Ne traim copilaria cu un mare ”of ” in suflet. Dorim sa devenim adolescenti sau chiar adulti, numai sa depasim aceasta etapa a vietii, pentru a ne putea bucura, in voie, de ”independenta”.
Este aspiratia suprema ce-si pune amprenta, puternic, pe anii copilariei noastre. Asteptam cu nerabdare sa vina momentul in care sa putem manca ciocolata sau inghetata, atat cat ne dorim, fara ca cineva sa ne opreasca…
Tanjim dupa clipa in care, doar noi, ne vom stabili ora de culcare sau programul de invatat.
Nu trece, insa, mult timp si dorinta ne este indeplinita. Cineva ni se adreseaza, pe strada, cu ” domnisoara” sau ulterior “doamna ”. Si atunci parca ne trezim dintr-un vis si, buimaci fiind, realizam ca anii au trecut, iar copilul de ieri…..a crescut si s-a maturizat.
Ne vine sa strigam in gura mare, sa topaim de fericire……dar o umbra de tristete isi face imediat loc si acopera bucuria din sufletul nostru…..” voi mai fi, oare, rasfatat ca atunci cand eram doar un copil ? ”
Nu cred ca exista cineva care sa nu poarte cu el, permanent, in ” cutia cu amintiri ”, anii copilariei sale. Ei nu vor fi stersi niciodata. Si-au castigat dreptul de a ramane, acolo, pentru totdeauna.
Vor reprezenta pentru noi ” zambetul din coltul gurii ”, de care vom avea atata nevoie in momentele de suferinta si de durere, pe care viata ni le va rezerva.
Din pacate inocenta si candoarea, acelei varste, vor ramane undeva departe. Pentru multi, dintre noi, ele sunt pierdute definitiv.
Hanoracul, rupt la buzunare, rochita patata de inghetata si pantalonii, murdari in genunchi, sunt inlocuiti de costumul imaculat al adultului, la care se adauga, evident, si masca corespunzatoare.
Sinceritatea, naturalul, firescul, puritatea sufleteasca cad in derizoriu……” S-a dus vremea lor ! ” Vor spune unii, cu o siguranta dezarmanta.
Ce-i drept, pentru multi s-a dus, dar mai sunt persoane care nu le-au abandonat. Acestea au constientizat valoarea lor, cred in ele si le acorda importanta cuvenita.
” Asta este naivitate ! ” Vor spune aceleasi voci. Poate…..Adevarul este ca viata ne schimba si oricat am incerca sa ne pastram sufletul de copil, de cele mai multe ori esuam.
Problemele si duritatea vietii ne transforma putin cate putin. Invatam sa mintim, sa inselam, sa ne prefacem, sa fim falsi, intr-un cuvant…..” sa ne adaptam ”.
Pierdem inocenta si credulitatea copilului de odinioara. Sobrietatea si severitatea le inlocuiesc cu succes. Invatam sa zambim saptamanal si sa radem lunar. Ce ne-am putea dori, oare, mai mult ?
Mai sunt, insa, oameni care refuza sa minta, care continua sa creada, oameni a caror puritate sufleteasca a ramas neatinsa, nepatata.
Ei traiesc o vesnica copilarie. Nu le lipseste zambetul de pe buze. Se bucura, in egala masura, atunci cand vad o floare sau un rasarit de soare . Cand se delecteaza cu desenele animate, marca Walt Disney, rad din toata inima. Poarta cu ei o adevarata nestemata….INOCENTA.
De regula sunt persoane realizate, care au succes in tot ceea ce fac. Pun pasiune si sinceritate atat in meseria lor cat si in viata personala.
Naivitatea, ca ruda apropiata a inocentei, ne poate aduce, nu de putine ori, adevarate prejudicii.
Naivul este, de regula, o persoana sincera. El, intotdeauna, va crede ce i se va spune. Nu pune nimic la indoiala. Nu stie sa se prefaca. Ii sunt straine notiunile de ” falsitate ” si ” demagogie”.
El considera ca toti oamenii sunt ca el si ii trateaza ca atare. De aceea loviturile pe care le primeste sunt, uneori, extrem de dure.
De regula persoana naiva este lipsita de experienta. Face, insa, dovada unui entuziasm debordant, iar in ceea ce priveste credulitatea sa, aceasta atinge cote maxime.
Am sa inchei, nu inainte de-a va reaminti ca: ” Prostul nu iartă niciodată; naivul iartă şi uită; înţeleptul iartă, dar nu uită.”
Pe curand,
Roxana Rohan