Începând cu vârsta de 13-14 ani, copilul are nevoie să se distanţeze, la început mai puţin, apoi din ce în ce mai mult. Acest lucru poate provoca multă frustrare în rândul părinţilor. Această frustrare poate provoca chiar un fel de panică. Părinţii se sperie deoarece pierd din controlul asupra copiilor deveniţi adolosecenţi. Totuşi, nu porni vânătoarea! Nu căuta, cu orice preţ, să cunoşti TOTUL despre adolescentul tău. Dacă ai reuşit, până acum, să ai o bună comunicare cu fiica sau fiul tău, nu o pierde! Nu căuta sa-i citeşti jurnalul, nu cotrobăi în dulăpiorul personal sau în buzunare sau oriunde altundeva, doar pentru a dori să afli ceea ce nu ştii…. Probabil că ai reuşi să afli câte ceva, dar comunicarea s-ar deteriora, încrederea ei/lui în tine se va diminua şi, în plus, dintr-un sentiment de revoltă, ar face şi mai rău. Astfel că preţul plătit pentru a alfa diverse lururi pe această cale, este mult prea mare. Mai degrabă îl poţi întreba ce se mai întâmplă în viaţa lui, poţi deveni deosebit de atent dacă se schimbă ceva în felul în care arată sau vorbeşte, în felul în care se îmbracă. Este important să nu-ţi pierzi atenţia, dar la fel de important este să nu fii invaziv! În plus, ţine legătura cu şcoala, vei afla, fără îndoială, multe lucruri de la profesori sau alţi părinţi. Sigur, nu e cel mai plăcut lucru ca cineva să-ţi spună : ’’Fiul dvs are un limbaj….Oare de unde o fi învăţat?’’ sau “De la fiica dvs a învăţat şi a mea să se machieze în aşa fel încât am senzaţia că nu o cunosc’’. Nu e deloc plăcut, dar procedaţi matur. Întrebaţi-i pe ceilalţi părinţi ce fac ei pentru a fi multumiţi de adolescenţii lor. Veţi fi uimit de răspunsuri… Critica la adresa altora ascunde adesea propria nemulţumire!
Adolescentul are nevoie de spaţiu, atât fizic, cât şi emoţional. Dacă este posibil, ar fi bine să aibă o camera a lui sau măcar un oarecare spaţiu personal. Acest lucru poate însemna, poate, să faci un zid fals sau să împarţi o cameră mai mare în două mai mici, printr-un paravan sau o biblioteca. Acest spaţiu personal contribuie la o mai buna comunicare.
Din punct de vedere emoţional, sunt foarte schimbători la această vârstă. Sunt irascibili şi certăreţi, se exprimă mai mult comportamental decât verbal deoarece nu ştiu încă să comunice eficient. Consumă multă energie atât pentru a-şi controla pornirile, cât şi pentru a-şi obţine independenţa. De aceea au nevoie de spaţiu emoţional. Aceasta înseamnă că ei să-şi poată da frâu liber emoţiilor fără teama că îl vei părăsi sau că nu îl vei mai iubi. “Acasă este locul unde te pregăteşti de bătălie, nu câmpul de bătălie”!
Crearea unei distanţe potrivite în relaţia voastră este primul pas în trecerea de la relaţia părinte-copil la relaţia prieten-prieten pe care o veţi avea cu copiii voştri adulţi. Prieteniile între adulţi se bazează pe raporturi de egalitate şi nu de superior-subordonat. Acest proces nu este uşor deloc, dacă daca eşti atent la comunicarea dintre voi şi dacă vei căuta să menţii o buna relaţie în perioada adolescenţei, rezultatul va fi acela pe care îl doreşti: o relaţie bazată pe respect reciproc, pe iubire şi încredere.
Conform DEX, cearta este un schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane.
