi în ”doamna profesoară” şi nu vă va plăcea asta – nici ţie, nici lui. Vei ajunge să manipulezi şi, ce e mai trist, să te minţi singură, să te auto-manipulezi.

Dacă ai lângă tine un bărbat căruia îi pasă de tine, care vrea să repare relaţia şi să o facă să funcţioneze frumos, va fi dispus să o creeze şi o va face sincer, fără să îţi dea impresia că are nevoie de un dicţionar pentru a înţelege ce i-ai comunicat că nu funcţionează între voi.

Aminteşte-ţi că iubirea nu este de ajuns şi mai bine aşează-te puţin în tine şi observă cât de mult ţi-e dor de tine, aminteşte-ţi de când nu ai mai trăit cu integritate, de când nu ai mai simţit bucuria unei relaţiei de cuplu autentice, sau aminteşte-ţi cât de bine ţi-a fost atunci când aveai încredere că te descurci singură şi că nu ai nevoie de o relaţie care te intregească.

Pentru că eşti o fiinţă întreagă … şi totuşi acum simţi că trăieşti ca o fiinţă amputată, deşi nu mai eşti singură. Ceva s-a întâmplat, pe drum, iar tu nu ai avut timp să te mai vezi. Şi nici el nu te-a mai văzut aşa cum îţi doreai să te vadă. Dar te-a păcălit cu texte frumoase. Pentru că da, sunt mulţi textieri buni şi mulţi interpreţi de texte frumoase care ne trec prin viaţă. Nu înseamnă că trebuie să facem mai mult decât să îi ascultăm şi să trecem mai departe. Dacă iubim pisicile, este în regulă, este minunat, înseamnă că avem un suflet frumos, însă nu trebuie să le luam pe toate în casă.

Nu te bucura dacă ai reuşit să păcălesti înca un om, încă unul, şi încă unul, că îţi este bine aşa … pentru că te păcăleşti doar pe tine. De altfel, nici tu nu te vei schimba pentru nimeni, fără ca frustrările, şantajul emoţional şi nemulţumirile tale să apară.

Stresul pe care ţi-l generează astfel de situaţii, este de la nivel mediu, până la un nivel pe care nu îl mai poţi suporta. Şi în timp ce tu eşti dispusă să mergi la psiholog şi să înveţi tehnici şi strategii de gestionare a stresului şi de relaxare, omul de lângă tine îşi vede fericit de tehnicile şi strategiile lui, iar tu nu vei înţelege de ce te simţi în permanenţă frustrată şi nedreptăţită. Asta vrei? Asta îţi doreşti cu adevărat?

Toate aceste comportamente ale abuzatorului s-au structurat pe deficienţele şi complexele sale de inferioritate, pe un psihic instabil si pe un suflet care a fost de prea multe ori rănit şi care încă suferă. Poate ai realizat şi tu asta, poţi simţi compasiune faţă de un astfel de suflet rănit, însă prioritatea ta nu este vindecarea partenerului tău de viaţa, ci bunăstarea ta emoţională în relaţie. Nu poţi fi asistentul sanitar sau psihologul partenerului tău de viaţă, dar esti obligată să fii atentă la viaţa ta emoţională şi la viaţa emoţională a cuplului din care faci parte.

Un bărbat care iubeşte are o ”curbă a învăţării” – dacă îl rogi să înceteze să mai facă ceva ce te deranjează sau te enervează, îşi va schimba comportamentul pentru că te iubeşte şi nu vrea să te piardă, e dispus să înveţe din propriile greşeli şi îţi va arăta că a renunţat la acel comportament.

Dacă îi atragi atenţia că te deranjează că este într-o comunicare permanentă – virtuală sau reala – cu alte femei iar tu simţi că flirtează cu ele chiar de faţă cu tine şi îi transmiţi că asta generează o anumită tensiune între voi, va renunţa la acest comportament, se va gândi la sentimentele tale şi va acţiona în consecinţă. Şi nici nu te va privi şocat de constatarea pe care tocmai a făcut-o vis-a-vis de tine, că ţi-ai dori o relaţie exclusivă. Constatarea care îl poate nedumeri, dacă profilul său este orientat catre relaţiile de tip deschis şi ţie nu ţi-a cerut părerea niciodată despre asta, dar ţi-a strecurat întâmplător aceasta informaţie, pentru a-ţi testa disponibilitatea faţă de astfel de relaţii.

De regulă, ne alegem partenerii pe care îi merităm, parteneri care se află pe acelaşi nivel de dezvoltare cu noi – nu doar în sens pozitiv (deşi asta ar fi cel mai măgulitor), dar şi în sens negativ al acestei dezvoltări. Parteneri care ne reflectă capacitatea noastră de alegere şi scenariile care stau în spatele alegerilor noastre.

