Imaginea unui om vorbind singur pe stradă este bizară. Suntem tentaţi să-l etichetăm drept „nebun”. Adevărul e că mulţi oameni au un dialog interior cu ei înşişi, prin care se încurajează, se dojenesc sau se felicită, şi puţini sunt cei care dau glas acestor gânduri.
Să ne lămurim din prima, e normal să vorbești singur. Mai mult decât atât, e un semn de normalitate. Și, încă ceva… Există doar două categorii de oameni. Cei care vorbesc singuri și cei care nu recunosc. Și culmea, doar cei care nu-și dau seama că vorbesc singuri au o problemă. Așa că, vorbești singur? Hai să vedem la ce îți folosește…
O să încep prin a spune că vorbitul singur e o chestie universal valabilă în cadrul rasei umane. Atât de universală încât are și două nume pentru cele două versiuni posibile. Dacă este vorba de vorbitul la propriu atunci termenul este „gândit cu voce tare”. Dacă este vorba de varianta pe tăcute, atunci se numește dialog interior.
Când vorbim singuri?
Vorbim singuri pentru că suntem stresaţi, nervoşi, pentru că ne place să ne alintăm plantele sau pentru că aşa ne facem cel mai bine ordine în gânduri.
Aşa cum unele persoane trec pe hârtie lucrurile pe care le au de făcut, altele fac liste de inventar vorbite. Simpla rostire a cuvintelor îi ajută să-şi pună ordine în gânduri. E cam ca atunci când avem nevoie de cineva care să ne ajute să rezolvăm o problemă şi, în timp ce-i adresăm întrebarea, descoperim rezolvarea singuri.
Acest lucru se întâmplă pentru că, dând glas preocupărilor, acestea ne devin mai clare. Verbalizarea lor ne explică nouă înşine problema şi ne ajută să o vedem mai concret. Specialiştii spun că, în acest mod, cele două jumătăţi ale creierului comunică şi ajută la deblocarea unor răspunsuri de care suntem capabili singuri.
Strâns legate de aspectul descris mai sus, situaţiile în care suntem supraaglomeraţi sau preocupaţi de ceva pot duce la astfel de ieşiri. Din nou, este vorba de un moment de respiro, în care cuvintele pe care ni le adresăm singuri au rolul de a ne elibera de stres, de a ne readuce în contact cu noi înşine şi de a ne da încredere.
Multă vreme studiile privind vorbitul singur au vizat copiii. Pentru că povestea cu vorbitul singur începe din copilăria mică, ca parte din dezvoltarea normală a copilului. Copiii își încep exersarea vorbirii jucându-se cu primele cuvinte iar apoi gândind cu voce tare. În plus, se încurajează și se ajută de gânditul cu voce tare pentru a învăța lucruri noi. Într-o etapa a dezvoltării, discursul se internalizează sub formă de gânduri, adică dialog interior. La un moment dat cineva s-a întrebat dacă nu cumva vorbitul singur (în ambele lui variante) ar putea avea un rost și pentru adulți. Și așa s-a ajuns la concluzia că nevoia de a vorbi singur apare atunci când adultul are de învățat lucruri noi sau când se trezește în împrejurări dificile. Mai mult, studiile au arătat că, de capacitatea omului de a vorbi singur depinde gradul de eficacitate cu care rezolvă ceea ce are de rezolvat.
Haideți să vedem și care pot fi funcțiile pe care le îndeplinește vorbitul de unul singur.
- Auto-complimentare, cea care vine la pachet cu sora ei neprietenoasă autocritica. Adică modelul de dialog (de regulă interior, dar nu numai) prin care îmi scot în evidență lucrurile bune pe care le fac sau pe cele care îmi plac la propria persoană, metodă prin care generez stimă de sine, încurajare și motivație intrinsecă (interioară). În mod evident, sora ei malefică (autocritica) are rolul de a curăța orice urmă din cele de mai sus.
- Suport în luarea deciziilor, adică morișca aceea de gânduri care prezintă toate variantele posibile și argumentele pro sau contra unei anume decizii. Ne ajută în clarificarea criteriilor implicate în luarea unei decizii.
- Adaptare și învățare, respectiv rumegarea interioară a situațiilor dificile. Genul acela de replay al discuțiilor cu un superior, în care mă gândesc cum aș fi dorit (în mod ideal) să reacționez. N-o să credeți, dar motivul pentru care mintea noastră face asta este acela de a ne pregăti mai bine pentru data viitoare. La fel funcționează și în varianta în care vorbesc cu voce tare prin casă sau în oglindă înainte de a mă duce la o întâlnire dificilă sau cu miză mare pentru mine.
- Suport în atingerea obiectivelor – adică vocea aia care insistă că ai promis că mergi la sală, că îți suni prietenii sau că vorbești cu superiorii despre performanța ta.
Chestia e că îndiferent dacă acum locuiești împreună cu cineva sau doar cu tine, cu tine ai să locuiești toată viața ta. Așa că ar fi util să conștientizezi ce vorbești cu tine și să te tratezi cu înțelegere și respect. Așa că, ce să zic, să dăm liber la vorbitul de unul singur. E nu numai un semn de normalitate dar și unul prin care poți ajunge mai aproape de ceea ce îți dorești, te mobilizează si te ajută să îţi atingi obiectivele.
Dimineaţa, cât mai sunteţi încă în pat, faceţi-vă în minte un scenariu de învingător, rostit cu glas tare. „Am mai primit în dar o zi, o să mă bucur de ea din toate puterile. Sunt viu, sunt bine. Voi privi cu atenţie toate frumuseţile care mă înconjoară şi voi munci de drag, bucuros că îmi place ceea ce fac”. Planurile concrete ne scot imediat din lipsa de formă.Faptul ca vorbesti cu tine insuti inseamna ca esti o persoana independenta, care se bazeaza doar pe propriile forte pentru a-ti da seama de ceea ce vrei de la viata.
Închei azi întrebându-te… Vorbești singur?
Pe curând,
Roxana Rohan