iubire

iubire

Lipsa de iubire necondiţionată produce „monştri” în psihicul nostru. Am să vă explic cum vă  daţi seama dacă problemele voastre de zi cu zi au legatură cu lipsa de iubire sau alta e cauza lor.
În primul rând vreau să vă spun  că tot ceea ce tu trăieşti în viaţa este o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul psihicului tău.Dacă partenerul tău este un nesimţit şi nu te respectă, asta e doar pentru că tu nu te respecţi pe tine şi viaţa îţi arată în exterior ceea ce tu îţi faci singur în interior.
Ce emoţie primeşti tu de la cei din viaţa ta, este exact emoţia pe care tu o simţi faţă de propria ta persoană.
Poţi să îţi notezi asta pe oglindă şi să o vezi zilnic.
Dacă tu te simţi ignorat de cei apropiaţi, asta este pentru că tu te ignori pe tine, îţi ignori emoţiile, dorinţele, fricile, bucuriile, visurile….
Dacă eşti înconjurat de oameni agresivi şi nervoşi, primeşti din exterior exact ceea ce tu îţi oferi ţie în interior.
Acum ceva vreme faceam psihoterapie cu o doamna care se plângea de faptul că fostul soţ şi copilul ei se comportă foarte agresiv şi fizic şi verbal cu ea. Am pus-o să închidă ochii şi să îşi imagineze că se priveşte pe ea însăşi şi am întrebat-o ce simte faţă de imaginea ei. Iar răspunsul a fost „îmi vine să îmi dau pumni”.
Nu ştiu cât de uşor este să digeri acest lucru, majoritatea clienţilor mei în primele secunde îmi zic „nu se poate aşa ceva”. Apoi văd cum ochii li se umezesc şi cad pe gânduri.
Exteriorul vieţii tale este doar o oglindire a ceea ce tu îţi faci şi ţi-ai făcut în propriul tău psihic.
Iubirea, aşa cum e înţeleasă de 99% dintre oameni, este o păcăleală. Cei mai mulţi oameni înţeleg iubirea ca o dorinţă, o nevoie de celălalt. Când am nevoie de tine, cred că te iubesc. Dacă nu am nevoie de tine, cred că nu te iubesc.
În realitate, iubirea nu are nicio treabă cu relaţia cu cineva. Iubirea este o stare emoţională interioară, pe care o ai sau nu o ai, în funcţie de capacitatea ta personală de a simţi emoţia de iubire. Dacă o persoană nu poate să simtă iubire, nu va simţi iubire nici pentru propriul copil, nici pentru un câine, nici pentru partener, pentru nimeni.Ceea ce va simţi este dorinţa de a se bucura de prezenţa acelor persoane, dar iubirea se simte foarte diferit de asta.Da, exista multe persoane care nu au simţit niciodată emoţia de iubire. Ca sa simţi iubirea, trebuie să fi crescut într-un mediu unde se oferea iubire.

Şi, da, există metode ca să simţi şi tu iubire, chiar dacă încă nu ai simţit-o aşa cum trebuie.

Ce simţi când creşti fără iubire necondiţionată?
Atunci când creşti fără sentimentul că eşti complet acceptat aşa cum eşti, deducţia e simplă: nu eşti aşa cum trebuie, ceva e greşit în tine, nu meriţi să primeşti iubirea necondiţionată, nu meriţi să trăieşti o viaţa fericită.
Creşti, încercând să demonstrezi că meriţi să te iubească cineva, dar tu eşti primul care nu poţi să te iubeşti aşa cum eşti. Relaţiile de cuplu pe care le ai, le foloseşti ca să primeşti iubire din partea partenerului. Şi speri ca partenerul să nu îşi dea seama ca tu nu dai doi bani pe tine.
Însă ceri de la el să te venereze, să te pună pe primul loc în viaţa sa, chiar dacă tu te pui pe ultimul loc în propria ta viaţă.
În timp ce ceri altuia să te iubească aşa cum tu nu poţi să te iubeşti, devii pe zi ce trece tot mai fals pentru că ştii că te minţi. Te prefaci că dacă altcineva te iubeşte, poate totuşi ceva e bine în tine, însă, în realitate nu crezi deloc asta.
Cerem partenerului să ne iubească ca să putem să ne asiguram pe noi înşine „Dacă mă iubeşte, înseamnă că e ceva bun de capul meu, altfel nu s-ar uita la mine.” 
Aceste gânduri sunt tot timpul ascunse în inconştient, e nevoie de sinceritate ca să le poţi observa.
„Ce înseamnă să mă iubesc pe mine?”

Cineva m-a întrebat: „Oare nu sunt egoist când mă iubesc pe mine?”

Altcineva mi-a zis „Eu fac foarte multe lucruri pentru mine, merg la sală, citesc, merg la cursuri. Asta înseamnă că mă iubesc?”

Nimic din toate astea nu înseamnă că te iubeşti pe tine. Mergi în faţa oglinzii. Uită-te în oglindă, în ochii tăi din oglindă. Stai acolo câteva momente. Ce sentiment apare în sufletul tău atunci când te priveşti în ochi?
Cei mai mulţi oameni spun că dacă se privesc mai mult de câteva clipe în ochi apare sentimentul de frică.
Închide ochii şi gândeşte-te la tine. Imaginează-ţi că te vezi pe un scaun în faţa ta. Imaginează-ţi că te priveşti pe tine în ochi şi observă ce simţi pentru omul acesta din faţa ochilor tăi.
Nu mă interesează ce gandeşti despre el, mă interesează care e sentimentul pe care îl ai când eşti doar tu cu tine.
Ca o paranteză, eşti tentat să confunzi emoţiile cu gândurile. Emoţia este ceea ce simţi în tot corpul şi în suflet când asculţi melodia ta preferată, când eşti în locul tău preferat, cu oamenii preferaţi din viaţa ta. Gândurile sunt ceea ce îţi spui în minte când trăieşti acele experienţe.

