În ultimă instanţă, calea pe care o urmezi în viaţă este propria ta creaţie. Tu o determini . La modul ideal, ar fi de preferat să faci acest lucru în mod conştient, respectiv să îţi modelezi destinul astfel încât viaţa ta să se alinieze cu lucrurile care îţi trezesc pasiunea şi entuziasmul. Insist asupra acestui fapt deoarece secretul reuşitei în cazul de faţă nu constă în încercarea de a identifica „marea pasiune sau menire a vieţii tale”. Te asigur că de-a lungul anilor multe lucruri îţi vor trezi pasiunea şi entuziasmul.
Eu cred că cei care petrec ani de zile căutându-şi „menirea în viaţă” îşi pierd timpul, căci nimeni nu primeşte o singură şansă, pe care dacă o ratează, îşi ratează practic viaţa, indiferent în ce constă această „şansă”…
Dacă acest lucru ar fi adevărat, omul ar fi conceput cu totul altfel, atât din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere creativ. Dacă ne-ar fi dat să facem un singur lucru, acesta ne-ar fi extrem de clar la nivel instinctiv, astfel încât nu am mai trăi această stare de confuzie şi de suferinţă din cauza negăsirii sale.
Noi, oamenii, avem însă de ales. De aceea, foarte mulţi oameni se simt confuzi! În realitate, singurul motiv pentru care ne simţim îndoiţi în ceea ce priveşte pasiunile şi menirea noastră în viaţă este convingerea noastră că acestea ar trebui să ne fie extrem de clare. De ce contează atât de mult acest lucru pentru noi? De ce nu putem face ceva pur şi simplu pentru că ne face plăcere? De ce trebuie să identificăm o activitate cu „menirea” noastră pentru a-i atribui o valoare deosebită?
Indiferent în ce constă viziunea sau visul tău, acestea îţi vor fi revelate mult mai uşor dacă faci cu plăcere ceea ce faci.În acest fel, totul ţi se va părea mai amuzant. Mai mult, acţiunile tale vor genera rezultate mult mai semnificative, vei fi înconjurat de oameni care te vor sprijini şi te vei bucura mai mult ca oricând de viaţă.
Multora li s-a inoculat încă din primii ani de viaţă ideea că îşi doresc să fie medici… sau soţie casnică… sau orice altceva! Fără să verifice vreodată ce anume îi pasionează cu adevărat, ei şi-au creat o educaţie şi o experienţă de viaţă care nu avea nimic de-a face cu dorinţele reale ale sufletului lor.
Foarte mulţi oameni se află în această situaţie şi se trezesc într-o bună zi simţindu-se pierduţi şi incapabili să se bucure de propria lor viaţă. La modul ideal, noi ar trebui să ne bucurăm în fiecare moment de ceea ce suntem… dar acest lucru se întâmplă foarte rar. De cele mai multe ori, noi ne gândim tot timpul la ceea ce nu suntem şi la ceea ce nu facem bine.
Adevărul este că noi ne putem alege singuri calea. Acest lucru nu este întotdeauna uşor, mai ales la început, căci această abordare a vieţii diferă de tot ce am fost învăţaţi vreodată.
Atunci când începi să îţi creezi această cale, convingerile limitatoare şi gândurile negative se vor repezi asupra ta, copleşindu-te – dacă această viziune nu rezonează cu respectivele convingeri. Nu trebuie să te lupţi cu aceste sentimente. Ceea ce trebuie să faci este să le recunoşti ca atare: simple reacţii învăţate la adresa unui gând. Cu cât vei încerca să te lupţi mai înflăcărat cu aceste sentimente, cu atât mai puternice vor deveni ele.
Ori de câte ori auzi în mintea ta voci care îţi spun că: „Nu poţi face acest lucru”, „Cum crezi că vei reuşi aşa ceva?” sau „Problema asta te depăşeşte”, încearcă să te detaşezi pentru o clipă de emoţiile declanşate de aceste cuvinte şi întreabă-te care este originea lor. Ţi-a spus vreodată un părinte, un profesor sau o altă persoană autoritară că „nu poţi”? Dacă da, ai crezut cu siguranţă acest lucru. La urma urmelor, de ce nu ai fi făcut-o? Gândeşte-te însă: cum ar putea cineva care nu este una cu tine să ştie de ce eşti sau nu eşti capabil tu? Nimeni nu te cunoaşte în proporţie de sută la sută. Este greu să ne cunoaştem noi înşine în proporţie de sută la sută, deci cum ar putea cunoaşte o persoană aflată într-o poziţie de autoritate, în locul nostru, ce putem şi ce nu putem face în viitor?