Poate că ai preluat tiparul de iubire pe care l-ai învăţat în propria ta familie, de la părinţii tăi şi iubeşti după modelele parentale, după ceea ce ai vazut în relaţia părinţilor tăi. Jocul ”de-a mama şi de-a tata” ajunge, în timp, să fie reprodus cu fidelitate în relaţia de cuplu.

  • Poate că mama ta nu a ştiut cum să se desprindă dintr-un scenariu similar, poate că ai învăţat suferinţa şi sacrificiul de la o persoană semnificativă pentru tine, o persoană pe care ai luat-o ca model.

Asemănarea, indiferent de unde, când şi cum ai învăţat-o, este patologică prin consecinţele sale: nu îţi permite să te delimitezi, nu te lasă să ai graniţe, nu te lasă să te desprinzi, să vezi detaşat realitatea, să iei decizii proprii.

  • Poate că ai trăit într-o familie în care părinţii au luat decizii pentru tine întotdeauna, poate părinţii tăi au fost excesiv de pasivi şi anxioşi, astfel încât tu eşti paralizată de frică şi nu poţi lua decizii sănătoase pentru viaţa ta, nu ai încredere în propriile instincte.

Dă-ţi timp şi observă cu atenţie: nu cumva ţi-ai ”scris” deja scenariul conform căruia nu meriţi să fii iubită? Şi atunci găseşti numai relaţii nepotrivite? Încearcă să întelegi că bărbatul perfect şi relaţia perfectă nu există şi nu vor exista, dar eşti liberă să cauţi sau să aştepţi să vină în viaţa ta un alt bărbat.

Nu cumva frica de a rămâne singură, frica de a nu te descurca singură, sunt cumva mai mari decat iubirea pentru partenerul tău? Lipsesc intimitatea şi comunicarea naturală, firească? Probabil au lipsit şi în copilaria ta sau te-ai simţit invadată în acea etapă a vieţii tale, iar acum atragi, prin respingere, un astfel de partener. Te face să te simţi în plus, deşi maschează asta cu mare artă? Când îi spui toate aceste lucruri, îţi înşiră ”verzi şi uscate” care nu au nicio legătură cu ceea ce tu te-ai străduit să îi comunici cât se poate de frumos şi de clar? Au ajuns reproşurile şi comportamentele neplăcute să predomine, iar momentele frumoase să se reducă din ce în ce mai mult? Îţi spune că fericirea ţi se citeşte pe chip numai atunci când vă împăcaţi într-un moment de intimitate? Deşi tu ştii că fericirea ţi s-ar citi în priviri şi în alte momente, în momentele în care nu ar trebui să te simţi în plus. Şi atunci?

Întreabă-te: ”Ce mă ţine în relaţia asta?” ”De ce îmi este teamă să plec?” Ţi-e teamă că vei rămâne singură? Ţi-e teamă că nu vei mai găsi pe altcineva pe care să îl iubeşti? Că viaţa ta va fi compromisă dacă te desparţi? Că vei pierde statutul pe care ţi-l ofera existenţa unui partener de viaţă? Că nu vei reuşi să ai acelaşi stil de viaţă? Că vei pierde prietenii pe care îi aveaţi? Că este rău fără “rău”? Ştiu, este greu să renunţi la o relaţie care îţi dă o identitate. Numai că nu în asta constă identitatea ta.

Să ieşi dintr-o relaţie te poate speria, poate fi dificil. Însă nu reprezintă sfârşitul lumii, nu este o catastrofă şi fiecare dintre noi are capacitatea de a se recompune după astfel de demersuri.

Ţi-ai tot ascuns suferinţa sub tăceri sau sub zâmbete forţate, poate chiar sub masca sacrficiului, a modestiei şi a fricii, însă dacă mai ai o fărâma de demnitate, ia decizii sănătoase pentru viaţa ta şi nu mai sta în închisoarea “frumoasă” ce ţi se oferă. Unele gratii ţi le-ai construit chiar singură. Sau chiar ai pus lacătul cu propriile tale mâini. Pentru că orice victimă are o relaţie foarte “specială” cu călăul său.

A spune că te-ai sacrificat într-o relaţie cu un astfel de partener înseamnă, în opinia mea, nu sacrificiu, ci vulnerabilitate, lipsa respectului şi a iubirii de sine, idealizarea partenerului şi urcarea acestuia pe un piedestal pe care nu are ce să caute.

I-ai indus deja partenerului tău de viaţă că nu meriţi să te respecte, nu meriţi să te iubească. Însăşi valorizarea acestei idei de sacrificiu şi faptul că ai ajuns să fii convinsă că doar prin sacrificiu vei fi văzută, apreciată şi iubită de partenerul tău, îl vor ţine la o distanţă şi mai mare de tine, iar modul obsesiv în care te ”agăţi” de partenerul tău, naşte o inimă din ce în ce mai rănită.

