Este genul de timiditate care provoacă, poate, cea mai mare suferinţă unei femei. Cele mai multe dintre noi doresc să facă o impresie bună sexului opus; această dorinţă începe să se manifeste încă de la grădiniţă şi poate dura până la moarte. Este un lucru bun, firesc şi necesar. Bărbaţii au aceleaşi sentimente faţă de femei; unele persoane de sex opus joacă un rol vital în cei mai mulţi ani ai vieţii noastre.
Aşadar, este foarte important ca o femeie să-şi invingă timiditatea şi să stabilească relaţii bune şi destinse cu bărbaţii pe care îi întâlneşte. Intr-o bună zi apare cu siguranţă şi dragostea, iar prea multă timiditate poate întârzia, dacă nu chiar distruge, fericirea mult visală. O anume doză de reticenţă este normală, dar timiditatea este contagioasă şi, dacă îi lipseşte şi bărbatului siguranţa de sine, relaţia ar putea să nu evolueze niciodată aşa cum ar dori ambele părţi.
Când suntem adolescente este firesc din pricina misterului şi a frământărilor de ordin erotic să roşim atunci când ne gândim că un băiat ne place, să avem limba legată când ne vorbeşte , sau să răspundem răstit, deşi este ultimul lucru pe care am dori să-1 facem. Multe femei adulte sunt şi ele stăpânite de sfială până în clipa în care găsesc partenerul potrivit. Orice bărbat bun de însurătoare este un posibil candidat, dar cred că este înţelept să ne scoatem din minte acest lucru, atât cât putem, şi să încercăm să legăm o prietenie înainte de a aştepta o poveste de dragoste. Episoadele sexuale, ca şi pasiunea latentă sau marile speranţe, sunt adesea pline de drame şi pericole; deci nu este uşor să-ţi păstrezi calmul şi încrederea. Unele femei sunt, într-adevăr, foarte timide; altele cad în cealaltă extremă şi se năpustesc asupra fiecărui bărbat pe care îl întâlnesc. Desigur, trebuie să încercăm să păstrăm un echilibru.
De ce, uneori, îndepărtăm chiar pe bărbatul pe care am dori cel mai mult să-1 atragem, făcându-1 să creadă că suntem indiferente sau chiar ostile?
Un tată tiranic poate determina o fată să nu mai aibă încredere în nici un bărbat. Un frate care ne-a luat peste picior şi ne-a tachinat excesiv de mult, un prieten care ne-a umilit sau ne-a părăsit pentru o altă fată, o căsnicie nereuşită sau o poveste de dragoste nefericită, indiferent din ce motiv, toate aceste lucruri ne pot insufla teama de a nu fi din nou rănite şi pot să ne tulbure relaţiile, dacă nu luăm hotărârea să întâmpinăm cu bucurie pe fiecare nou bărbat din viaţa noastră, după propriul său merit.
Teama de actul sexual este, în mod evident, o altă cauză importantă a timidităţii. Această teamă poate să fi fost provocată de vreun atentat la pudoare suferit în copilărie sau în adolescenţă, sau de vreo experienţă anterioară avută cu un bărbat lipsit de tact, egoist sau violent în timpul actului sexual. Ea poate apărea în urma unei educaţii greşite, conform căreia satisfacţia sexuală a femeilor nu este necesară, ba este chiar dăunătoare. Avertizarea specială pe care am primit-o în copilărie în legătură cu bărbaţii străini poate fi şi ea un motiv.
Gestul de a atinge afectuos alte persoane este important în relaţiile noastre, dar unor femei le vine greu să atingă în vreun fel o altă persoană şi cu atât mai mult un bărbat! Poţi fi tentată să te retragi când ceilalţi îşi arată afecţiunea printr-o apropiere fizică, şi vina pentru acest tip de reticenţă o pot avea părinţii, care nu te-au sărutat sau îmbrăţişat niciodată când erai copil. Dacă perspectiva unei relaţii sexuale te îngrijorează, sau chiar te alarmează, atunci vei fi cu siguranţă timidă faţă de bărbaţi.
Poate că cea mai răspândită cauză a timidităţii este nesiguranţa legată de forţa de atracţie pe care o exercităm asupra bărbaţilor. Credem că nu suntem destul de drăguţe, că suntem prea grase, prea slabe, prea înalte, prea scunde, prea ignorante, prea plictisitoare… O bună imagine despre sine este neapărat necesară, dacă vrem să ne învingem timiditatea faţă de bărbaţi sau faţă de oricine altcineva.
Increderea în sine are de-a face într-o mare măsură cu respectul de sine, cu acordul faţă de propria noastră viaţă interioară, dar nu are nici o legătură cu calităţile fizice. Oamenii cărora le pasă de ceilalţi, dar nu acordă prea mare atenţie la ce gândeşte lumea despre ei, pot, de obicei, să-şi depăşească stânjeneala cu mai multă uşurinţă decât aceia care sunt preocupaţi prea mult de propria persoană. Cred că este adevărat că timiditatea este legată oarecum de vanitate!
Evita sa te subestimezi! Imaginează – ti ca de cate ori te subestimezi, amplifici sentimentul de inferioritate si impiedici dezvoltarea sigurantei de sine. Desigur, uneori este vorba numai de dorinţa de autoliniştire; dorim să ni se spună că nu suntem atât de lipsite de calităţi pe cât ne plângem!
Subaprecierea poate deveni un obicei, aşa că ia seama la toate remarcile mai dure pe care le faci în legătură cu propria-ţi persoană şi încearcă să nu ţi le mai repeţi. Nimeni nu doreşte să te auda vaitandu-te.
Frumuseţea convenţională poate atrage în primul moment un bărbat. O înfăţişare plăcută este, desigur, un avantaj , dar dacă o fată drăguţă se dovedeşte foarte egoistă, meschină şi arogantă, farmecele ei fizice nu-1 vor face mult timp fericit.
Consider că reclamele la îmbrăcăminte şi cosmetice întreţin deopotrivă senzaţia de imperfecţiune în rândul multor femei, care ştiu că nu se pot compara cu modelele strălucitoare care poartă mărfurile în cauză. Nu este oare mai bine să uitaţi reclamele şi să acordaţi atenţie acelor aspecte ale personalităţii voastre care au într-adevăr importanţă?
Ne vom strădui, desigur, să arătăm cât mai bine, deoarece faptul acesta ne dă încredere şi din respect faţă de partenerii noştri , dar dacă vom ridica ştacheta prea sus, cele mai multe dintre noi riscă să fie dezamăgite. Intoarceţi-vă la acea listă ce cuprinde calităţile pe care le aveţi. Dacă nu avem o părere bună despre noi, desigur, în limite rezonabile , vom întâmpina dificultăţi în relaţiile pe care vrem să le stabilim cu ceilalţi oameni.