Răspunsul evident este că nicio persoană aflată într‑o poziţie de autoritate nu ar putea şti vreodată aceste lucruri. Cu toate acestea, pare de necrezut cât de uşor acceptăm noi convingerile altor oameni legate de noi înşine. Le integrăm apoi pe un nivel atât de profund încât nici nu mai par „convingeri”, ci realitatea aşa cum este. Atunci când aceste convingeri conduc la o viaţă lipsită de pasiune şi de inspiraţie şi la un potenţial limitat, sau chiar la o viaţă cu un potenţial foarte mare, în condiţiile în care te simţi însă blocat şi incapabil să mergi mai departe, este greu să asculţi pe cineva ca mine care îţi spune că poţi „crea orice”. Pur şi simplu îţi lipsesc dovezile care să te convingă de adevărul acestei afirmaţii. În realitate, cel care nu a permis acestor dovezi să devină parte integrantă din experienţa ta este sistemul convingerilor tale.
Înainte de a începe, doresc să subliniez două lucruri:
Nu-ţi compara niciodată viziunea sau visele cu cele ale altor persoane. Viaţa nu este o competiţie pentru a afla cine are cele mai măreţe, cele mai îndrăzneţe şi cele mai onorabile aspiraţii. Tu te afli aici pentru a-ţi trăi propria viaţă. Cum doreşti să fie aceasta?
Viziunea ta nu trebuie să te inspire decât pe tine. Nimeni din jurul tău nu trebuie să fie „de acord” cu tine pentru a putea merge mai departe. Oamenii care te pot sprijini vor apărea pe măsură ce vei avansa pe calea aleasă de tine.
Majoritatea oamenilor încep prin a „aspira” către o anumită viaţă sau devenire, şi abia după ce trece suficient timp (în care fac eforturi consistente) îşi permit ei să devină una cu realitatea pe care şi-o doresc, atrăgând astfel schimbările reale în viaţa lor. Alţii nu fac niciodată această tranziţie, rămânând blocaţi în vibraţia lui „va veni o zi în care ceea ce îmi doresc se va întâmpla, dacă voi munci din greu în această direcţie sau dacă voi fi suficient de bun.”
De aceea există atât de mulţi muzicieni, artişti, actori sau chiar antreprenori care nu reuşesc niciodată să atingă succesul pe care şi-l doresc. Pur şi simplu ei nu se identifică cu acest succes, proiectându-l întotdeauna într-un viitor incert.
Cu cât vei trece mai rapid de la „încercarea de a deveni” la „devenirea” propriu-zisă, cu atât mai rapid îţi vei vedea dorinţele îndeplinite.
Dacă îţi este foarte clar ce anume te pasionează cu adevărat, înseamnă că eşti pregătit să îţi creezi propria viziune şi să te laşi inspirat de ea. Dar dacă nu îţi este clar? Dacă faci şi tu parte din numeroşii oameni care nu au nicio idee ce anume îi pasionează? Personal, cunosc foarte mulţi astfel de oameni. Ce se întâmplă dacă cineva te roagă să îi descrii cum percepi tu „viaţa ideală” şi constaţi că nu ai nici cea mai mică idee? Mai întâi de toate, trebuie să înţelegi că această aparentă „ignoranţă” nu este altceva decât o altă formă de rezistenţă. De multe ori, noi refuzăm să ne mai acordăm atenţia lucrurilor care ne pasionează încă din primii ani de viaţă. Sistemul tradiţional al educaţiei tinde să îi orienteze pe copii pe căi pentru care aceştia nu au nici cea mai mică înclinaţie.
Singurul lucru pe care îl poţi atrage atunci când te simţi amorţit este o amorţeală şi mai mare. În lume există foarte mulţi oameni complet amorţiţi atunci când vine vorba de lucrurile care îi pasionează, privându-se ciudat si neştiind să răspundă. Chiar dacă pe moment ţi se pare reală ideea că nu ştii ce anume te pasionează este falsă şi trebuie să renunţi la ea, dacă doreşti să începi să trăieşti o viaţă mai satisfăcătoare. Toţi oamenii se află în această lume cu unicul scop de a-şi trăi pasiunile. De aceea, dacă nu faci deja acest lucru, a sosit timpul să treci la treabă!
Pe curând,
Roxana Rohan