Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa şi de cunoaşterea acumulată include eliminarea tuturor „măştilor” pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aceste măşti nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care tânjim, uneori fără să ne dăm seama. O persoană care se focalizează preponderent la nivelul reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă vreme pune …. condiţionări restrictive fericirii sale. De aceea, este important să fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine. Astfel vom putea deveni stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri. Măştile pe care le purtam corespund rănilor importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţii.
Dacă tu suferi atunci când cineva te ”atinge”, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.
În dorinţa de a fi vazuţi, putem face aroape orice. Aceasta dorinţă începe foarte devreme, când fiecare băiat sau fată râvneşte la atenţia părinţilor săi. Această recompensă este învătată de timpuriu şi este motivul pentru care vom face orice pentru a fi văzuţi. Problema cu dorinta de a fi remarcaţi, cu orice preţ, este la ce renunţăm pentru aceasta – la noi înşine. Ne configurăm şi purtăm zilnic gândindu-ne zi de zi la ceea ce ar trebui să spunem sau să facem pentru a atrage râsete, apreciere sau aplauze. Uneori o facem pentru atât de mult timp, încât, uităm că de fapt nu suntem marionete.Acţiunile noastre trebuie să fie ale noastre şi nu cele ale unei marionete. Sincer, este imposibil să anticipezi reacţia celorlalţi într-un efort de a face ajustări rapide de a fi remarcat, acceptat şi iubit. Şi aici se află rascrucea de drumuri; să faci orice pentru a fi remarcat sau sa fii văzut sau iubit şi a fi tu. Apoi vei porni într-o călătorie pe care initial o poţi percepe a fi dură sau chiar înspăimântătoare.
În aceasta trezire conştientă te-ai putea amuza cu întrebări de temut, precum: „Cine sunt eu? Ce am de facut? Sunt eu de ajuns? Voi fi iubit… dacă sunt doar eu?” Pentru a înrăutăţi lucrurile, aceste întrebări se învârt şi se tot învârt, precum refrenul unui cântec care este blocat în capul nostru. În acest punct, poate că mărimea compromisurilor, de a fi văzut sau iubit cu orice preţ, începe a lovi.
Aceasta poate fi o lovitură grea. Nimănui nu-i place să se gândeasca la el însuşi ca la o marionetă. Făcând sau nefacând lucruri, din cauza modului în care cineva ar putea gândi despre tine – tu cel real – este cea mai mare încătuşare , de a fi marionete. A pretinde că nu este adevarat, doar ne ţine într-o alta interpretare şi este o dovadă în plus despre ceea ce credem că trebuie să pierdem.
A fi văzut ca o marioneta sau un personaj nu este cu nimic diferit de cineva care poartă o mască. Este adevărat că ne dorim să fim remarcaţi. Nu este adevărat că ai nevoie să fii văzut ca fiind altcineva, pentru a o face. Pur si simplu, cum ar fi dacă am tăia corzile marionetei? Ce ar fi dacă am pune stop prefăcătoriei?
Imaginează-ţi că eşti remarcat pentru cine eşti cu adevărat. Fără cordoane. Fără mască. Doar tu. Imaginează-ţi că te exprimi pe tine însuţi, fără a te preocupa de judecăţi, griji sau limite de a fi tu. Imaginează-te fiind iubit, nu pentru performanţa ta,nu pentru că ai hotărât să taci sau să fii docil ci pentru că ai fost dispus să îţi dezvălui sinele tău autentic.
În orice astfel de moment, nu există bucurie mai mare.
Privilegiul unei vieţi este să devii cine eşti cu adevărat.
Dobândirea şi păstrarea acestui privilegiu înseamnă să îţi pui mereu întrebări despre tine însuţi…
“Îmi place ceea ce fac?” “ Mă simt liber în deciziile pe care le iau?”
…. Şi dacă răspunsurile la aceste întrebări nu te satisfac, asumă-ţi responsabilitatea să le schimbi.
Intenţia de schimbare este primul pas catre libertatea personală. Este un obiectiv pentru care lucrăm în fiecare zi. Este mai mult o călătorie decât o destinaţie. Relaţiile, evenimentele, circumstanţele, alegerile mai mult sau mai puţin conştiente ne dirijează, ne conduc către răscruci de unde putem întotdeauna alege următoarea cale de urmat. Libertatea şi conştienţa cu care alegem depind de experienţele trecute şi de percepţiile actuale.
Pe curând,
Roxana Rohan