Poate unii dintre cei care citesc acum, îşi amintesc de momentele în care au asistat, copii fiind la certurile dintre părinţi sau alte rude. Frecvent în psihoterapie apar astfel de amintiri, unele dintre ele foarte traumatice. Ce văd copiii în astfel de scene? Îşi văd părinţii altfel decât de obicei, văd furia lor exprimată de figura şi gesturile lor la care cei mici sunt foarte sensibili. Văd manifestări violente, gesturi pe care vor tinde să le repete la rândul lor în momente de enervare. Văd imposibilitatea de a se controla a celor mari, ceea ce îi sperie….
Ce aud copiii când părinţii se ceartă? Aud ţipete, plânsete, reproşuri. Sesizează emoţiile din tonul vocii şi sunt îngroziţi de ele. Aud chiar dacă părinţii lor cred că dorm sau sunt în altă cameră. Sunt părinţi care spun: „Copilul nu ştie nimic, era în camera lui”, ceea ce nu e chiar aşa…
Ce înţeleg copiii din cearta pţrinţilor? Deşi nu înţeleg cuvintele, nu le ştiu sensul, acest lucru nu este unul îmbucurător ci mai degrabă îngrijorător.
Ce simt copiii? Teamă, abandon, revoltă , tristeţe, zădărnicie, disperare, durere de diferite tipuri, stări de rău.
Între dreptul de a nu fi perfecţi intervine şi existenţa diferenţelor de opinii, supărarea şi în consecinţă certurile. Mai mici sau scandaluri în toată regula, cearta poate avea un final constructiv sau poate fi motorul unei distantări emoţionale sau comunicaţionale. Ca adulţi, gestionam situaţia după temperament şi situaţie. Dacă în schimb evenimentele se derulează în prezenţa copiilor, efectele asupra lor sunt mai dificil de gestionat.
Ca adulţi este firesc să ajungem la conflicte şi reacţia imediată este cea de a le exprima direct. Deşi certurile sunt fireşti şi fac parte din viaţa de zi cu zi, atunci când avem copii trebuie să ţinem cont de psihicul lor influenţabil dar şi de stresul pe care îl putem cauza.
Părinţii sunt cei care asigură protecţie şi confort emoţional, iar astfel de modificări în atitudine, manifestate intens, sunt semnale de pericol asupra siguranţei. Pericolul acesta este resimţit ca ameninţare din partea unui copil care nu este capabil să înţeleagă concret situaţia creată şi nici să gestioneze emoţia negativă.
Este adevărat, contează foarte mult ca în urma unei discuţii în contradictoriu sau a unor certuri în toată regula, copilul să asiste şi la împăcare, la rezolvarea diferenţelor. În felul acesta îşi recapată liniştea. Dar chiar şi atunci, nivelul lui de stres a fost activat deja.
Şi cum în plin conflict copilul nu poate apela la reasigurarea pe care i-o poate oferi un părinte, stochează acest stres care se poate transforma în teama şi anxietate sau un comportament răzvrătit.
În plus, asistând la asemenea scene în mod repetat, într-o etapă în care cel mic învaţă prin reproducerea comportamentului părinţilor, el poate înţelege că aceasta este metoda prin care adulţii îşi rezolvă conflictele.
Diferenţele în opinie sunt sănătoase şi necesare, chiar e foarte bine dacă ştim să le manifestăm. Prin urmare, copilul poate asista la o astfel de discuţie atunci când ştim să comunicăm eficient cu partenerul, spunându-i problemele într-o manieră în care nu îl acuzăm, nu îl învinovăţim şi nici nu ridicăm vocea pentru a controla situaţia. Dacă suntem capabili să purtăm o discuţie în contradictoriu în mod constructiv, atunci copilul are ce învăţa.
