A-i prezice unui copil că nu se va alege nimic de el sau că are o fire de delicvent,concepţii care conduc spre imperiul superstiţiei,deşi oamenii de ştiinţă vorbesc de infractori innăscuţi,acesta este cel mai prost principiu dintre toate principiile rele din educaţie.
Atunci când vorbim despre neglijenţă avem în vedere anii de şcoală. Neglijenţa nu poate fi pusă întotdeauna pe seama educaţiei.Copilul va fi afectat de greutatea cu care părintele îşi câstigă pâinea, el observă ostilitatea vieţii,chiar dacă nu se vorbeşte despre aceasta.Îşi va forma o părere cu mijloace insuficiente,cu concepţii copilăreşti…cu experienţe copilăreşti.Dar aceasta conceţie despre lume va deveni pentru copil firul conducător,el va pune întotdeauna la baza oricarei situaţii aceasta concepţie despre lume si va trage foloasele corespunzătoare.Acestea din urmă sunt în mare parte incorecte, pentru că avem de-a face cu un copil lipsit de experienţă,a carui logică nu este dezvoltată,ci este supusă concluziilor false.Gândiţi-vă la impresia copleşitoare pe care o capată un copil ai cărui parinţi trăiesc într-o locuintă modestă si într-o stare socială apăsătoare, în comparaţie cu impresia unui copil care nu are in mod evident acest sentiment de ostilitate a vieţii.Aceste doua tipuri sunt atât de diferite,încât se poate vedea după cum vorbeşte,ba chiar după cum priveşte fiecare copil,în care tip se încadrează;iar cel de-al doilea tip,care se împrieteneşte mai uşor cu lumea,pentru că nu ştie nimic despre dificultăţile ei sau pentru că le depăşeşte mai uşor, cum se va prezenta diferit in viaţa acestui copil,încrezător in sine şi curajos şi cum se va refelcta aceasta in atitudinea sa corporală.
Cea mai periculoasă “otravă” este de a insufla copiilor pesimismul,ei pastrează aceasta perspectivă toată viaţa,nu au încredere in nimic si devin nehotărâţi.Dobândirea unei atitudini curajoase cere mult timp si eforturi.
Copilul încearcă neobosit să se afirme,să nu apară ca un “NIMENI”,aşa cum de multe ori se întamplă.Unul dintre cele mai importante principii în educatie este acela de a lua copilul in serios, de a-l considera de aceeaşi valoare, de a nu-l desconsidera, de a nu-l acoperi cu batjocuri, de a nu te amuza pe seama lui, deoarece copilul percepe aceste manifestări ale celuilalt ca apăsătoare şi trebuie să le perceapă altfel, după cum cel mai slab simte întotdeauna altfel decât cel care se află in poziţia relaxată de posesor al unei superiorităţi psihice sau fizice. Nu putem nici măcar să spunem exact cât de afectat este un copil care nu poate realiza toate performanţele impuse de parinti.Copiii sunt extraordinar de avizi de putere si afirmare, au conştiinţa de sine ridicată,vor să acţioneze,vor să se manifeste ca factori importanţi, iar micul “gură-mare” nu este decât un caz special printre ei,pe care-l vedem pretutindeni luptând pentru putere.
Într-un caz, copilul traieşte în buna înţelegere cu părinţii, într-altul ajunge într-o poziţie ostilă şi se dezvoltă în contradicţie cu cerinţele vieţii sociale, numai pentru a nu se prăbuşi conştientizând :“Eu aici nu sunt nimic, nu valorez nimic,toţi trec cu privirea prin mine”. Dacă se ajunge la această din urmă dezvoltare, în care, cu sentimentul sfredelitor al importanţei lor tot mai mici, copiii trec la apărare – şi toti trec la apărare-atunci manifestările neglijării se pot arăta chiar timpuriu. Marea mulţime a tinerilor neglijaţi nu este împovărată de inferioritatea psihică. Dimpotrivă,dintre ei găsim deseori copii extraordinar de talenţati,care un timp evoluează chiar bine şi-şi dezvoltă aptitudinile până la un punct,dar care, odata rataţi, nu pot depăşi eşuarea pe una din liniile principale ale vieţii umane.Fiecare caz arată trăsăturile de caracter obişnuite:ambiţie extraordinar de dezvoltată,care rămâne zăvorâtă în interior,sensibilitate la umilire de orice fel, laşitate, care nu constă în simpla dezertare,ci în eschivarea în faţa vieţii şi a cerinţelor general valabile. Din aceste câteva linii se poate da o imagine a contextului:doar un copil ambiţios este în stare să se dea înapoi din faţa unei sarcini care amenintă să-i depăşească puterile şi s-o pornească pe alta cale,ca şi când şi-ar dori să-şi ascundă slăbiciunea.Acesta este traseul obişnuit al neglijării în şcoală.Constatam întotdeauna că neglijarea este legata de eşec. Manifestarea neglijării constă iniţial în evitarea şcolii.Bineînteles,chiulitul trebuie ascuns şi la început se procedează prin falsificarea motivărilor şi semnăturilor.Dar ce va face copilul cu timpul său liber?Trebuie căutată o preocupare.Astfel, apare, în majoritatea cazurilor,o combinare a mai multor copii care au urmat aceeaşi linie,pe care-i apasă acelaşi destin.Aceştia sunt întotdeauna copii ambiţioşi, care ar vrea sa joace un rol, dar care nu au încredere în satisfacerea ambiţiei lor pe linia principală.Aşa se face că ei vor căuta ocupaţii care să–i satisfacă.Întotdeauna se găseşte unul sau altul, care să se potrivească în rolul de conducător, şi începe concurenta ambiţioşilor.Fiecare are o idee despre ce s-ar putea face.Corespunzator comportamentului celor mari, ei au o “etica profesională” a celor neglijaţi.Ei se străduiesc să născocească fapte şi să le execute cu măiestrie, dar întotdeauna cu şiretenie şi viclenii ,întrucât nu se încumetă să procedeze făţiş – o urmare a laşitaţii lor- pentru a se acoperi de faimă în faţa camarazilor lor neglijaţi.Odată ce unul a pornit pe această cale,merge tot mai departe şi mai departe.Uneori, în bandă ajung unii inferiori din punct de vedere psihic.Aceştia vor fi ţinta batjocurii şi a hărţuielilor,lăudăroşenia celorlaţi va fi atâtată la maximum,ceea ce îi va împinge spre fapte deosebite. Ei sunt obisnuiţi din familie cu o anumită dresură, sunt dresati să se supuna, li se dictează, iar ei execută. Deseori se întamplă ca unul să inventeze o faptă rea,iar cel mic,lipsit de experienţă,inferior,să o facă.
