“Avem nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi ca să supravieţuim. Avem nevoie de 8 îmbrăţşari pe zi ca să ne menţinem. Avem nevoie de 12 îmbrăţişări pe zi ca să creştem”.
Suntem fiinţe sociale. Avem nevoie de relaţii şi nu putem trăi fără acestea.
În aceste relaţii ne învârtim între a cere – a da – a primi – a refuza. În functie de aceste demersuri şi cum ştim să le facem, suntem în echilibru cu noi şi cu ceilalţi sau dimpotriva, îi rănim… sau suntem răniţi. Tranzacţionam între noi astfel, diverse mesaje pozitive sau negative, tranzacţionam afecţiunea.
Ne naştem cu nevoia de afecţiune şi o cerem de mici copii…suntem dependenţi de afecţiune: o îmbrăţişare, atenţie, o vorbă bună,o apreciere. Dacă nu primim aceasta afecţiune,nu putem câştiga echilibrul dezvoltării si existenţei noastre. Când trecem prin momente dificile avem nevoie mai multă afecţiune. Unii dintre noi au o mai mare nevoie de gesturi specifice afectivităţii: sărutări,mângâieri… Altora le sunt suficiente doar cuvinte de încurajare si apreciere.
Afectivitatea înseamnă deci a da si a primi. Mulţi învată să dea dar nu ştiu să primească, după cum mulţi nu ştiu să ceară ce au nevoie, ori din cauză că se asteaptă la un refuz, ori că simt că nu merită sau nu vor fi înţeleşi. Necerând, astfel, vom acumula frustrări, resentimente împotriva celor care nu ne înteleg şi nu ne oferă. A cere este un demers care se învată. Pentru că, de unde să ştie celalalt ce am nevoie? Dacă nu ne asumăm riscul să cerem, aşteptând doar ca celălalt să înteleagă cererea a ceea ce nu îndrăznim să cerem, riscăm să ne petrecem o parte din viată reproşându-i celuilalt, ca să nu mai vorbim de frustrările acumulate, resentimente şi ranchiună. Învăţaţi asadar să cereţi!
Femeile ştiu să ofere această afecţiune mai bine decât bărbaţii, aceştia din urmă preferând să cumpere un cadou sau să facă un serviciu în locul vorbelor frumoase, a declarării emoţiilor,a iubirii sau oferirii unei îmbrăţişări. Nu putem spune însă că bărbaţii nu au şi ei nevoie de afecţiune,însă nu recunosc sau nu ştiu să ceară. De multe ori un comportament agresiv din partea unui bărbat are în spate tocmai o nevoie nedeclarată de afecţiune.
Lipsa de afecţiune din copilărie poate duce la maturitate la pierderea respectului de sine,la pesimism, intoleranţă, diferite frustări, stres, lipsa de autocontrol, dificultăţi în stabilirea unei relaţii intime, autentice, bazate pe încredere si afecţiune, uneori având o predominanţă agresiva şi violentă sau o timiditate care nu ne permite să funcţionăm armonios.
Copilul iubit „pe fugă“ devine, de obicei, un adult agresiv şi lipsit de entuziasm, nesigur şi plin de angoase, superficial in raporturile cu persoanele de sex opus.
În acelaşi timp, se poate vorbi despre un alt fenomen, al părinţilor cu bani, care simţindu-se vinovaţi de absenta lor caută să cumpere dragostea copilului cu bani sau cadouri. Ei sunt copiii materialişti, obişnuiţi de familie să lase deoparte sentimentele în locul bunurilor materiale. Aceşti copii cresc fără a fi capabili de a da sau de a primi afecţiune. În schimb, ei sunt întotdeauna gata să facă schimb de cadouri.
Pe de alta parte, un exces de afectivitate poate sa deformeze comportamentul individului. De exemplu, un copil alintat,care a fost sufocat cu afecţiunea părinţilor, se va confrunta la vârsta adultă cu probleme de adaptare la locul de muncă şi va face faţă mai greu acestora. În alte cazuri, copilul alintat va deveni un adult egoist. Copilul hiperprotejat reacţionează la fel ca şi cel neglijat: este apatic, dezorganizat, bolnăvicios. De aceea părinţii nu trebuie să scape din vedere unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului – dreptul la autonomie.
Pe măsură ce trec anii, cei mai mulţi dintre noi gândim că nu are prea mare importanţă ce cred ceilalţi despre persoana noastră. Suntem mai stăpâni pe noi şi ajungem la concluzia că nu putem să fim pe placul tuturor şi că nici nu are rost să încercăm acest lucru.
Credem ca maturitatea diminuează aceasta necesitate, dar greşim categoric.A ne face timp pentru iubirea adevarată, pentru a oferi si a primi o îmbrăţişare autentica, înseamnă a avea grijă atât de noi, cât si de cei dragi nouă.
Îmbrăţişarea este:
Îmbrăţişarea este sănătate. Ajută sistemul imunitar, vindecă depresiile, reduce stres-ul si provoacă somnul.Este revigorantă şi nu are efecte secundare neplăcute. Îmbrăţişarea nu este altceva decât un medicament miraculos.
Îmbrăţişarea este naturală. Este organiăa,dulce,fără ingredienţi artificiali, nepoluantă, prietenă a mediului înconjurător, si sută la sută sănatoasă.
Îmbrăţişarea este cadoul ideal. Minunată în orice ocazie, amuzantă atunci cand o oferi, dar şi când o primeşti, te respectă, are propria ei formă şi este pe deplin returnabilă.
Îmbrăţişarea este practic un lucru perfect. Nu necesită baterii, nu se uzează, este ferită de inflatie, de îngrăşare, de taxe lunare sau de hoţi.
Îmbrăţişarea este o resursa suprautilizată cu puteri magice. Când ne deschidem inimile si braţele, îi încurajăm şi pe alţii să facă la fel.
Gândiţi-vă la oamenii din viaţa voastră. Există cuvinte pe care aţi dori să le rostiţi? Aveţi îmbrăţişări pe care aţi dori să le oferiţi? Aşteptaţi şi speraţi ca altcineva să facă primul pas?
Fiţi voi primii!!!!
Pe curând,
Roxana Rohan