seminar-preadolescenti2

Copilul tău creşte! Ajută-l sa treacă prin perioada transformărilor emoţionale!


Este un program destinat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani si este conceput ca un instrument de susţinere a unei dezvoltări armonioase a copiilor, de cunoştere de sine dar şi de contact cu exteriorul, într-o perioadă sensibilă din viaţa lor, preadolescenţa.


Ai fost si tu preadolescent! Haideţi să ne amintim cu sinceritate anii propriei preadolescenţe. Unii am dat bătăi de cap părinţilor, alţii nu, unii ne amintim acea perioada cu plăcere, alţii nu. Este posibil să fie diferit ce simţeai tu atunci, de ceea ce simte copilul tău acum sau să constaţi că treceţi prin aceleaşi probleme în timpuri diferite.
Criza pubertăţii în procesul de creştere şi multitudinea schimbărilor în plan fizic, psihic, social şi afectiv produc o tensiune maximă la vârsta şcolară medie.
Aceste schimbari atât fizice cât şi biologice creează uneori stări de teamă, frustrare sau din contră stări euforice. Copiii sunt instabili afectiv în perioada de preadolescenţă, vulnerabili, sau irascibili şi agitaţi. Conduita lui este de multe ori caracterizată de revoltă, încearcând cu stângăcie să-şi afirme personalitatea. Emoţiile sunt foarte puternice şi frustrările multiple creând adesea crize de personalitate. Faptul că nu este nici copil nici adult îl pune într-o situaţie ambiguă. Neavând un statut precis este nesigur în ceea ce priveşte rolul sau. Dacă încearcă să îşi afirme personalitatea, se loveşte de adulţii care îi amintesc că este încă copil, dacă refuză responsabilităţi tot părinţii îi reamintesc că nu mai este copil.
Din punct de vedere şcolar, pubertatea situează copilul în clasele gimnaziale şi acesta trebuie să se adapteze trecerii de la un învătător la mai mulţi profesori. Învaţarea devine activitate fundamentală, cresc cerinţele şi implicit responsabilitătile tânărului.


Este rebel, se simte mare, simte maturizarea treptată şi vrea să fie tratat ca adult. Preadolescenţa este o perioada dificilă care cere atenţie din partea părinţilor, dragoste, înţelegere, dar si multă fermitate. Aspectul exterior se caracterizează prin lipsa de armonie (mâini mai lungi decat trupul, nas disproporţionat, etc).
Prin acest program, încercăm să le fim alături şi să le răspundem la întrebări, să îi ghidăm pe calea descoperirii de sine, să îi învăţăm modalităţi noi de exprimare şi relaţionare cu celilalţi şi mai ales să îi spijinim în demersul lor de a se structura ca personalitate distinctă.


Scopul terapeutic al Programului de Dezvoltare Personală este de a produce o îmbunătăţire în dezvoltarea preadolescentului, de a asigura o mai bună cunoaştere de sine şi de a-l ajuta să conştientizeze dorinţele, nevoile si opiniile sale de cele ale părinţilor sau altor persoane importante din viaţa lor.
Modulul cuprinde 10 seminarii, a câte 2 ore şi se desfăşoară interactiv, cuprinzând activităţi în echipe, cât şi individual, respectându-se conceptul de grup.
Durata: 2 ore
Pret: 30 Ron sedinţa
Pentru detalii şi înscrieri ne puteţi contacta la telefon: 0744508294,0725621662
Eveniment organizat de Psihoterapeut, Psihopedagog, Consilier dezvoltare personală: Roxana Rohan