Să te cerţi cu copilul tău adolescent este oricum, dar nu cum te-ai aştepta să fie. Totuşi, inevitabil, se ajunge şi aici. Pe negândite, copilul care, până mai ieri, avea multă treabă cu păpuşile şi maşinuţele, azi are păreri şi le şi spune. Şi, mai mult decât atât, părerile lui nu coincid deloc cu ale tale, iar felul în care spune seamănă destul de mult cu un trăznet puternic. În secundele acelea, te sperii şi tu, ca părinte. Dar absolut sigur este că şi copilul-adolescent se sperie. Primul lucru care îţi vine în minte este întrebarea “ce se întâmplă?’’. Apoi “eu ce ar trebui să fac acum?’’ În principiu, e bine să te retragi puţin pentru a obţine ceva timp de gândire. Egoul tău de părinte atotştiutor are în faţă egoul în devenire al unui tânăr cu un singur scop: obţinerea independenţei. Care, îmi vine să continui, face casă tare bună cu susţinerea permanentă a părintelui. Acesta este paradoxul…
Până la urmă este un lucru bun să te cerţi cu tînărul rebel. Uneori acest tânăr vrea să-ţi testeze limitele. Din nou? o să te întrebi disperat. Da, sunt mai multe perioade, dar aceasta, a adolescenţei, te testeaza cel mai mult. Şi testează foarte mult şi relaţia dintre voi. Dacă aceasta a fost până acum o relaţie bazată pe comunicare permanentă şi încredere reciprocă, certurile nu vor degenera, ci vor contribui la sudarea relaţiei.
Este greu să laşi copilul să plece de-acasa, să se îmbrace conform curentului, apoi să auzi (în general de la alte mame) că fumează, că bea la petreceri. Ştiu că nu dormi până nu vine acasă de la câte o aniversare, apoi de la petreceri, ştiu că te frămânţi. Vrei să-i spui ce gândeşti, dar e aproape imposibil. Conteaza mult tonul cu care vorbeşti, dar acum cuvintele sunt mai importante. Şi mă refer la cuvinte cum ar fi: devreme, prea mult, teme, ar fi potrivit, ordine…. Copilul adolescent este, din multe puncte de vedere, ca un vulcan, izbucneşte cu violenţă. E important de ştiut că este normal să fie aşa. Şi e chiar de preferat. Mai bine să îl laşi să se descarce decât să facă alte lucruri mult mai grave. Plus că învaţă şi cum să se certe. Dacă îţi dai seama ulterior că ai greşit, spune-i. Va aprecia lucrul acesta şi va recunoaşte şi propriile greşeli.
Totuşi e absolut necesar să-i pui limite. Doar că acum nivelul limitelor este mult mai ridicat decât acum câţiva ani, când era copil. Ridici limitele, dar nu permiţi orice. Adolescentul are nevoie să ştie exact cât primeşte, ce e necesar să facă ca să primească, ce primeşte gratuit. O dată cu creşterea sa, aceste limite se vor mai ridica. La un moment dat va lipsi de-acasă o noapte întreagă. Acest lucru nu înseamnă că nu ştii unde anume este şi îl poţi ruga (nu obliga) să îţi dea un mesaj să-ţi spună că e totul ok. Indiferent de ce se întâmplă între voi, ţine telefonul deschis când pleacă de-acasa şi, indiferent de ora, dacă te sună şi-ţi spune să vii să-l iei, pune-ţi rapid o haină pe tine şi du-te dupa el! Să nu te gândeşti nicio clipă “să se descurce şi singur, că asta voia…”. Are încă multă nevoie să fii prezent, suportiv şi mai ales are multă nevoie să ştie că oricât ar greşi, are unde să se întoarcă şi unde să plângă.
Adolescenţii sunt cei mai de neînţeles oameni de pe pământ. Sunt trataţi ca nişte copii, dar se aşteaptă de la ei să se comporte ca nişte adulţi.
Pe curând,
Roxana Rohan