Consider ca educatia ar trebui sa fie o preocupare constanta pentru fiecare dintre noi. Am mai scris despre acest subiect, dar importanta sa deosebita ma determina sa revin asupra lui.
Oricat de mult ne-ar ajuta (ma refer la linistirea constiintei) sa dam vina pe altii pentru educatia precara si defectuoasa ce ne influenteaza, intr-un mod grosolan, cursul vietii, aceasta ” solutie ” nu poate fi decat temporara. Pentru ca aceeasi constiinta ne spune, de data aceasta mai in soapta, ca vina ne apartine…
In familie si apoi in scoala ia nastere baza sau fundamentul educatiei. Ridicarea intregului ” edificiu ” cade, fara doar si poate, in sarcina noastra. ” Numarul de etaje ”, ” calitatea ” si ” designul arhitectural ” depind de fiecare persoana in parte. Si este foarte bine ca lucrurile se petrec astfel…
Aceasta este faza in care notiunea de ” educatie ” se transforma in ” autoeducatie ”. Sau altfel spus faza de preluare a stafetei.
Autoeducatia va fi un element determinant in toate actiunile pe care le vom intreprinde pe parcursul vietii. Ca vrem, sau nu vrem sa acceptam, ea va face diferenta.
Nu pot exista circumstante atenuante cand este vorba de educatie. Nu putem spune ca n-am fost invatati, sau ca nu ni s-a explicat. Este cea mai comoda si la indemana modalitate de-a iesi din impas si de-a ne ” spala pe maini ”. Avem obligatia morala ca pe parcursul vietii sa umplem golurile, mai mari sau mai mici, ce ne ” umbresc ” si ne ” dilueaza ” instruirea.
Acest aspect depinde numai de noi, de exigenta pe care-o manifestam fata de propria persoana, de pretentiile pe care le avem de la noi insine si nu in ultimul rand de sensul pe care-l dam propriei vieti.
Adevarul este ca in lipsa unei reale instruiri, a unei educatii solide, nu poti construi, nu poti cladi. Vei intra pe un teren alunecos si perfid ce iti ofera iluzia unei certitudini. Dar asa cum am spus, doar iluzia, nimic mai mult.
Nu te poti implica intr-un proiect daca-ti lipsesc mijloacele necesare. Nu sunt sanse de reusita. Este doar pierdere de timp, dezamagire si diminuarea increderii in sine.
Este surprinzator cu cata usurinta pornim la drum fara a ne face o dimensionare obiectiva si corecta. De cele mai multe ori, suntem constienti de lipsurile pe care le avem si totusi le ignoram.
Vedem educatia ca pe-o notiune abstracta. Ne place sa vorbim despre ea (cand ne referim la altii), sa facem aprecieri, caracterizari, dar totul se rezuma doar la aceasta faza. De ce ?
Motivele sunt doua. Unul este legat de convingerea ferma conform careia educatia noastra este completa. Nimic mai fals si daunator. Ca o paranteza, procesul educatiei nu se termina niciodata. Ne perfectionam permanent, facem pasi importanti, dar intotdeauna mai ramane ceva. Este intocmai ca intr-un vis in care, aflandu-te in apa si incercand sa ajungi la mal, ai impresia ca acesta se departeaza, tot mai mult, de tine. Cand, in sfarsit, crezi ca-l vei atinge, suna ceasul si te trezesti.
Cel de-al doilea motiv, la fel de nociv, se bazeaza pe faimoasele cuvinte ” merge si asa ”. Constientizam importanta procesului de educatie, instruire, autoperfectionare, dar ” mici reusite ” ne intaresc convingerea ca se poate si altfel. Mai exact ca putem circula prin viata si fara a avea ” permis de…educatie ”. Se poate, este adevarat, dar rezultatele sunt pe masura. In aceasta situatie spatiul de actiune nu va depasi ” zona mediocritatii ” iar ” performantele ”, evident, vor fi pe masura.
Este bine ca autoeducatia sa se desfasoare in paralel cu celelalte activitati ale vietii noastre. Ea nu trebuie mentionata in lista de prioritati. Prin insasi importanta sa, este prioritatea cu numarul unu. Valoarea ei intrinseca este un adevar ce nu poate fi pus la indoiala.
Sa nu treaca nicio zi, fara sa punem un graunte de nisip in ” clepsidra educatiei ” ! Este important pentru noi sa avem repere, sisteme de referinta, sa aflam puncte de vedere, moduri de gandire. Nu inseamna, insa, sa le copiem. Trebuie sa le intelegem, sa le analizam si sa meditam asupra lor. Iar daca unele se apropie de ale noastre, sa ni le insusim si sa credem in ele.
Educatia trebuie sa fie un proces permanent, firesc, constant. Vazuta, totusi, dintr-o alta perspectiva, poate fi considerata o intrecere, dar cu un singur adversar – tu insuti.
A incerca sa te depasesti pe tine insuti este o aspiratie cu adevarat remarcabila. Este singura competitie ce are valoare si in care trebuie sa dai totul.
In concluzie :
- nu conteza pe care treapta a evolutiei personale te situezi. Ascensiunea trebuie sa continue !
- sa ai intotdeauna puncte de reper !
- competitia cu tine insuti sa devina obiectivul major al vietii tale !
Pe curand,
Roxana Rohan