Iubirea este semnalul de alarmă că ai gasit o persoană potrivită. Dar orice semnal de alarmă este temporar, niciodată nu este etern.Cocteilul de hormoni pe care îl numim iubire ne ţine atraşi unul de altul. Hormonii aceştia fac ca orice suferinţă venită din partea partenerului să fie depăşită uşor. E ca şi când ai primi nişte droguri, de fapt chiar se numesc droguri endogene, adică care vin din interior.
Când crezi că iubirea ar trebui să fie eternă nu te mai gândeşti că e necesar să o cultivi.
Şi atunci când dispare…. crezi că e din cauza că nici nu a existat.Dar iubirea este ca atunci când pui într-un pahar o pastilă efervescentă. Începe să se dizolve şi o simţi până când e complet amestecată în apă. Ea nu dispare din pahar, doar şi-a schimbat forma…
Dar cel care caută încă pastila aia care sfârâia în pahar o să fie dezamăgit, nu o să vadă că acum toată apa din pahar este plină de aceea substanţă efervescentă de la început.
Iubirea nu este eternă, dar poate să fie. Tot ce trebuie să faci este să înţelegi cum functionează ea.
- Te părăseşte când nu te aştepţi – De fapt te părăseşte în ziua în care dispreţul pe care îl simte e mai mare decât iubirea pe care a simţit-o pentru tine.
- Te părăseşte pentru că ai cedat prea uşor.
- Pentru că am fost atât de greşit învăţaţi încât credem că partenerul gândeşte exact ca noi.
Am avut deseori şedinţe de terapie cu parneneri de cuplu care credeau că într-o relaţie de iubire adevarată cei doi ar trebui să gândească şi să doreasca la fel.E atât de infantilă această pretenţie… Ideea că partenerul ar trebui să gândească ca tine vine din acest mit al iubirii fără efort, al relaţiei care vine “de la sine”.
“Mintea unui bărbat pare ciudată pentru o femeie, iar mintea femeii e o veşnică enigmă pentru bărbat”.
La un moment dat ne confruntăm cu disparitia provocărilor şi a admiraţiei…„…Mi-a zis că nu îl mai provoc, nu mă mai admiră…”Această etapă apare după ce cuplul deja trece de perioada „lunii de miere”. În primul an, cât durează „luna de miere” sau îndrăgosteala….pur şi simplu relaţia este la cel mai înalt nivel. Atunci te simţi în al noua-lea cer pentru că ai găsit persoana ideala care te iubeşte şi pe care o iubeşti.
În perioada primului an (uneori chiar 2-3 ani, dar nu mai mult), nivelul de atracţie fizică, sexuală este maxim. Atunci e cea mai înaltă pasiune şi atracţie între parteneri. Atunci cei doi sunt „anesteziaţi” de endorfina şi oxitocina ce le curge prin sânge.
În timpul primului an de relaţie, toţi aceşti hormoni ai dragostei sunt în cantitate mare în sânge. Aşa că orice lucru care ar putea să fie supărător, tu îl vei vedea ca fiind plăcut….Să dau un exemplu comic…..Partenerul tău isi aruncă ciorapii pe lustră? În prima perioadă de relaţie îţi pare că e cel mai tare baschetbalist, că reuşeşte să nimerească lustra cu ciorapii, un adevarat Superman care poate chiar să şi zboare ca să te salveze.
După un an… pare doar că e nesimţit şi nu îi pasă de efortul tău când faci curăţenie. 🙂
Glumesc, dar ai prins ideea. Ceea ce pare fantastic în luna de miere, devine apoi dramatic când seacă izvorul de hormoni.
Dar de ce acei hormoni scad în intensitate?
Faptul că în timp te obisnuieşti cu noua situaţie, nu mai e nimic extraordinar ci totul devine banal.După ce te-ai obişnuit cu cel mai tare drog, ai nevoie de doze tot mai mari, dar corpul nu poate să le ofere. Aşa că începi să … cauţi în altă parte.
Ştiu multe cupluri care dupa perioada de lună de miere îmi povesteau că partenerii lor, care ani de zile nu au fumat sau nu au băut, au început din acel moment să fumeze sau să consume alcool sau chiar droguri.
Asta pentru că “secase fântăna” cu hormoni.
În acel moment, partenerul se uită la tine şi gândeşte „Oare ce m-a atras la omul ăsta?”
Din acel moment, dacă nu ştii ce ai de facut, relaţia începe să devină toxică.
Sunt oameni care se complac să îşi vadă relaţia cum scade şi cum se distruge sub ochii lor.
Dacă vrei să îti păstrezi relaţia e necesar să:
- reactivezi continuu emoţia de iubire şi pasiune în cuplu (reaprinzi izvorul cu hormoni)
- recâştigi admiraţia şi respectul celui pe care îl iubeşti (înveţi cum să îţi vindeci rănile trecutului)
- reaprinzi pasiunea şi trăieşti intens momentele de la începutul relaţiei (înveţi cum să îţi trăieşti rolul de femeie/bărbat fără să faci compromisuri).
O mare eroare este cea a sacrificiului. Când tu te laşi pe tine la urmă, când îl pui pe partener pe primul loc, îl forţezi să te vadă slab şi dependent.
Când tu singur nu îţi oferi ţie primul loc în viaţa ta, de ce altul ţi-ar oferi primul loc în viaţa lui?
Prin faptul că eşti tot timpul disponibil, că eşti tot timpul dispus să laşi de la tine, că eţti tot timpul dispus să cedezi în faţa dorinţelor partenerului îi transmiţi că tu nu contezi cu adevărat.
E dureros ce îţi zic, dar în acest fel ţi-ai pierdut identitatea în relaţia de cuplu şi eşti doar sclavul celuilalt.
