Un studiu din anul 2007 arată că 36% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt singuri şi 20% cred că nimeni nu îi iubeşte. 30% dintre ei sunt deprimaţi.
Anxietatea de separare şi impactul asupra copilului
Potrivit Ministerului Muncii, în 2012, aproximativ 59.724 de familii, în care se află 83.658 de copii, au cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate, iar 23.924 de copii din 16.550 de familii au rămas acasă fără niciunul dintre părinţi. Dorinţa de a-şi determina părinţii să se întoarcă acasă îi face pe copii să aibă tentative de suicid, care sunt – de regulă – cazuri extreme. Dorul faţă de părinţi se manifestă şi prin depresie, însingurare, simţăminte de neajutorare şi lipsă de afecţiune. În ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii, şcolarii mici şi adolescenţii resimt fizic această separare. Copiii se alimentează incorect, fiind chinuiţi de boli de stomac, migrene fără leac sau chiar diabet. În plus, ei riscă să se îmbolnăvească de diferite maladii şi se adresează medicului doar în cazuri de urgenţă.
La nivel social, impactul migraţiei se reflectă prin riscul ca aceşti copii să fie abuzaţi emoţional, fizic şi sexual, la fel, să fie exploataţi prin muncă. Copiii devin agresivi nu doar la nivel verbal, dar şi fizic, devin foarte violenţi, apar conflicte. Asemenea copii nu sunt în stare să creeze nişte relaţii de prietenie cu semenii.
În plus, foarte mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare, au un comportament deviant, încep să fumeze, să se drogheze, să fure, să renunţe la studii, să fugă de acasă, şi toate astea pentru a-şi aduce părinţii înapoi. Astfel de copii ajung să nu mai respecte valorile obţinute la şcoală, văzând că părinţii lor, oameni cu studii universitare, ajung să îşi câştige existenţa la cules căpşuni. De cele mai multe ori educaţia copiilor ce provin din astfel de familii este pusă pe seama profesorilor sau a bunicilor, dar cum numărul emigranţilor este în continuă creştere, instruirea acestor copii devine o povară tot mai grea pentru dascăli. Referitor la vârstnicii în grija cărora se află copiii emigranţilor, impactul asupra lor se reflectă prin extenuare fizică şi psihică.
Soluții
Migraţia forţei de muncă nu poate fi controlată, însă consecinţele pe care le are plecarea părinţilor la muncă în străinătate pot fi însă abordate în aşa fel încât copilul rămas acasă să nu mai recurgă la gesturi extreme. Atenuarea sentimentelor recurente pe care copilul le resimte frecvent – stimă de sine scăzută, vinovăţie, angoasa de abandon, subaprecierea – devine posibilă într-un mediu favorabil participării copilului la viaţa comunităţii în care trăieşte. În plus, este o greşeală ca părintele să spună copilului că pleacă pentru binele lui. Un alt sfat pentru părinţi e să se întoarcă acasă cât de des posibil. Orice întâlnire e importantă pentru copii.
Soluţiile nu sunt nici simple, nici rapide. Cel mai indicat lucru în acest caz este ca părinţii să facă tot posibilul pentru reunirea familiei, fie acasă, fie în ţara de destinaţie. Românii muncesc pentru „ca să lase ceva în urmă”, uitând că tot ceea ce lasă în urmă sunt copiii.