Copilul poate asista la o discuţie în contradictoriu atunci când comunicarea este purtată pe un ton rezonabil, neagresiv. Susţinerea opiniei personale într-un conflict este sănătoasă şi pentru cei doi adulţi atunci când se formulează în termeni de „eu cred / vreau/ aş propune” şi nu „tu nu faci/ din cauza ta…”
Dacă există o tensiune pe care trebuie să o rezolvăm şi identificăm potenţialul unor certuri, cel mai bine este să ne distanţăm puţin până când ne gestionăm propriile emoţii corespunzător şi putem controla modul de exprimare. Totodată, putem agrea să amânăm discuţia până când suntem pregătiţi să o purtăm civilizat, sau… în privat.
Odată ce ne-am certat deja, împăcarea are un rol crucial. Manifestarea tandreţii faţă de celălalt este importantă şi arată copilului că în continuare ţii la partener, iar certurile nu înseamnă că nu îl mai iubeşti. Atingerea sau o îmbrăţişare sunt elocvente la finalul unei discuţii mai aprinse.
Compromisul şi ascultarea părerii celuilalt sunt acţiuni sănătoase între doi parteneri indiferent de prezenţa sau absenţa copiilor. Cu atât mai mult o discuţie civilizată în contradictoriu îl educă pe cel mic că se pot asculta opiniile diferite ale celuilalt şi se poate găsi întotdeauna o cale de mijloc. Pentru un efect pozitiv asupra copilului, păstraţi comunicarea în direcţia constructivă, iar dacă spiritele se încing, amânaţi discuţia şi opriţi-vă la punctul negocierii în faţa lui.
Pentru un copil lumea adultă este o necunoscută, iar capacitatea lui de înţelegere şi selecţie este mult redusă faţă de cea a unui adult. Pentru copil siguranţa este cea mai importantă, iar majoritatea reacţiilor au o bază emoţionala. Mama şi tata sunt cele doua repere ale siguranţei emoţionale. Când cei doi se destabilizează, siguranţa celui mic este ameninţată, iar el reacţionează în consecinţă.
Poate părea dificil să îţi imbrăţişezi partenerul după o ceartă în care îţi vine să îl jumuleşti, dar este sănătos şi pentru voi doi nu doar pentru copil. Neînţelegeri vor exista mereu, ţine de voi să ştiţi să le gestionaţi şi da, aşa cum se spune că în cuplu unul iubeşte mai intens, în certuri unul va trebui să lase garda jos pentru a aplana conflictul.
Până la urmă rolul cuplului şi al familiei este cel de a convieţui armonios depăşind crizele şi diferenţele. Lipsa de respect şi ţipetele în cuplu are efecte negative asupra copilului mult timp după cearta respectivă. Martor al acestor manifestări, el le poate însuşi şi reproduce.
În consecinţă este mult mai important să îi arătăm moduri de gestionare eficientă a conflictelor şi neînţelegerilor, găsirea soluţiilor în loc de atribuire a vinei. Furia este în primul rând un ţipăt a ceea ce vrem noi, dar întotdeauna există o cale de a cere ceea ce ne dorim fără să îl atacăm pe celalalt.Aşa cum spuneam mai devreme, în discursul persoanelor care solicită o psihoterapie sau o consiliere psihologică apar foarte frecvent referiri la discuţiile dintre părinţi, certuri, scene violente fizic şi verbal. Ei nu doar că nu au uitat dar au la fel de vie în memorie respectivele cuvinte auzite atunci chiar dacă pe atunci nu le ştiau sensul. De asemenea, şi emoţia negativă pe care au simţit-o atunci este foarte pregnantă – spaima, nesiguranţa, neîncrederea în ei înşişi şi în adulţii de lângă ei, tristeţea, neputinţă în faţa celor mari şi a gesturilor lor.Manifestarea furiei asupra celuilalt nu este sănătoasă în primul rând pentru un cuplu, cu atât mai puţin şi în faţa unui copil. Nu este uşor şi foarte probabil vom trece prin multe încercări până să ajungem acolo, important este să ne dorim să învăţăm să gestionăm crizele şi să ne formăm ţinând tot timpul seama de celalalt.
Pe curând,
Roxana Rohan