Iubirea ar trebui să fie libertate, nu dependenţă.
Dar doi oameni cu răni emoţionale reuşesc să transforme iubirea într-o etichetă pentru distrugere.
Când partenerul te critică, te ceartă, te răneşte şi îţi spune că te iubeşte, nu e altceva decât manipulare.
Dar ca să poată exista manipularea, trebuie să existe cineva care să accepte să se lase manipulat.
Dacă te regăseşti în situaţia în care azi ai simţit că ai cedat ceva din tine pentru ca să nu generezi conflict în relaţie, atunci mâine o să cedezi şi mai mult.Iar poimâine partenerul te va dispreţui pentru că se va uita la tine ca la o treaptă pe care calcă ca să fie mai sus decât ceilalţi.
Când tu sacrifici identitatea ta, când sacrifici acel „eu” , când sacrifici cine eşti tu pentru ca să te simţi iubit şi acceptat, atunci o să urmeze momentul când în urma acestor sacrificii o să te simţi aruncat la gunoi ca o haină nefolositoare.Vestea proastă este că vindecarea şi soluţia nu o să vină niciodată de la sine.
Tu ai fost programat de ani de zile să te sacrifici. Sacrificiul este nucleul culturii noastre de doua mii de ani. „Întoarce şi celalalt obraz” este în natura noastră.
Rănile de abandon din copilărie îşi spun cuvântul si ne storc de ultima picătură de iubire şi fericire. Apoi rămai gol pe interior, te simţi neiubit şi singur.
Unii gândesc că “ Dragostea vine de la sine şi nu trebuie să faci efort “….
“Dacă fac un efort, înseamnă că nu e iubirea corectă pentru mine. O relaţie corectă ar trebui să vină natural, să vină de la sine, fără nici un efort. “
E poate cel mai des întâlnit mit în ultima vreme. Acest mit îţi dă impresia că ceva nu e în regulă cu relaţia ta dacă lucrurile sunt dificile. Dar orice tip de relaţie necesită să îţi foloseşti capul ca să funcţioneze relaţia. Dacă iei cea mai banala relaţie, cea de prietenie sau cea de serviciu, dintre colegi, ai nevoie şi acolo de abilităţi care să întreţină relaţia.
Oamenii au impresia că “relaţia de iubire merge de la sine” că nu trebuie să depună nici un efort. Dacă simţi că partenerul nu face sau nu gândeşte cum ai vrea tu, automat ajungi la concluzia că nu merită să faci eforturi pentru că “nu e relaţia potrivită”.
Ar trebui să ţii cont de următoarele aspecte, dacă doreşti ca o relaţie să funcţioneze:
- Comunicare şi negociere – ai foarte multe momente în care ai nevoie să înţelegi care sunt principiile de comunicare ale bărbatului şi ale femeii doar ca să poţi înţelege exact ce anume îţi transmite partenerul tău.
- Înţelegerea emoţiilor partenerului – nu vorbesc aici de “empatie” de acel “eu simt” ci de a înţelege cum apar emoţiile, de a accepta emoţiile partenerului, de a înţelege că emoţiile pe care le simte partenerul îl fac să ia alte decizii decât te aştepţi tu.Inclusiv de faptul că emoţiile pot să provină din rănile emoţionale ale partenerului şi că nu le poate opri la infinit până nu vindecă rănile.
- Eliminarea stresului – ca să scapi de stres, de nervozitate, de anxietate, poate să fie necesar să înveţi cum să faci asta. Dacă nu înveţi să o faci, cel mai des vei descarca nervozitatea ta pe umerii partenerului.Când eşti un balon de nervi, orice împunsătură, oricât de mică, te va face sa explodezi, iar partenerul tău o să suporte exploziile tale pentru că nu ai idee cum să faci să scapi de stresul acumulat.
- Vulnerabilitate – teama de a da jos măştile, de a te simţi slab şi autentic în faţa partenerului este un blocaj pe care l-am vazut în multe relaţii. E nevoie să înveţi cum să îi spui partenerului când te simţi slab, când te simţi singur, când te simţi neiubit sau când simţi frica.Fără să spui ce emoţii simţi, acele emoţii încep să se acumuleze şi se transformă în altele. De exemplu dacă pentru o perioadă de timp te simţi singur şi neiubit, ajungi să acumulezi aceste emoţii şi când se acumulează prea mult încep să se transforme în furie.
- Ca să obţii fericirea din interiorul tău şi să nu o cauţi de la partener ai nevoie să înveţi cum să îţi controlezi mintea, cum să trăieşti în prezent, altfel anxietatea şi senzaţia aceea că nu mai ai motiv să trăieşti o să apară în viaţa ta.Când înveţi cum să opreşti dialogul interior distructiv, în tine apare calmul şi pacea, poţi aduce tu singur fericire şi iubire în relaţia de cuplu.
Şi nu uita: Ce au în comun iubirea, bucuria, tristeţea, furia? Sunt toate emoţii şi nu sunt eterne. Toate emoţiile vin şi pleacă. Gândeşte-te la frică. Frica e ca un clopoţel care îţi arată că ceva e periculos pentru tine. Dar dacă acel clopoţel ar suna continuu, nu l-ai mai baga în seamă.
Iubirea e un alt clopoţel. Iubirea este semnalul de alarmă că ai găsit o persoană potrivită. Dar orice semnal de alarmă este temporar, niciodată nu este etern.Dacă vrei să ai o relaţie durabilă….
FĂ-ŢI TIMP SĂ ÎŢI CULTIVI IUBIREA ŞI SĂ ÎŢI ÎNTREŢII RELAŢIA!
Pe curând,
Roxana Rohan