Dacă te poţi privi în oglindă (o oglindă mentală în care îţi vezi şi emoţiile şi gândurile) şi eşti mulţumit de ceea ce vezi, dacă îţi poţi spune „Sunt mândru de mine!”, în acest caz eşti pe drumul cel bun.
Dar dacă atunci când te uiţi în aceea oglindă magică îţi vine să spui „Nu îmi place de acest om, aş vrea să fie diferit, aş vrea să schimbe ceva”, atunci ai nevoie să îţi construieşti sau să îţi reconstruieşti imaginea de sine.
Dacă ai crescut într-o familie în care pentru părinţii tăi conta mai mult să faci lucrurile în mod corect decât să simţi emoţia corectă…, conta mai mult respectarea regulilor decât iubirea, conta mai mult ce zice lumea decât ce simte copilul, atunci probabil că ai o stimă de sine scăzută.
În aceste cazuri, copilul nu se simte împlinit, el simte că face lucrurile greşit. Iar greşelile făcute îl învată că el este un individ greşit, care nu are cum să fie iubit, aşa imperfect cum este. Deci ai învăţat că nu te poţi nici tu accepta pe tine aşa cum eşti. Te acuzi când greşeşti, fără să îţi dai seama că din greşeli înveţi cel mai mult.
În acest concept de imagine de sine intră toate gândurile pe care tu le ai despre propria ta persoană. Când te gândeşti la tine ce îţi spui in minte? Cum te vezi tu pe tine în gândurile tale? Dar va trebui să îţi răspunzi complet sincer, nu să îţi spui ce ai vrea să vezi şi să crezi despre tine, ci ceea ce în realitate, în adâncul sufletului tău crezi despre tine.
Tu acţionezi în viaţa ta în funcţie de acea imagine de sine. Dacă tu crezi că eşti timid, atunci te vei comporta ca un timid.
Cei care te-au crescut şi educat ţi-au băgat în cap tot ceea ce credeau ei că te ajută, nu ai nici un motiv să îi acuzi. Aşa credeau că e bine pentru tine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să accepţi acele programe mentale doar pentru că intenţia lor era una bună.
Apreciez intenţia, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămân cu educaţia mea de acum 30-40 de ani sau mai mult.
Aşa că primul pas pe care trebuie să îl faci este să îţi înţelegi imaginea de sine. Această imagine de sine este baza încrederii pe care o ai (sau nu o ai) în tine, în puterea ta, în capacităţile tale.
Oamenii cu o puternică imagine de sine au puterea de a acţiona, de a comunica, de a trece uşor peste eşec, de a trece uşor peste orice dezamăgiri, fără să sufere şi fără să se simtă neputincioşi.
Asta pentru că ei cred în propria lor putere interioară şi acţionează cu forţă şi putere până la capăt.
Porneşti probabil cu o imagine de sine scăzută, cu o lipsă de încredere în tine datorată programelor mentale din trecutul tău (ai fost învăţat că eşti imperfect, că nu meriţi să primeşti iubire şi să ai succes cât timp greşeşti, că totul se obţine cu efort şi muncă multă, iar acum ai ajuns să crezi aceste lucruri).
După ce suferi suficient din cauza neputinţelor de a te afirma, de a comunica usor, de a te simţi apreciat şi acceptat, de a te simţi iubit, începi să îţi pui intrebări dacă nu cumva universul ăsta are ceva cu tine sau dacă nu cumva e ceva defect la tine.
Dacă continui cu întrebările vei ajunge la răspunsul corect: nu e universul şi nici tu nu eşti defect. Pur şi simplu e necesar să schimbi ceva în interiorul tău dacă vrei ca viaţa ta să meargă în direcţia dorită de tine. E ca şi când o maşină are motorul stricat şi tu eşti la volan şi te chinui să o porneşti.
Iertarea propriilor greşeli este prima etapă. Asta vine din înţelegerea faptului că o greseală nu este o deviere de la normalitatea ta ci este un indicator că trebuie să mergem pe alt drum. O eroare este doar un indicator de circulaţie care ne arată că nu mai suntem pe drumul corect şi că trebuie să schimbăm ceva la acţiunile noastre. Dar nu arată niciodată calitatea noastră ca oameni ci se refera strict la acţiunile noastre.
Dacă integrez acest nou mod de gândire sunt capabilă apoi să spun „e in regulă să greşesc, din asta învăţ” atunci primul pas e aproape făcut: iertarea de sine. Ai nevoie să treci peste ideea de greşeală văzută cu sens negativ, iar dacă faci aceasta trecere atunci vei trece şi peste ideea ca ceva la tine este greşit şi imperfect.
Dacă ai depaşit etapa de „iertare de sine” atunci vei merge spre etapa de „acceptare de sine”.
Doar când ai ajuns la concluzia că nu e nimic in neregulă cu cei care greşesc (inclusiv cu tine) poţi să te accepti. Altfel e imposibil să mă accept dacă sunt „greşit”. Dar îmi este uşor să mă accept după ce am înţeles că nu sunt o persoană greşită, ci cei care m-au evaluat nu au ştiut să mă îndrume. Atunci se activează capacitatea de a mă accepta aşa cum sunt, ceea ce deja este enorm de mult pe drumul evoluţiei tale.
Iar ultima bucată din drum este cea de a obţine „iubirea de sine”.
Aceasta iubire de sine este cea de care am discutat mai sus şi ţi-am zis că stă la baza fericirii tale. Fără să simţi că meriţi să te iubesti, să îţi placă de tine, nu poţi avea puterea de a lupta pentru viaţa ta.
Iubirea de sine este în conexiune strânsă cu încrederea în sine. Dăcă ai ajuns în evoluţia ta până aici unde îţi place de tine, te accepţi, te ierţi pentru greşelile tale, atunci iubirea de sine se poate activa într-o incursiune în trecutul tău.
Pe curând,
Roxana Rohan