revdlion

Acum, când suntem la sfârşitul anului şi fiecare îşi contabilizează realizările pe anul care se încheie, stau şi mă întreb dacă sufletul poate suporta noţiunea de bilanţ. Pentru că bilanţ al realizărilor concrete ştim să facem şi nemulţumiri faţă de ce nu am făcut până acum ştim cu toţii să avem. Mă întreb însă cum ar arăta un bilanţ al sufletului?
Cred că unitatea de măsură ar fi clipa. Contrar obiceiului omenesc de a ne măsura viaţa în ani, cred că sufletul îşi măsoară existenţa în clipe…. Pentru că ceea ce numim clipă  conţine în ea toată esenţa vieţii.

Aşadar, câte clipe am avut în acest an în care am fost sincer(ă) cu mine însumi / însămi am lăsat iubirea să mă cuprindă?

–  am plâns, am râs şi mi-am permis să simt cu adevărat ce se petrece în sufletul meu?

– mi-am adus aminte de adevărul sufletului meu?

– mi-am ascultat inima?

– am văzut frumuseţea de dincolo de ceea ce pare urât?

– am privit cu ochii inimii?

– m-am lăsat dus de curgerea miraculoasă a vieţii, fără intenţia de a controla viaţa?

– am trăit recunoştinţă sinceră?

– am simţit că mă aflu în locul potrivit?

Nu ştiu câţi dintre noi stau pe plus la acest bilanţ şi nici nu e important. Cred că cel mai mare curaj de care putem da dovadă este simplul fapt de a ne autoadresa aceste întrebări. Şi să nu ne aşteptăm ca asta să ne facă fericiţi, însă cu siguranţă ne va face mai conştienţi. Şi unde putem găsi mai multă linişte decât în conştienţa de sine şi acceptarea deplină a ceea ce simţim şi a momentului în care ne aflăm…
Invitaţia mea este să simţim ce se întâmplă în sufletul nostru în fiecare clipă, căci aşa vom şti mai bine şi care sunt dorinţele lui…pentru următorul an sau, pur şi simplu, pentru următoarea clipă…

La multi ani!

           Pe curând,

                        Roxana Rohan