Formarea de bande este atât de frecventă atunci când vorbim de cei neajutoraţi.Dar si neglijarea individuală este frecventă.Celor neglijaţi destinul li se deschide atunci când au suferit o înfrangere sau când sunt amenintaţi de ea. Întotdeauna lezarea ambiţiei personale, teama de a fi blamaţi,un sentiment de prăbuşire în aspiraţia lor spre putere şi conştiinţa puterii, care oferă prilejul refugierii pe o linie secundară, este ca şi când acesti copii si-ar fi cautat o arena de razboi secundară.Deseori ea se arată sub o formă specială de lene,care nu trebuie privită ca un obicei innăscut sau prost,ci ca mijloc pentru a nu trebui să fie supuşi niciunei probe.Deoarece copilul leneş poate invoca oricând lenea, dacă pierde un examen,de vină este lenea şi mai degrabă pune înfrangerea pe seama lenei decât a incapacităţii.Acum copilul trebuie să-şi construiască un alibi,la fel ca un infractor, trebuie să demonstreze oricând,prin lene, de ce a ratat,iar acest lucru îi va reuşi,lenea l-a acoperit, situaţia sa psihică s-a îmbunătăţit in ceea ce priveşte menajarea ambiţiei.
Cunoaştem neajunsurile şcolii.Clase supraaglomerate, unii profesori insuficient pregătiţi,uneori chiar şi lipsa de interes a profesorilor,care sunt atât de copleşiti de condiţiile de viaţă, încât nu li se poate cere mai mult, dar în cea mai mare parte întunericul care se întinde deasupra acestor complicaţii sufleteşti,aceste împrejurări fac ca relaţiile dezolante dintre profesori şi elevi să existe ca nicăieri altundeva în viată.Dacă elevul face o greşeala primeşte o pedeapsă sau o notă proastă.Dar nu aşa trebuie înteleasă educaţia.Ce-i drept , copiii se stimulează în multe feluri în aceste condiţii vitrege,dar cu asemenea lacune o pornesc mai departe.Până ajung într-un punct în care păcatele sunt atât de mari, încat se opresc.Atunci veţi vedea cât de greu va merge înainte copilul cel mai bun,cum din cauza dificultăţilor acumulate,conştiinţa chinuită se agită:“Tu nu poţi face ce alţii sunt în stare să realizeze”!Cât de lezată îi este ambiţia şi cât de iritată!Aşadar, neglijarea individuală se petrece în acelaşi fel. Şi aici sentimentul de inferioritate, de insuficientă, de umilire.
Dacă vrem să întelegem bine întregul context şi poziţia acestor copii fată de societate, vom observa doua lucruri:
- Ambiţia lor este un semn al aspiraţiei lor spre putere şi superioritate şi,de aceea,ei caută să se afirme într-un alt domeniu decât pe linia principală, atunci când aceasta se închide.
- Legătura lor cu oamenii este oarecum precară,ei nu sunt buni parteneri, nu se integreaza uşor in societate,au ceva ciudat,nu sunt în contact cu lumea din jur, câteodată, din dragostea fată de cei apropiaţi n-a mai rămas decât o aparenţă sau o obişnuinţă, uneori lipseşte şi aceasta,şi ei ajung să acţioneze împotriva familiei.Ei joacă rolul oamenilor al căror sentiment de comunitate este trunchiat,care nu au gasit legătura cu oamenii şi-şi privesc semenii ca nişte duşmani.
Foarte frecvent vădesc trăsături de suspiciune,sunt tot timpul la pândă să nu fie traşi pe sfoară de alţii şi de la asemenea copii am auzit ca trebuie sa fii “şmecher”, adică superior celorlaţi. Suspiciunea se strecoară în toate relaţiile şi face ca dificultăţile convieţuirii să crească mereu.Şiretenia creşte chiar din ei, din lipsa lor de încredere în ei înşişi.
Neglijarea şi infractiunea sunt produsele luptei pentru existenţă. Umbrele ei se lasă de timpuriu pe sufletul copilului,îi zdruncină echilibrul,îi stimulează dorinţa de grandoare şi îl fac incapabil să colaboreze.
Pe curand,
Roxana Rohan