parinti

parinti

Cu aceste cuvinte i-a mulţumit, un om al străzii, copilului care-i adusese de mâncare. Acesta, vizibil impresionat, de vorbele bătrânului, i-a raspuns cu un oarecare tremur în glas.

” Părinţii mei nu vor îmbătrâni niciodată. Vor rămâne, veşnic, tineri ”.

Am auzit acest dialog, întâmplător, aflându-mă în preajma lor, dar m-a mişcat atât de tare, încât am simţit nevoia să-mi aştern gândurile şi să scriu acest articol…

Inutil să subliniez că mi-au dat lacrimilile instantaneu şi cele doua roluri, atât de părinte, cât şi de copil, în acel moment se suprapuneau. Lăcrimam ca părinte, dar….  şi rolul de  copil era foarte pregnant…..mă  gândeam  la tata…. că doar el a mai rămas…..

Suntem  în perioada sărbătorilor şi totul se mişcă atât de repede, încât de-abia mai avem timp să reacţionăm…. Toată lumea aleargă, cumpără, intră şi iese din magazine, oamenii se grăbesc spre casă cu sacoşile, mai mult sau mai puţin încărcate.

Vraja sărbătorilor ne animă pe toţi. Dacă le urmăreşti privirile celor din jur, vei fi surprins de bucuria pe care o afisează. Toate problemele şi necazurile au fost uitate. Au fost depozitate, undeva, în adâncul subconştientului, urmând a fi reluate, mai târziu, când scurta bucurie va trece, iar cinica viaţă îşi va relua cursul ei firesc.

Trebuie să profităm de aceste momente şi să ne bucurăm de toată splendoarea şi frumuseţea lor. Să le facem să dureze şi să prelungim, cât se poate de mult, clipa prezentă. Pentru că ea, este aceea care contează cu adevărat.

Să rămânem, pentru un timp, ancoraţi în iubire, în sinceritate, în aceste momente magice, care ne ajută să ne dezvelim fiinţa, şi să scoatem, la vedere, tot ce este mai bun în noi. Să le trăim, din plin, şi să nu le umbrim cu supărările  şi grijile de fiecare zi.

Dar părinţii ? Cei care îşi iubesc copiii, în fiecare clipă, şi nu încetează, niciun moment, să se gândească la ei….lor le-ai alinat durerea îmbătrânirii ? Le-ai mângâiat părul, care devine mai alb, cu fiecare zi ce trece ? I-ai sărutat şi i-ai strâns la pieptul tău, spunându-le cât de mult îi iubesti ?

Dacă n-ai făcut-o, încă, grăbeşte-te şi nu mai pierde timpul !  Au nevoie de dragostea şi iubirea ta. Tu eşti totul pentru ei, chiar dacă nu, întotdeauna, ţi-o spun. Nu-i lăsa să îmbătrânească nefericiţi. Nu merită aşa ceva.

Spune-le ce înseamnă pentru tine, mulţumeşte-le pentru tot. Mulţumeşte-le, pentru  că atunci când aveai nevoie de sprijin şi te simţeai singur, ei au fost alături de tine. Te-au susţinut, te-au încurajat poate uneori şi au înţeles tot ce le-ai spus, fără ca măcar să întrebe. Nimic nu-i mai important, pentru ei, decât fericirea ta. Dacă tu eşti fericit, sunt şi ei. Dacă nu…..durerea din sufletul lor, nu poate fi descrisă.

De când ne naştem şi până la sfârşit, sunt alături de noi. Ne iubesc necondiţionat, ne îmbrăţisează, dacă stiu şi ei să o facă, ne rasfată, de câte ori au ocazia. Suntem bucuria şi fericirea lor. Toate momentele, prin care noi trecem în viată, ei le trăiesc cu maximă intensitate, cu emoţii şi nelinişte.

Când suntem copii, sunt în stare să renunţe la tot, numai şi numai pentru a ne vedea râzând.

Atunci când ciocolata se împarte în mod egal, ei renunţă la partea lor, spunându-ne, că nu le place. Nu acesta este adevărul. Îşi doresc ca tu să primeşti mai mult. Pentru că tu eşti totul pentru ei. Pentru că tu le aduci fericirea, doar prin simpla prezenţă.

Poate uneori aşteaptă, cu inima strânsă, să sune telefonul, iar dacă nu se întâmplă, îi cuprinde o tristeţe şi o deznădejde, fără margini. Se intreaba de ce, dacă s-a întâmplat ceva, dacă şi dacă şi dacă…..

Nu-i lăsa să aştepte. Sună-i şi spune-le ca eşti bine, chiar dacă nu întotdeauna este aşa. Râzi cu ei şi încurajează-i. Nu-i întrista cu problemele tale. Este suficient că sunt ale tale. Menajează-i şi protejează-i aşa cum au facut şi ei, când erai doar un copil, firav si neajutorat.

Nu uita momentele, uneori dificile, prin care au trecut, pentru a-ţi asigura o viaţă decentă, o educaţie şi un viitor , în care au crezut, din tot sufletul.

Viaţa lor a fost şi este o luptă  permanentă. Iar scopul ei…..fericirea ta.

Să nu treacă o zi fără să te interesezi ce fac, scrie-le, trimite-le un sms,telefonează-le, ridică-le moralul. Au nevoie de aşa ceva şi vor avea întotdeauna.

Nu amâna şi nu da prioritate altor probleme, care ţi se par mai importante. Aceasta este, cu adevărat, importantă. Fă-o, de câte ori ai ocazia, şi de câte ori simţi nevoia. Va veni o zi când n-o vei mai putea face. Şi atunci, orice regret este tardiv.

Oferă mamei tale flori, de câte ori ai ocazia. Este cea mai importanta femeie din viaţa ta. Ea te iubeşte aşa cum eşti, şi te va iubi întotdeauna. Cu siguranţă, mai mult decât pe ea însăşi.

Susţine-ţi tatăl şi ajută-l să meargă, mai uşor şi cu demnitate, pe poteca ce coboară din vârful muntelui. La urcare a fost singur, încurajat doar de gândul, că o mică inimioară bătea şi pentru el. Acum are nevoie de tine, mai mult ca oricând, şi îşi doreşte, ca aceeaşi inimioară, să bată în continuare, aşa cum o făcea cu mulţi ani în urmă. Nu-l dezamăgi. De la o anumită vârstă, dezamăgirea lasă urme atât de adânci, încât cu greu mai pot fi şterse.

Fii prezent în viaţa părinţilor tăi. Ajută-i să se simtă, în continuare, tineri. Oferă-le această bucurie. Au nevoie de ea. Ţine-i de mână şi cere-le sfatul, aşa cum o făceai în copilărie.

Ascultă-i, cu atenţie, când îţi vorbesc şi nu-i repezi. Nu le face reproşuri. Durerea provocată…n-ar putea fi exprimată în cuvinte…

Implică-i în viaţa ta şi nu-i izola. Numai tu le dai puterea să coboare muntele vieţii.

IUBEŞTE-I DIN SUFLET ŞI NU-I LĂSA…SĂ ÎMBĂTRÂNEASCĂ…

Pe curând,

                       Roxana Rohan