Este cunoscut faptul că modul în care ne trăim viaţa îşi lasă puternic amprenta asupra noastră şi până la urmă face diferenţa.
Putem alege să vedem partea plina a paharului, sau pe cea goala. Trebuie sa intelegem, insa, ca felul in care ne raportam la viata va avea intotdeauna consecinţe…
Legea cauza-efect lucreaza, indiferent ca noi constientizam, sau nu, acest lucru. Nu poti pretinde rezultate pozitive, daca felul tau de-a gandi este negativ, iar atitudinea imbraca haina pesimismului.
Degeaba te incapatanezi sa pui apa intr-un vas gaurit, pentru ca acesta nu se va umple niciodata. Este bine sa meditezi intens la modul in care te raportezi la viata, pentru ca de acesta depind celelalte aspecte esentiale si cu adevarat importante pentru tine.
Cand se intampla sa avem un esec, il transformam imediat intr-un adevarat dezastru, ne lamentam, ne victimizam, plangem, si nu reusim sa ne ridicam de la podea, uneori pentru o lunga perioada de timp. Zacem, lasand totul balta, si ne gandim ce frumos ar fi fost daca…
Iata un mod cat se poate de daunator ! Sa stai cazut atata timp, sa dai regretelor si suferintei dimensiuni mai mari decat merita, este fara doar si poate un joc periculos.
Deschidem anumite usi pe care ulterior va fi destul de greu sa le mai inchidem. Lovim, constient sau nu, in respectul nostru de sine, in sanatate si nu in ultimul rand in propriul viitor.
Asa se intampla, de regula, cand abordam viata cu o crispare ce nu ne este specifica, cand jucam totul pe-o carte si ne raportam exclusiv la partea materiala a existentei noastre.
Notiunea de ” optimism ” trebuie sa fie prezenta in deschiderea fiecarei zile. Din pacate nu se intampla asa. Ingrijorarea, fricile, grijile, in diferite combinatii, alcatuiesc motto-ul zilelor noastre.
Plecam de acasa cu teama nejustificata pentru ziua ce ne asteapta, ingrijorati de finalul acesteia, cu moralul la pamant si deschisi la tot ce inseamna sugestii negative.
Aceasta abordare nu-i decat o creatie a propriului mental, nimic altceva. Noi suntem aceia care-l setam sa lucreze in acesti parametri cu adevarat nocivi si distrugatori. Cu alte cuvinte, ne-o facem cu mana noastra.
Intrucat ne este greu sa acceptam acest adevar, incepem sa cautam motive. Si ce-ar putea fi mai linistitor decat acest lucru ?
Sunt convinsa ca ati vazut in parcurile pentru copii acele trenulete, trase de-o locomotiva (in care, de regula, sta unul dintre copilasi), ce se deplaseaza intr-un cerc mai mare sau mai mic, in functie de spatiul pus la dispozitie.
Trenuletul este oprit de catre un administrator, dupa un anumit interval de timp. La fel se intampla si cu viata noastra. Intram in acest circuit (acceptand cu resemnare tot ce ni se intampla), din care nu reusim sa mai iesim decat atunci cand trenul se poticneste, sau cand REALIZAM ca a venit momentul sa punem stop.
Acestea nu sunt altceva decat rascrucile din viata noastra. Ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit, este tocmai aceasta acceptare (uneori fara nici cea mai mica opozitie) de-a ne invarti intr-un cerc, ca pe-o orbita, de pe care suntem aruncati, atunci cand ne asteptam cel mai putin… crud, dar adevarat …
Realitatea este ca ne urcam in tren de buna voie si acceptam tot ce ni se intampla, convinsi fiind ca acesta este traseul pe care trebuie sa-l parcurgem.
Iata mentalitatea celui ce REACTIONEAZA, a individului care sta in expectativa si priveste. La ce ? Doar el stie…
Daca nu-l deranjeaza foarte tare, merge mai departe, continua sa se invarteasca, si din cand in cand mai are cate-o reactie timida, palida, de-abia perceptibila.
Cu certitudine, nu aceasta ne este menirea, dar mentalul – biblioteca noastra de ganduri – ne poate ridica, cum la fel de bine ne poate cobori.
Si ajungem, din nou, la concluzia ca singurii responsabili de tot ce ni se intampla, suntem noi insine.
In calitate de ” programatori ”, avem posibilitatea, dar si obligatia, de-a introduce numai programe constructive, pozitive si optimiste.
Nu trebuie sa lipseasca sub nicio forma ” programul antivirus ”. Cum am putea sa facem fata influentelor (de orice fel) in lipsa acestuia ?
Viata este ca un puzzle. Trebuie sa stim unde sa asezam fiecare piesa, dar mai ales cand si in ce fel. Nu le putem sti pe toate, asa cum nu putem prevedea tot ce ni se intampla, dar ceea ce depinde de noi, este bine sa facem cat mai repede si cat mai bine cu putinta.
Optimismul se cladeste punand piatra peste piatra, se invata si se dezvolta. Nu trebuie sa neglijam aceasta lectie, ce ne este absolut indispensabila pe drumul vietii.
Viaţa vine cu aceleaşi eşecuri şi tragedii şi pentru optimişti, şi pentru pesimişti, dar primul le înfruntă mai bine… Optimistul se retrage după o înfrângere şi, oarecum sărăcit, o ia de la capăt. Pesimistul renunţă şi cade în depresie. Din cauza agerimii sale, optimistul are mai multe de câştigat la locul de muncă, în şcoală, şi pe câmpul de joc. Optimistul are o sănătate mai bună şi poate trăi mai mult.
Chiar şi atunci când lucrurile merg bine pentru el, pesimistul are premoniţiile unei catastrofe. Pentru pesimişti, asta înseamnă o veste proastă. Vestea bună e că pesimiştii pot prelua talentul optimiştilor pentru a-şi îmbunătăţii calitatea vieţii.
Pe curand,
Roxana Rohan