Iubirea este o emotie care, dacă nu o provoci, nu apare de la sine.
Acest adevăr este extrem de puţin cunoscut. Oamenii au această idee că iubirea apare din neant. Din păcate nu e deloc aşa. Orice emoţie apare doar dacă persoana aceea o exersează, dacă se pregăteşte pentru emoţia respectivă.
Ai cunoscut un om atât de  trist încât şi dacă i se întâmplă cel mai bun eveniment să nu fie capabil să se bucure? Eu am văzut mulţi oameni aşa.
Pur şi simplu, psihicul trebuie să fie antrenat să poată simţi emoţia de iubire.
Iubirea ori este necondiţionată, ori nu este vorba de iubire.
Dintre toate stările emoţionale pe care le simt oamenii, iubirea necondiţionată este cea mai rară şi necesită câteva „pregătiri” psihologice înainte ca să o simţi.
De exemplu, starea de iubire, nu o poţi simţi când eşti agitat, când eşti stresat, când eşti frustrat şi nervos.
E nevoie de o minte liniştită ca un cer senin, ca iubirea să îşi facă simţită prezenţa în viaţa ta. Când cerul este acoperit de nori, soarele nu se va putea vedea. Tot aşa şi cu starea de iubire, are nevoie de un cadru de pace şi linişte mentală, de calm şi siguranţă ca să apară.
Sunt unii oameni care nu pot să simtă bucurie, aşa cum sunt unii oameni care nu pot să simtă iubire şi pun denumirea de „iubire” pe senzaţia de dorinţă pe care o simt ei.
Ca să poţi oferi iubire, trebuie să ai de unde să oferi. Ca să ai de unde să oferi trebuie să primeşti iubire. Nu poţi oferi ceva ce nu ai.
De fapt, majoritatea oamenilor declară că iubirea necondiţionată o primesc mai mult de la bunici. Părinţii au aşteptări de la tine, vor să devii cineva, vor să te vadă om de succes, aşa că dacă nu faci ceea ce zic ei, ceea ce cred ei ca e bine pentru tine, te lasa să simţi lipsa de iubire, critica, vinovăţia.
Pe când bunicii, poate pentru că au trecut prin viaţă, te acceptă aşa cum eşti, fără să îşi dorească ca tu să fii altceva şi altcineva decăt cel care eşti. De la părinţi iubirea vine de multe ori condiţionată de dorinta lor de a te vedea om de succes, iar tu simţi aceasta condiţionare ca cea mai aspră pedeapsă.
Mulţi copii preferă să fie loviţi decât să fie ignoraţi. Din păcate, cei mai mulţi părinţi îşi ignoră copiii fără să îşi dea seama.
De ce ar vrea cineva să simtă iubire?

În primul rând pentru că e cea mai frumoasă dintre emoţii. Le conţine pe aproape toate emoţiile pozitive, de la fericire, entuziasm, curiozitate, pasiune, etc.
Lipsa de iubire de sine este rădăcina tuturor relelor din viaţa ta. Atunci cand nu te poţi iubi pe tine, nu poţi să iubeşti pe nimeni.
Când ai iubire de sine, eşti ca un izvor care oferă. Când nu poţi să te iubeşti, eşti ca un deşert care cere apă şi niciodată nu primeşte suficientă.

Am să citez ce mi-a spus un client –

“Am ajuns să nu mă pot iubi pe mine  pentru că am fost iubit doar condiţionat. Dacă făceam ce voiau alţii primeam atenţia şi aprecierea lor. Dar nu primeam iubire.”E ca şi când ai cere miere şi tu primeşti în loc zaharina. Dacă nu ştii de miere, te multumeşti cu zaharina.
Cunoaşteti senzaţia aia că mănânci ceva până nu mai poţi dar tot ai senzaţia de foame? Cam aşa este cu falsa iubire, oricât ai primi, ceva nu este complet, nu simţi împlinirea aceea perfectă, magică.
Unii au  confundat aprecierea celorlalţi cu iubirea lor. Fără să ştie că iubirea este o stare emoţională,  credeau că iubirea este comportamentul altora de a-i  lăuda şi de a-i mângâia pe păr ca pe caţelul care a adus jucăria la stăpân.
Primeau apreciere şi o confundau cu iubirea. Dar aprecierea nu hrăneşte psihicul, este doar o recompensă, nu este adevărata natura a fiinţei umane, cum e iubirea.
Crescând fără senzaţia de iubire necondiţionată, au învăţat că primesc acea apreciere doar dacă sunt pe placul altora. Aşa au început să se  piardă pe ei înşişi, zi dupa zi.
Au învăţat că sunt imperfecţi, că dacă greşesc, nu au cum să  fie iubiţi.

Şi culmea, evoluţia este un infinit proces de greşeli.

 Au învăţat deci să fugă de evoluţie, să stagneze,ca să nu iasă din zona de confort pentru că acolo nu îi iubeşte nimeni.
Nimeni nu poate să iubească un om imperfect. Astfel ai  învăţat să te critici, crezând ca aşa o să te perfecţionezi. Ai învăţat să fugi de greşeli şi ai fugit de tine.
Iubirea apare doar atunci când stai jos şi nu mai ai nevoie să lupţi, să munceşti, să te transformi.Atunci tu crezi cu adevărat în tine!

Pe curând,

                Roxana Rohan