Jocul reprezintă o formă fundamentală de activitate care apare spontan din trebuinţa de acţiune şi trăire emoţională a oricărei persoane. Acesta, deşi multă lume consideră că este caracteristic doar copiilor, se regăseşte pe tot parcursul existenţei individului.
Trebuie ştiut însă că timpul petrecut de copil jucându-se nu este timp pierdut, ci timp câştigat, în funcţie de natura jocului, copilul:
- îşi poate forma unele abilităţi fizice (manipularea unor obiecte, menţinerea echilibrului, alergare, căţărat etc);
- îşi dezvoltă gândirea, în special capacităţile de analiză şi sinteză, de observare a realităţii înconjurătoare, într-un mod organizat, sistematic (clasificarea obiectelor după însuşiri comune, sesizarea deosebirilor dintre ele), de a generaliza sau particulariza ;
- îşi îmbogăţeşte volumul cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare;
- îşi dezvoltă limbajul, atât din punctul de vedere al formei de exprimare (topică, structură), cât şi din punctul de vedere al conţinutului (vocabular);
- îşi dezvoltă imaginaţia în special prin intermediul jocurilor de creaţie (pe care le vom detalia în cele ce urmează);
- poate învăţa lucruri noi despre relaţiile sociale, despre cum ar fi bine şi cum nu ar fi indicat să se comporte cu oamenii;
- îşi formează trăsături pozitive de caracter (perseverenţă, curaj, spirit de iniţiativă).
Trebuie menţionat faptul că nu toate jocurile reprezintă activităţi constructive!
– „Un elev trebuie să înveţe, nu să se joace”. Din păcate, pentru mulţi adulţi, jocul reprezintă o activitate „puerilă”, „neserioasă”, care ar împiedica procesul de maturizare al copilului lor. Trebuie avut însă în vedere că această formă de activitate provoacă o deosebită plăcere. Nimeni nu trebuie să recompenseze copilul pentru că se joacă, deoarece jocul reprezintă în sine o răsplată. Acest lucru este foarte important deoarece se ştie că orice individ învaţă mai bine atunci când îi face plăcere forma de activitate pe care o desfăşoară, orice persoană are o productivitate mai mare la lucru atunci când face ceva cu plăcere.
„N-are rost să-i mai cumpăr jucării, că pe toate le strică”. E bine de ştiut că un băiat care dezmembrează maşinuţele pe care tocmai le-a primit în dar sau o fată care scoate hainele unei păpuşi noi, nu face acest lucru pentru a le face în ciudă părinţilor, ci o face de cele mai multe ori din curiozitate. Prin urmare, uneori este total nepotrivită atitudinea părintelui: „Tu strici tot ce-ţi cumpăr! îţi baţi joc de munca mea!”.
Pe de altă parte, s-a constatat că uneori părinţii le cumpără copiilor jucării fără a se preocupa dacă copilul îşi doreşte neapărat acea jucărie sau dacă poate aprecia la adevărata lui valoare gestul făcut de către părinte. De aceea, e bine să evităm să-i facem copilului exagerat de multe daruri, dacă dorim ca acesta să aibă grijă de ele.
De asemenea, dacă dorim ca el să se bucure de jucăriile primite cadou, e bine ca ele să fie oferite cu ocazii speciale, prin care să-1 „premieze” pentru un motiv clar explicat (zi de naştere, câştigarea unui concurs, o faptă bună). In consecinţă, e contraindicat ca primirea de către copil a cadourilor să se transforme într-o obişnuinţă.
În concluzie, jocul are un rol fundamental în dezvoltarea armonioasă a copilului, în special prin intermediul jocurilor de creaţie, copilul îşi poate dezvolta imaginaţia, proces psihic complex care are o importanţă foarte mare în dezvoltarea capacităţii de cunoaştere. Orice om normal posedă imaginaţie; putem spune însă despre un copil că are o imaginaţie mai bogată sau mai puţin dezvoltată.
Jocurile de creaţie pot avea subiecte din viata cotidiană (de-a familia, de-a şcoala), subiecte din poveşti, din filme artistice ori desene animate, sau pot fi jocuri de construcţie (din cuburi). Toate aceste jocuri permit copiilor să intre în lumea personajelor pe care le interpretează, să aibă atitudini, sentimente similare cu ale personajelor respective, să gândească din perspectiva acestora, să anticipeze anumite activităţi şi chiar să joace diferite roluri în acelaşi timp.
Copilul îşi poate construi astfel un univers prin intermediul căruia să aibă acces la normele şi valorile promovate de societate, care să constituie o punte de legătură între lumea sa interioară şi lumea înconjurătoare. Prin intermediul jocului, copilul se poate exprima cel mai bine, aşa cum nu poate să o facă prin cuvinte, cu condiţia să-l remarce şi să-l înţeleagă cineva.