Stăteam și mă gândeam cât de repede a trecut 2016, din păcate foarte repede. Incredibil de repede.
Am pășit în noul an, cu dorințe, cu urări, cu speranțe. Ne-am făcut liste și am semnat priorități. Încercăm să începem un alt capitol, în care să fim mai buni, mai norocoși și mai frumoși.
În realitate nu există decât continuarea a ceea ce am lăsat în urmă. Luăm cu noi tot ce am clădit în anul care s-a încheiat și mergem mai departe…. Cum facem asta? Doar de noi depinde. Pentru că la anul, pe vremea asta să fim bucuroși de bilantul pe care începem să îl creăm chiar de pe acum.
Ce planuri aveți pentru anul acesta? Ați realizat deja lista cu obiective?
Am observat de-a lungul timpului că ce mi-am propus am realizat. Acele lucruri pe care mi le-am dorit foarte mult și pentru care am muncit. Am observat de altfel lucrul acesta la alții înainte să îl conștientizez la mine. Unii îi spun programare, iar argumentele sunt bune, mai ales când realizezi că atât cât ți-ai propus, sau ce ai cerut atât ai și primit. Iar ce ai vrut vine la pachet și cu câteva minusuri pe care nu le-ai luat în considerare. Parcă vorbele din străbuni, de tipul ”Ai grijă ce îți dorești” au un nou sens.
Am observat, mai ales, că realizez mai multe lucruri de când îmi fac o listă de obiective în fiecare an. Deoarece, dacă ne propunem mai puțin, creierul se raportează la acel puțin, vom face același procent din puțin. Dacă ne propunem mai mult, realizările noastre vor fi mai mari.
În momentul în care scriem lucrurile pe care ni le propunem, începem să credem că este real. Atunci creierul începe să caute soluții și vom vedea oportunitățile, ele există mereu în jurul nostru, dar trebuie să fim pe fază, să fim deschiși pentru ele.
Lista se ține undeva în siguranță.
Vă pot îndruma, oferindu-vă câteva sugestii,trăiri si emoţii care nu ar trebui să lipsească din lista obiectivelor propuse:
- să vorbesc numai despre sănătate, fericire şi prosperitate
- să îmi fac prietenii să simtă că există ceva valoros în fiecare dintre ei
- să văd întotdeauna partea pozitivă a oricărui lucru şi să îmi transform optimismul în realitate
- să mă gândesc numai la ce este mai bine, să lucrez numai pentru cei mai buni şi să aştept numai ce este mai bun
- să mă bucur pentru succesul altora, la fel cum mă bucur pentru succesul meu
- să uit greşelile trecutului şi să mă concentrez pe realizările importante ale viitorului
- să fiu veselă tot timpul şi să împărtăşesc zambete
- să îmi acord timp pentru propria evoluţie
- să gândesc numai bine despre mine şi să declar acest lucru lumii întregi, nu în cuvinte mari, ci în fapte măreţe
- să trăiesc în credinţa că întreaga lume este de partea mea, atâta timp cât rămân fidelă celor mai bune lucruri care sunt în mine!
- Să mă iubesc și sa mă respect tot timpul!
Nu trebuie să ne comparăm cu nimeni, nu trebuie să fim împovărați de ceea ce spun alții despre noi. Cel mai important este ceea ce ne dorim. Iar dacă suntem în echilibru cu noi înșine, atunci totul va fi minunat și vom rezona în consecinţă cu tot ceea ce ne înconjoară.
Trebuie să ne amintim mereu că viața este prea scurtă pentru a sta supărați, sau a lăsa lucrurile la întâmplare, sau să amânăm orice.
Este posibil să ne realizăm visele, doar să avem curaj să vorbim despre ele.
Sper să aveți un an minunat, frumos, luminos!
Pe curând,
Roxana Rohan