Nu este treaba ta să îl educi, nu este treaba ta să fii psihologul lui – pentru asta există specialişti care îl pot ajuta, care vă pot ajuta. Nu încurcaţi şi nu amestecaţi rolurile. Nu eşti mama lui, nu este copilul tău. Nu este tatăl tău, nu eşti fiica lui. Nu este fratele tău, nu eşti sora lui. Nu eşti prietenul lui cel mai bun, nu este camaradul tău cu care să ieşi la o bere şi să discutaţi despre relaţia voastră.

Ştiu, eşti tentată să joci pe rând fiecare dintre aceste roluri, doar-doar situaţia se va îmbunătăţi. Rămâi la rolul tău de iubită, soţie, parteneră de viaţă şi  nu mai investi atăta energie în celelalte roluri, pentru că vei obosi, vei simţi că atingi o masă critică a frustrării, a nemulţumirii şi boala de care vei suferi, sau de care suferi deja este nefericirea. Şi probabil este deja cronică.

De nefericire suferă cea mai mare parte a clientelor cu care lucrez, şi care ajung, după prea multă nefericire, la cabinet. Acest articol are la bază poveştile de viaţă ale acestor femei, care mi-au permis să le ajut de-a lungul etapelor delicate de viaţă prin care au trecut în nenumărate rânduri. Ştiu sigur că nu îţi doreşti să ajungi în situaţia lor. Dar pentru asta ai nevoie să îţi recapeţi încrederea în tine şi curajul de a fi fericită.

Pentru ca diagnosticul de nefericire să nu se agraveze, poţi pleca, cu respect, din această relaţie, dacă simţi că nu te împlineşte.

Alege să pleci fără resentimente, fără reproşuri, fără furie. Simplu. Eşti o fiinţă liberă. De asemenea, şi partenerul tău este o fiinţă liberă. Dacă iubirea nu mai curge liber de la unul spre celălalt (şi e puţin probabil ca să fi fost aşa la început, când iluzia era foarte mare), multumiţi-vă reciproc pentru experienţele şi momentele frumoase pe care le-aţi petrecut şi apoi redaţi-vă unul altuia libertatea . Este tot ceea ce puteţi face, cu demnitate, fără a privi în urmă cu mânie.

Te invit să îţi recapeţi încrederea în tine, să îţi recapeţi Demnitatea şi Libertatea interioară şi să nu ţi le mai dai la schimb, mai ales pe termen lung.

Ajută-te să fii liberă, ajută-l să fie liber şi să îşi recapete, şi el, Demnitatea. Pentru că dacă nu vă redaţi unul altuia libertatea şi demnitatea, nu veţi evolua – nici tu, nici el şi vă veţi trage în jos, cu succes.

Iar dacă relaţia în care vă aflaţi nu vă (mai) determină să simtiţi cum creşteţi, cum evoluaţi, cum vă transformaţi frumos împreună dar şi separat, atunci nu este relaţia potrivită pentru niciunul dintre voi. Este doar o altă pierdere de timp.

Iar timpul înseamnă Viaţă. A ta. În timp ce unele lucruri se pot reface, viaţa nu mai poate fi retrăită. Aşa că ai grijă alături de cine vrei să trăieşti de acum înainte, şi în ce mod.

Dacă nu ești iubită – nu cere dragoste. Nu cerși iubirea de la omul care nu te poate iubi, ( un cerşetor nu este fericit) nu-l obliga să-ți ofere ceea ce nu-ți poate da și nu vrea să dea, nu ai nici un drept să-l forțezi să simtă niște emoții sau să-l faci să mimeze niște trăiri. Nu e corect să te faci dorită acolo unde nu bucură pe nimeni prezența ta. Nu ai nci un drept să faci pe cineva să se simtă vinovat pentru faptul că nu te poate iubi. Pur și simplu trebuie să înțelegi că unii oamenii nu-ți pot aparține, în schimb sunt unii care au nevoie de tine, iar de la ei nu vei cere dragoste, deoarece ei te vor iubi necondiționat.

     Dacă nu te apreciază – nu demonstra. Nu te consuma pentru omul care nu-ți apreciază  eforturile, grijile, atenția față de el. Nu demonstra ceea ce simți omului căruia nu-i pasă. E în zadar să fugi după cei pe care nu-i interesează ce simți, ce vrea sufletul tău. Nu te umili în fața celor care se folosesc de slăbiciunea ta, de sentimentele tale. Nu fi naivă, nu spera că vei putea să-i convingi  să te prețuiască.

Şi nu uita: stările naturale, fireşti, sunt starea de linişte, armonie, echilibru, libertate, fericire. Orice altă stare care nu seamănă cu acestea şi simţi că îţi este indusă de partenerul tău de viaţă, ar trebui să îţi dea de gândit.

Pe curând,

                 Roxana Rohan