Cu ajutorul metodelor psihoterapeutice putem sa ii facem pe copii sa nu le mai fie teama de intuneric…. Dar adevarata tragedie este a adultilor care se tem de lumina.
In copilarie, ideea de a invata nu este, chiar, pe placul nostru. Preferam sa ne dedicam oricarei activitati, mai putin acesteia care, de fapt, conteaza.
Nu realizam importanta ei. Suntem convinsi ca exista o uriasa incompatibilitate intre varsta noastra si activitatea de a invata. ” Vreau doar sa ma joc… ”, ” am destul timp sa invat… ”, ne vom spune…
Din pacate timpul nu este aliatul nostru. Se scurge invariabil, implacabil, cu o raceala matematica.
Si deodata ne trezim adulti, cu multiple responsabilitati, cu greutati dar si cu aspiratii, cu reusite dar si neimpliniri.
Constatam ca bagajul nostru de cunostinte este incomplet, ca suntem descoperiti in fata problemelor vietii, ca nu putem obtine performanta intrucat nu avem o pregatire adecvata.
Si atunci ne trezim. Panica ne cuprinde, regretele ne sufoca, dar o dorinta arzatoare, de a invata, isi face loc in mentalul nostru.
Niciodata nu este prea tarziu sa ne instruim, sa invatam, sa dobandim cunostinte. Esential este sa spunem, cat mai repede, start !
Menirea noastra este aceea de a invata. Exista, oare, o alta cale de a evolua ?
Este important ca perioada copilariei sa fie valorificata eficient. Inainte de ” a invata sa invete ”, copiii trebuie sa stie sa gandeasca. Degeaba stocheaza si inmagazineaza cunostinte, informatii, daca nu stiu sa le valorifice, sau sa le puna in practica.
Este bine sa fie stimulati sa-si puna intrebari si sa caute, singuri, raspunsurile. Cand li se explica anumite notiuni, trebuie sa se faca apel la logica, la o gandire limpede, clara si fara ambiguitati.
Este de preferat sa se puna accentul pe intelegerea lucrurilor , a fenomenelor, a situatiilor. Copiii trebuie invatati CE sa caute, dar mai ales UNDE sa caute.
Cand baza este realizata, trecem la ridicarea ” templului ”. Si o facem punand piatra langa piatra. Acest proces nu se incheie niciodata. Si este firesc sa fie asa. Cu cat invatam mai mult, realizam ca sacul in care strangem invataturile noastre se mareste si se tot mareste…
Cunostintele, pe care le dobandim prin invatare, ne inlesnesc parcurgerea drumului pe care ni l-am ales. Ne ajuta sa trecem, mai usor, peste obstacole, sa gasim solutii si rezolvari la problemele cu care ne confruntam.
Mai mult decat atat, ne ofera si alte oportunitati in situatia in care drumul ales, la un moment dat, se inchide.
Instruirea poate fi inceputa la orice varsta. Nu trebuie sa astepti ca un esec, sau un obstacol, sa declanseze acest proces.
Cand situatia te obliga s-o faci, procesul nu se mai deruleaza firesc. Vei sari peste anumiti pasi, iar cei pe care-i faci vor fi umbriti de o oarecare superficialitate.
Asa cum ne supunem unui program de lucru, cum alocam timp suficient pentru distractie, de ce n-am acorda si instruirii un spatiu decent in viata noastra ? Mai ales ca procesul de invatare ramane, totusi, cel mai important.
Exista o mentalitate, total gresita, conform careia, imediat ce am iesit de pe bancile scolii, am incheiat, definitiv, cu instruirea. Nu vrem sa mai auzim despre verbul ” a invata ”. Parca nu mai are nicio legatura cu noi.
Am invatat, cat timp am fost ” obligati ” s-o facem, am luat o diploma si de-acum incolo incepe viata. Fals. De trei ori fals. Viata insasi este o permanenta lectie din care, periodic, dam cate-o ” lucrare de control ”, ca sa nu spun ” examen ”.
Daca ne imaginam ca exista vreo etapa, in viata noastra, in care n-ar trebui sa invatam, suntem intr-o mare eroare. Cand incetam sa mai facem acest lucru, se poate spune, cu certitudine, ca am pierdut razboiul.
Situatia cea mai grava este atunci cand consideram ca ” stim totul ” si nu mai avem nevoie de instruire. Aceasta satisfactie, evident nejustificata, este cat se poate de nociva.
Niciodata nu stim suficient de mult. Este o cursa pe care n-o putem castiga. Important este sa participam si sa dam totul.
Si sa nu uitam ca avem datoria… SA INVATAM SA NE LUMINAM PROPRIA CALE …
” Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat. ”
Lucian Blaga