Nu e uşor să accepţi maturizarea peste noapte a copilului. Cu atât mai greu îţi este să priveşti nepăsător atunci când adolescentul îşi aduce acasă prima iubire. Să te implici… Să stai de-o parte… Ce e de făcut?
Când copilul tău începe prima relaţie romantica din viaţa sa este un semn clar că, uşor, uşor, începe să îşi ia adio de la copilărie. Şi, deşi face încă un pas spre maturitate, este posibil să nu fie încă pregătit emoţional pentru suişurile şi coborâşurile primei iubirii (şi, cel mai adesea, pentru despărţirea care urmează).
Când stă în cameră mai tot timpul, când încerci să-i vorbeşti are ochii pierduţi şi îţi răspunde cu întârziere la întrebări, are un zâmbet permanent imprimat pe faţă… Parcă îţi sunt cunoscute aceste „simptome”….Diagnosticul e clar: adolescentul e îndrăgostit…
Copilul care vorbea întruna şi punea o mie de întrebări pe minut şi-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu ştiu”, „poate”, „am uitat”, „ha?”, „nu”, „aha”, „cine… eu?” etc. În afara de acestea, aparatul de recepţie nu mai înregistrează decat mormăieli, mârâieli, bombăneli si tânguieli, iar puntea de comunicare a dispărut, părinţii şi adolescenţii par a vorbi doua limbi diferite.
Mulţi dintre părinţi provin din familii în care nu li s-au oferit decât puţine informaţii (sau nici una) despre schimbările fizice din adolescenţă, despre principiile privind întâlnirile de prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum să facă faţă presiunii anturajului.
Implicarea părinţilor, comunicarea şi, mai presus de toate, dragostea, au o influentă pozitivă fantastică asupra deciziilor adolescenţilor cu privire la relaţii şi sex. În educaţia sexuală a adolescenţilor, şabloanele sunt ineficiente pentru că nu ţin de profilul personalităţii adolescentului – factor critic pentru o dezvoltare sexuală sănătoasă. Se întâmplă des ca părinii care se înţeleg cu copiii lor, care “comunică”, să afle brusc că fata sau băiatul lor au o viaţă amoroasă despre care nu ştiau nimic. Lucru de multe ori greu de admis pentru părinţi – dreptul la intimidate şi nevoia crescuta de intimidate a adolescentului faţă de acest aspect al vieţii lui.
Nu este obligatoriu ca adolescenţii să abordeze subiectul vieţii lor sexuale cu părinţii. Părinţii nu vorbesc în general despre viaţa lor sexuală cu copiii lor – fiecare cu grădina sa secretă. Şi asta pentru că este mai uşor să se vorbescă despre probleme generale decât despre problemele intime. Există părinţi care acceptă ca fiul sau fiica lor sa aibă o poveste amoroasă şi sexuală, cu condiţia să fie informaţi despre tot ce se întâmplă. Nu este firesc, e ca şi când aşteaptă confirmarea părinţilor că ceea ce fac este bine.
Chiar dacă părinţii înţeleg atitudinea adolescentului lor, au puţin nostalgia acelui timp când „copilaşul” lor le era complice şi… uşor de mânuit; când îi admiră gratuit şi fără condiţii. Acum părinţii nu mai sunt eroi şi părerea lor poate fi discutată, criticată, ba chiar ignorată.
Prin opoziţia lui, adolescentul simte că există. Găsindu-şi propriul loc, devine el însuşi, deci neapărat diferit de părinţii săi. Această etapă de afirmare de sine se face mai mult sau mai putin lent, în funcţie de personalitatea fiecăruia şi de familia de care încearcă adolescentul să se desprindă. Uneori, „ruptura” se limiteaza la o simplă distanţare, alteori, la un adevarat război deschis: piercing, tatuaje,păr vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care să exprime revolta şi să-l facă remarcat, unic.
Unii părinţi, prea autoritari sau dimpotrivă prea protectori, nu facilitează deloc lucrurile. intervenind prea mult în viaţa copilului lor, îi provoacă o lipsa de încredere, care va sta la originea dificultăţilor de relaţionare.
Unii părinţi refuză să admită că odorul lor a crescut nu ca să-l sâcâie şi ca să abuzeze de puterea lor, ci ca să încetinească trecerea timpului „personificată” de copilul lor. Cu cât îl vor trata ca pe un copilaş imatur, cu atât timpul va rămâne pe loc şi ei se vor simţi tineri. Alţi părinţi constată intelectual că adolescentul lor devine un adult, dar nu-l înţeleg din punct de vedere emoţional. Acceptă nevoia lui de autonomie, dar in acelaşi timp suferă pentru că se simt respinşi, apar reproşuri de tipul: „După tot ce am făcut pentru tine!”.
Relaţiile în familie se complică odată cu apariţia, mai mult sau mai putin oficială, a primelor îndrăgostiri. Părinţii visează să regăsească nepăsarea şi atitudinea uşuratică a adolescentului… iar atunci când adolescentul lor începe să se întâlnească cu o fată sau cu vreun băiat, retrăiesc în felul lor acele emoţii trecute. Când un adolescent vrea să zboare cu propriile sale aripi, părinţii nu se pot abţine să nu se îngrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe bună dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea unor persoane nepotrivite,alcoolul, fumatul, drogul, sexualitatea, violenţa……
E normal ca numai gândul că deja copilul tău intră în lumea relaţiilor să te îngrozească, dar ai un rol important în a-l pregăti emoţional pentru a face alegerile corecte. Cercetarile arată că şi relaţiile de la 14-15 ani, care par nesemnificative, au efecte pe termen lung asupra sănătăţii emoţionale şi evoluţiei sociale.
Se pare că, deşi relaţiile între adolescenţii din secolul 21 sunt cu mult diferite fată de cele de acum zeci de ani, în continuare copiii apreciază implicarea părinţilor şi au relaţii mai sănătoase atunci când aceştia îi ascultă şi îi sfătuiesc.Chiar dacă nu poţi să îţi protejezi copilul de dezamăgiri în dragoste, poţi totuşi să îl ajuţi să se descurce în labirintul relatţiilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil încercaţi să discutaţi în amănunt cu ei.
Copiilor le e greu să îşi imagineze cum erau părinţii lor în tinereţe, dar tu sigur ai ceva experienţă în domeniul relaţiilor. Învăţaţi-vă copiii tot ce ştiţi, regulile de etichetă dintr-un restaurant, ce să facă atunci cand vine nota, cum să încheie elegant o întâlnire neplăcută sau cum să se descurce cu eventualele presiuni de a face sex.De asemenea, discutaţi cu adolescenţii despre ce ar trebui să caute la un prieten. Sigur au ei deja părerile lor, dar nu strică să le mai explicaţi de ce nu e chiar aşa un lucru important să fii iubita celui mai cunoscut băiat din scoala, sau sa ajungi partenerul unei fete pupulară si curtată din cauza atitudinii ei.
Încurajează-l pe copilul adolescent să aprecieze colegii cu care au lucruri în comun, sunt inteligenţi şi cu care se simt bine. Când deschizi acest subiect sensibil, ai grijă să fii cât mai înelegător posibil. Vrei să îl faci să aibă încredere în tine cu aceste probleme. Dacă adolescentul nu răspunde apelului tău la discuţie precum îţi doreai, nu te îngrijora. E foarte posibil să asculte cu urechile ciulite la sfaturile tale, dar să îi fie ruşine să recunoască.
Pe curând,
Roxana Rohan