Teama de necunoscut este ” boala cronica ” a fiintei umane. Ne este frica de ceea ce se afla in spatele usii. Imaginatia noastra lucreaza cu o eficienta uimitoare, dand nastere unei ” lumi infricosatoare ”, ce se dezvolta intr-o zona obscura si incerta, la care nici macar nu indraznim sa ne gandim.
Ne spunem ca nu ne apartine, ca nu este lumea noastra, iar noi, evident, n-avem ce cauta acolo. Inarmati cu astfel de ” postulate ” ne intoarcem pentru a ne lafai linistiti si satisfacuti in globul nostru de sticla, in care totul are un sens (acela pe care-l dam noi), in care drumul este cunoscut si acceptat, unde culorile nu se amesteca iar certitudinile domina peisajul.
Stam incremeniti in cercul vietii, ale carui puncte de pe circumferinta pot fi usor percepute. De ce sa depasim linia ? Nu stim ce ne asteapta dincolo, iar acest lucru ne creeaza o stare de neliniste, de frica, suficiente cat sa ne determine sa renuntam.
” Raspunsurile le vom gasi si in cercul nostru ! ” Ne vom spune cu voce tare pentru a deveni mai credibili in fata propriei constiinte. Din pacate nu intotdeauna este asa…
Ne confruntam cu probleme ce nu pot fi rezolvate cu mijloacele pe care le avem la dispozitie in zona noastra. Si atunci suntem nevoiti sa deschidem usa si sa ne avantam in necunoscut. Cati dintre noi facem, insa, acest pas ? Multi, doar, o intredeschidem, suficient cat sa simtim aerul diferit si bezna apasatoare, apoi ingroziti o inchidem sau chiar mai mult o incuiem.
Preferam sa adaugam in cosul vietii o alta problema nerezolvata decat sa trecem linia si sa cautam solutia intr-un ” teritoriu ” nou si ostil (credem noi). Si iata cum singuri ne stabilim bariere, granite, desenate in mentalul nostru cu linie groasa, pe care foarte rar ne incumetam sa le depasim sau chiar mai rar sa le desfiintam.
Din fericire AU FOST SI SUNT OAMENI care intotdeauna au sfidat astfel de limite. Ei au constientizat faptul ca multe din raspunsurile pe care le asteptam, le putem gasi in exteriorul cercului. Si atunci maresc constant raza acestuia, explorand zone noi, nestrabatute, ignorand pur si simplu notiunea de teama si depasindu-si propriile bariere.
Daca in interiorul cercului ne confruntam cu o problema cunoscuta, in majoritatea cazurilor vom gasi mijloacele necesare pentru rezolvarea ei. Dar circumferinta cercului poate fi traversata in ambele sensuri.
Ce facem daca problema vine din exterior, este total necunoscuta, iar ” ustensilele ”, ce le avem la dispozitie, sunt ineficiente ? Evident ca solutia trebuie cautata tot in acea zona. Si iata cum, in felul acesta, suntem nevoiti sa ne invingem temerile si sa pasim in necunoscut.
Nu putem accepta ca un mare ” X ” sa patrunda in zona noastra calduta. Consecintele ar putea fi dintre cele mai neplacute. Efectele isi pot lasa amprenta pe toate planurile vietii.
Este un fapt stiut ca problemele, ce ne complica viata, apar din NECUNOASTERE. Ele sunt rodul ignorantei ce salasluieste in cercurile cu raza mica ale caror imprejmuiri – adevarate fortarete – sunt greu de depasit.
Este firesc ca tot ce se afla in afara acestor cercuri ale ignorantei sa poarte stampila ” necunoscut ” cu toate efectele ce deriva de aici. Necunoscutul provoaca spaima si genereaza incertitudini. Ce-ar putea fi mai dureros pentru om ?
Oricat de grava este o problema, daca-i cunoastem cauza si modul de manifestare, probabilitatea de-a fi rezolvata creste .
Preferam sa solutionam o problema grava, cu cauze cunoscute, decat una usoara ale carei origini depasesc sfera noastra de cunoastere sau chiar de intelegere.
Acest aspect accentueaza, daca mai era cazul, frica ” incurabila ” de necunoscut. Nu gresesc cand afirm ” incurabila ”, pentru ca indiferent cat de mult s-ar largi cercul in care ne aflam, intotdeauna va exista o zona (in exteriorul sau) al carei semiintuneric ne va provoca nelinisti.
Cand patrundem, insa, pe teritoriul ei si intelegem ceea ce pana atunci ni se parea imposibil de descifrat, vazand lucruri care pana in acel moment ne erau inaccesibile, se trezeste in noi sentimentul placut al castigarii unui nou trofeu. Este firesc, avand in vedere statutul nostru de cuceritori…
Doar cand ” necunoscutul ” devine ” cunoscut ” se poate spune c-am mai urcat o treapta. Ascensiunea noastra, pe scara civilizatiei, vorbeste de la sine si demonstreaza acest lucru.
Pentru ca o cursa de caini sa se desfasoare in conditii bune, acestia sunt stimulati sa alerge dupa un iepure mecanic, pe care, evident, nu vor reusi sa-l prinda. Ideea este de a-i determina, doar, sa alerge si atat.
Daca facem comparatie cu o astfel de cursa, putem afirma ca iepurele mecanic reprezinta pentru noi ” necunoscutul ”. Nu vom ajunge niciodata sa-l ” prindem”, mai exact sa-l CUNOASTEM IN TOTALITATE. Dar scopul nu este acesta…
Nu trebuie decat sa urcam treapta dupa treapta, sa descoperim lucruri noi, sa cunoastem, sa intelegem, sa fim parte, sa nu ne temem…